Alegerea lui Hobson – Recenzie

„Ce este sufletul?“ constituie, probabil, una dintre cele mai importante întrebări pe care omul și le-a pus de-a lungul timpului. În această situație, „Există suflet?“, trebuie să vină imediat după precedenta. Chiar dacă e posibil să nu aflăm niciodată răspunsul la niciuna dintre cele două întrebări, Robert J. Sawyer, încearcă să ne lămurească.

Continue reading

Eragon – recenzie

Am dat peste cartea „Eragon“ de Christopher Paolini acum câțiva ani. Un coleg de-al mamei i-o împrumutase. Cred că am citit jumătate până m-am plictisit la acel moment. Apoi am venit în București și era reducere la o librărie — ceva „2 plus 1 gratis“. Spre deosebire de alți oameni care își iau tehnologie sau haine etc. la reducere, eu îmi iau cărți. Am găsit atunci toate volumele și mi-am zis „de ce nu?“. Am reluat cartea de la început și am trecut de locul unde mă oprisem. Am terminat-o în două zile (pentru mine, dacă o carte are dragoni, deja e bună și m-a prins).

Continue reading

Orizontul negru

Luminile orașului, cele câteva care încă mai funcționau, mai mult focuri răzlețe, rămâneau parcă fixe, clipind de fiecare dată când un copac trecea între ele și geamul mașinii. De ce să fugi? Niciun loc nu era sigur. Dar părinții mei voiau să se ascundă în peșteri. De parcă acolo am fi în siguranță. Totul se termina.

Țin minte și acum acea seară nefastă de acum doi ani. Era prima dată când am vrut să mă uit la știri cu ai mei. Urma o dezbatere politică și, abia căpătând drept de vot, am hotărât să o urmăresc. Stăteam tolănit în pat și o ascultam pe crainică vorbind despre nimicurile întâmplate peste zi — un atac într-o bancă, ceva de corupție.

Continue reading