Filiera grecească – recenzie

La lansarea de la Sala Radio, Bogdan Hrib și-a descărcat sufletul pe audiență și ne-a menționat de o mare frustrare pe care o are: cine îl cheamă undeva, la un eveniment, în cheamă ca editor, nu ca scriitor. Până recent nici nu știam de existența lui, dar zilele trecute am reușit să mă apuc de „Filiera grecească“, primul volum din seria Stelian Munteanu.

Mă bucură tot mai mult să citesc autori români. Nu doar că scriu povești care impresionează și rămân în mintea cititorului, dar și pentru că au stiluri diferite.

Povestea lui Stelian Munteanu începe în timpul concediului său în Grecia, când, o crimă neașteptată (nu că cineva în afară de criminal ar aștepta așa ceva) îl pune într-o situație în care nu vrea să fie. Cu vacanța terminată precoce, în fața unui mister ce-l împinge de drumuri neștiute și nebănuite, jurnalistul independent-editorul de carte-purtătorul de cuvânt al Poliției Române se dedică anchetei și urmează un fir întortocheat și îmbârligat care transformă o crimă în Paralia într-o investigație internațională.

14696949_1159746234071237_1361748702_n

Bogdan Hrib conturează o atmosferă noir, pe tipicul filmelor cu detectivi din anii 40‘-50‘. Când citeam, aveam un saxofon în surdină, plângând suav, acompaniat de un pian încet și câte o coardă de bas ciupită din când în când. Naratorul cu o voce răgușită, stând într-un scaun, în cabinetul său, bând dintr-un pahar cu whiskey. Prin propoziții scurte descrie o atmosferă aparent sumbră, iar, printre cuvintele povestitorului, se întrepătrund și gândurile personajelor. Mă simțeam într-un film de Alfred Hitchcock, martor la o poveste cu un fir complex și îmbârligat.

La atmosfera care părea mereu ploioasă, adăugăm și Bucureștiul. Deși acțiunile se petrec prin 2000 și ceva, parcă totuși e conturat aspectul din vremea regimului comunist. Nu am trăit în acea perioadă, dar mi-au fost povestite amănunte și detalii de atunci, deci am reușit să întrevăd aerul capitalei prin 80’, cu mobilier vechi, Dacii 1300 și agenți ruși.

Când scrii o poveste de așa natură, ai un plan, cred eu. Nu o linie plină cu detalii, ci câteva momente cheie pe care le pui cap la cap și vezi ce iese. Dacă acesta e cazul aici, sau e vorba de un scriitor care nu știa nimic despre personaje și doar le-a pus să interacționeze, nu prea contează. Bogdan, naratorul mai repede (o să explic și diferențierea imediat), conduce o poveste unde aruncă din loc în loc câte un indiciu. Ceea ce găsesc complicat pentru el, a fost să scrie din perspective multiple, fără să dea prea multe detalii despre crimă. Începi să bănuiești, ești complet sigur că X sau Y nu sunt de vină, dar nu afli cu certitudine absolută cine ce a făcut până la sfârșit.

Acum cu diferența de care vorbeam mai sus. Bogdan Hrib a construit un roman în care autorul se confundă cu naratorul, ceea ce e perfect normal, dar și în care îți lasă impresia că Stelian Munteanu este cumva un fel de narator. Ca să fiu sincer, nu mă pricep foarte bine la astfel de lucruri, dar mie mi s-a părut că naratorul și autorul sunt două entități diferite și, în același timp, comune. Nu îl ascultam pe Bogdan Hrib povestindu-mi despre Stelian, Mișa, Galia, Iannis și mulți alții, ci pe cineva care avea cunoștință despre toate personajele, dar care a și trăit evenimentele.

„Aș putea scrie o carte. Sau măcar un reportaj. Nu acum, că e conflict de interese. O carte ar fi perfect — Crimă la Paralia. Și pe cine ar interesa?…“

(„Filiera grecească“, Bogdan Hrib, Tritonic, colecția Mystery &  Thriller, 2015, ediția a IV-a, pag. 30)

Cuvintele lui Stelian Munteanu vin ca dovadă a cuvintelor mele. Dacă adăugăm și faptul că prima ediție a fost intitulată „Crimă la Paralia“, cumva, lucrurile, cel puțin pentru mine, capătă alt aspect: Stelian și Bogdan devin împreună naratori, dar rămân diferiți… în afara situației în care autorul chiar a experimentat acele evenimente.

Am mai observat o caracteristică a autorului: știe ce detalii să dea, când și cum. Până și ținutele sunt descrise pe scurt, dar complex. Am apreciat și că s-a priceput la asortat îmbrăcămintea cu bijuteriile.

În încheiere, mă bucur să spun că editorul Bogdan Hrib este un scriitor din care am citit cu plăcere și că abia aștept să trec și la următoarele, dar încet și cu pași mici.

P.S.: Ca să-i răspund lui Stelian la întrebarea de mai sus, pe mine m-ar interesa.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s