Amețeli postlumice -recenzie

Daniel Timariu, IT-ist de profesie, debutează pe hârtie cu antologia „Amețeli postlumice“, o colecție de 15 scurte povestiri. Mă bucur să spun că nu am fost dezamăgit deloc de conținut, din contră, m-a încântat în mod constant.

Primul aspect care mi-a plăcut a fost stilul de a scrie. Constant am impresia că de fapt nu citesc, ci ascult cum un bunic îmi povestește întâmplări din tinerețe. M-am întors la copilărie, la basme, la poveștile cu care am crescut, chiar dacă ceea ce lecturam era complet diferit.

Un alt plus pe care îl are de la mine este și faptul că mai toate poveștile au ceva care le face să pară adevărate. Când citești știi că ai în față o fantezie, ficțiune, imaginație, dar construită atât de ușor de înțeles și de aproape de realitate, încât nu îți dai seama când treci linia. Daniel pleacă de la o activitate cât se poate de banală, de simplă, de mondenă, inspirată vizibil din experiențe (proprii sau aflate) și conduce ușor spre fantastic. Trecerea este atât de fină uneori încât nu îți dai seama că ai intrat în mintea lui.

Pe scurt despre fiecare poveste:

„Din lift“ — o lucrare în două părți, din două perspective diferite: tânărul programator care dă peste o lume ascunsă în lift (evident) pe care începe să o exploreze și Go’wul, un extraterestru fascinat de evoluția prafului pe care el, ca precognitiv, nu o putea prezice.

„Delicatul sunet al foamei“ — scurtă poveste cu un alt bărbat care ține de medie, nici sub, nici peste, bărbat ieșit la grătar cu soția. Ziua lor este întreruptă brusc de un obiect ce se prăbușește în lacul pe al cărui mal stăteau și de „superpisică“.

„Alisee, o mașină cu toane“ — nesfârșita poveste a inteligenței artificiale care nu pricepe metaforele, sarcasmul sau moartea și lenea/comoditatea programatorilor care ajung să pună în pericol viețile unui grup de astronauți.

„Bucla finală“ — concursul spațial de biciclism, un Tour de Station Spatiele dacă vreți, râca dintre participanți, adrenalina dată de pericolele existente, toate conturate în câteva pagini pline, care te trag mai aproape de carte cu fiecare rând.

„Palanca Mijlocie“ — probabil cea mai bună poveste din toată cartea. Daniel ne explică, foarte artistic și elegant, misterul dispariției Palăncii Mijlocii din Timișoara.

„Poveste se seară“ — Cezar experimentează o serie de evenimente care par să fie scoase din King sau Lovecraft, care te țin pe „marginea scaunului“, doar ca în final să se dezvăluie ca ceva cu totul neașteptat.

„Umbra unei pisici negre“ — continuă povestea lui Cezar și a Arțăgoasei în același stil.

„Un sărut pentru tine“ — scurtă poveste misterioasă, un fel de ghinionul bunului samaritean.

„Amețeli postlumice“ — în viitorul omenirii, Alex, Theo și Mathilda se intersectează cu o fată de Roșu și au o aventură pe cinste. Plină de magie, fantastic ieșit dintr-o imaginație care zburdă pe cele mai necunoscute câmpuri, povestea încântă și îmbină seriosul, acțiunea, iubirea și mai ales comicul (adică serios acum, citind-o chiar mi s-a făcut poftă de un gulaș ca la carte).

„Lou“ — dacă ai crede că ești neobservat sau că nu ai nimic special, atunci trebuie să citești povestea lui Frank Morzuch care întruchipează, la propriu, imposibilitatea de a fi observat. Trecerile de la Frank la Rigozus, apoi la Lothar formează un comic drăguț și jucăuș.

„Inventatorul“ — Zisper, într-un mod minunat și amuzant, un tânăr din vremuri străvechi, începe o aventură care în poartă prin timp. Pare greu de conceput cum, dar, până la urmă, vorbim despre un scriitor cu o imaginație bogată.

„De cealaltă parte a realității“ — nimic nu este ceea ce pare și totul poate fi supus schimbării. Când un străin ajunge într-un sătul și aduce cu el bogății nemaivăzute, Horea trece prin aventura vieții sale.

„Poveste dintr-un alt univers“ — evenimentele din această poveste chiar par să nu aibă cap și coadă, dar, gândirea „în afara cutiei“, construiesc una dintre cele mai comice povești pe care am avut plăcerea să le citesc, mai ales Gheorghe și Gheorghe sau Ard sau Arf sau Arp, of, nici nu mai știu.

„Din pământ“ — o poveste care tratează durerea și tragicul din sufletele celor care contribuie, vrând-nevârnd, de voie, de nevoie, la sufocarea Pământului sub tone de beton.

„În ochiul schimbării“ — lumea post-apocaliptică, sau, mai bine zis, în plină apocalipsă, sau, de fapt, post-apocaliptică-pe-punctul-de-a-începe-una-nouă, în care nimeni nu este ceea ce pare. Steven și Ed dezvoltă o relație care, sincer, aș vrea să o văd continuată într-o altă poveste.

Deci, așadar și prin urmare și o concluzie: Daniel are o imaginație bogată, plină de idei și concepte, pe care reușește cu succes să o transpună în cuvinte, într-un mod ușor de înțeles, amuzant și plăcut cititorului.

P.S.: am râs/zâmbit de fiecare dată când vedeam patruzeci și doi pe undeva, uneori ca simplu număr, alteori cu o notă amuzantă.

Advertisements

2 thoughts on “Amețeli postlumice -recenzie

  1. Mulțumesc! Tot mai multă lume îmi spune că povestirea „Palanca Mijlocie” este cea mai bună sau cea mai reușită. Trebuie să fiu de acord cu voi, deși mie cel mai mult îmi place… 🙂

    Like

  2. Pingback: Recenzie la volumul „Amețeli postlumice” scrisă de Ștefan Decebal Guță | Daniel Timariu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s