Vânătorii de capete – recenzie

Lucian-Dragoș Bogdan este unul dintre scriitorii români din „valul cultural“ actual. „Omul-fluture“ și „Maya“, scrise alături de Teodora Matei, m-au impresionat și, evident, mi-am făcut niște așteptări de la „Vânătorii de capete“, primul volum din seria „Vagabond“, publicat de Tritonic.

Ei bine, așteptările mele au fost cu mult, dar mult, depășite de povestea lui Dinu.

Domnul Dinu, un bărbat pe la vreo 40 de ani, nu este tocmai mulțumit de viața sa și ajunge la acea faimoasă „criză de vârstă de mijloc“. Te-ai aștepta, ca în multe alte cazuri de bărbați care ating acel moment, să-și cumpere o mașină sport, eventual decapotabilă, să se ducă să se culce cu cine știe ce tânără impresionabilă etc. Dinu face ceva neașteptat.

Cum în Alba Iulia se petrec o serie de crime groaznice, al nostru erou ia decizia, din proprie inițiativă, să ajute poliția, asta neavând niciun fel de pregătire (exceptând, desigur, toate acele episoade din NCIS). Toate bune și frumoase și de admirat dorința nobilă a persoanei, dar ce faci când victimele sunt oameni ai străzii? Sau decapitate?

Pentru Dinu nu a contat prea mult. Adică a fost important, dar decizia și-a păstrat-o cu o hotărâre de fier. Ce să-i faci? Omu’ voia aventură, era nefericit la muncă, căsnicia ajunsese la monotonia cuplurilor lungi care-și pierd esența, la care mai pui și gelozia pe alți vechi tovarăși din copilărie.

Și aventura începe, iar eu, cititorul, îl urmez în călătoria sa plină de suspans, mister, șoc și multe altele. Ajungi să suspectezi cam pe jumătate dintre cei prezenți, dar până la sfârșit, aproape oricine devine suspect, cel puțin dintre cei din lumea în care se trezește Dinu.

Trei aspecte mi s-au părut de menționat:

  1. mai sus am pus „persoanei“, pentru că, Dinu devine o persoană aruncată într-o altă lume ce coexistă cu a noastră, dar pe care, de cele mai multe ori, refuzăm s-o acceptăm. Modul în care Dinu experimentează aventura și problemele de zi cu zi ale tuturor construiesc o persoană pe hârtie, nu un personaj.
  2. Alba Iulia, orașul modern, văzut prin ochii unui om care a trăit vremurile comunismului, se conturează într-un fel de lecție de istorie, geografie și promovare culturală. Cartea are de toate, de la monumentele și semnificațiile fiecăruia, la liniile de autobuz, două, care înconjurau orașul și cele speciale spre „Refractara, Utilajul, Mecanica“. N-am mai văzut orașul de ani buni, și atunci doar pe fugă, dar Lucian reușește să te aducă în atmosfera din Alba Iulia și să te țină acolo.
  3. două perspective sunt de lăudat în mod deosebit: cea a oamenilor fără case, ajunși pe stradă din diverse motive, mai mult sau mai puțin tragice, construiți complex, cu straturi și substraturi îmbinate și complicate și cea a unor personaje impresionante, cel puțin pentru mine. Un astfel de om este preotul de la biserica Maieri II. Nu sunt o persoană care-i are la inimă pe capii din BOR, sau preoți în general și asta în mare din cauza dorinței unora de a se îmbogății, de a strânge pentru ei etc. Nu spun că așa sunt toți, chiar am întâlnit câțiva oameni ai bisericii cu care m-am înțeles foarte bine și la care am apreciat sinceritatea și dăruirea pentru ceea ce făceau.

O să vă dau un scurt citat din vorbele preotului cu privire la căsătoria dintre doi tineri care-și doreau o slujbă și fuseseră refuzați de mai multe ori:

„— Dragii mei, sfânta taină a cununiei e una și aceeași. Poate veni să slujească lângă mine orice alt preot, fie el ortodox, greco-catolic, romano-catolic, sau de altă confesiune. Poate fi budist, poate fi muftiu, poate sluji în maghiară, germană, ori în altă limbă. În biserica mea e binevenit.“

(„Vânătorii de capete“, Lucian-Dragoș Bogdan, Tritonic, 2016, pag. 143)

Pentru mulți poate părea imposibil, dar există și astfel de oameni pe pământul ista verde.

„Vânătorii de capete“ urmărește cel mai mediocru bărbat cu putință și cum acesta se pune intenționat în pericol, doar din dorința de aventură, dar o face introducând cititorul într-o lume reală și conturată. Trăiești cu Dinu, simți cu Dinu, plângi cu Dinu, râzi cu Dinu.

A fost fix lectura de-o seară (poate mai de după-masa târziu, până după 12), dar merită parcursă.

Trăgând linie, „Vânătorii de capete“ este doar începutul poveștii, pentru că Lucian și-a pregătit terenul pentru încă patru volume, a lăsat indicii și mistere nerezolvate.

Din fericire m-am încărcat cu cărți în ultima vreme și încerc să le parcurg pe toate, dar din păcate, o să am de așteptat o grămadă până la volumul 2 care pare atât de departe acum.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s