Hoțul de moarte – Recenzie

Pe lista mea de autori pe care îi urmăresc de la începuturile lor pe hârtie (Teodora Matei, Alexandru Lamba, Daniel Timariu), îl adaug și pe Miloș Dumbraci. Primul său volum, „Hoțul de moarte“, este o colecție de povestiri de principiu SF, care acoperă mare parte din spectru. I-am mulțumit de mai multe ori pentru carte, dar canadianul din mine nu mă lasă să scriu acest articol fără s-o mai spun odată, deci…

Mulțumesc!

Volumul conține 14 povestiri (13 era cu ghinion presupun), cu teme variate, de la călătorie în spațiu, la steampunk, de la horror la cyberpunk, și cu ceva fantasy pe ici, pe colea.

2 lucruri am remarcat și mi-au plăcut la felul în care scrie: unu la mână, creează lumi complicate pe care le detaliază suficient ca cititorul să le poată înțelege legile, dar insuficient pentru a străpunge misterul în întregime, totul în câteva pagini.

14996580_1181298551916005_1390973774_n

Doi la mână… mind-f*ck-ul e la el acasă. Miloș aruncă un detaliu, găsești o logică și începi să te aștepți la ceva, doar ca apoi să sară cu altceva și să-ți încurce toate ideile. Când începi să crezi că știi ce se întâmplă la sfârșit, ntz… tot nu te aștepți. Chiar și după primele povești, când am început să mă prind cam la ce să mă aștept, țeapă, tot nu am reușit să prevăd sfârșitul.

Eu sunt genul de cititor lejer, în metrou/RATB/seara înainte de culcare etc. și nu mă țin de o carte dacă nu reușește să mă prindă repede. Autorii români pe care am început recent să-i parcurg mi-au demonstrat că sunt genul de oameni care știu să prindă cititorul și să nu-i dea drumul. Miloș reușește asta foarte bine cu mine și m-a ținut pe marginea scaunului cu fiecare poveste.

Un lucru nu mi-a plăcut per total, dar nu e ceva grav sau imposibil de trecut peste: fiecare poveste are un mic rezumat la început. Eu unul nu le-am văzut rostul și le-am ignorat complet.

14914912_1172806482765212_1091381964_n

Și acum pe scurt despre fiecare poveste:

„Hoțul de moarte“ – cyberpunk în care morții nu rămân morți, într-un fel. Shen He și Jien Je au un drum care-i poartă prin evenimente neașteptate. Mi-a plăcut pentru că atacurile cibernetice sunt transpuse în diferite forme, mai ușor de înțeles de mintea umană și, prin urmare, a cititorului. Cu un aspect am rămas totuși în dubiu: în acea lumea, acea Coree a viitorului, nimeni nu doarme. E dificil de spus când vom ajunge acolo, dar, cu ceea ce se știe până acum, somnul este absolut obligatoriu din nenumărate motive, iar fără somn, un organism cu creier nu mai poate funcționa. Nu e o idee rea, dar mi se pare un concept mai SF decât altele peste care am mai dat. (Da! Îmi e mai ușor să accept călătorie în spațiu și timp decât o lume fără somn)

„Anchetă pe Terra.322“ – un viitor în care AI-urile conduc omenirea și ajung la concluzia că oamenii sunt o problemă și îi elimină, însă programarea lor le impune să creeze alți oameni. Apare o dualitate a AI-urilor, una preluând rolul Tatălui războinic, dornic de luptă, și alta devenind Mama protectoare care-și crește odraslele. Soluția lor este interesant gândită și are rezultate neașteptate – entitățile create sunt complet mecanice și-și câștigă treptat dreptul de a fi umani. Apariția de „crocodili-copac“ a fost binevenită și amuzantă în lumea cu tonuri sumbre. Mică precizare, personajul principal începe cu numele „Gonn_167“ și brusc devine „Gann_167“. Probabil am ratat eu ceva pe parcurs, dar nu este o catastrofă.

„Minți de diamant“ – tot cyberpunk, dar cuplat și cu ceva space-opera. Rebeli care își așează o colonie, un polițist prins la mijloc, grupuri care vor să-l controleze, extratereștri. Aici întorsăturile de situație se succed atât de repede încât nu se termină bine una că deja a început alta. Întâlnire după întâlnire perspectiva se schimbă, istoria e rescrisă și Jan Beert ajunge să priceapă chiar mai puține decât crede.

„Suflet de arțar“ – mai mult fantasy decât SF. Un șaman siberian se găsește într-o postură nu tocmai fericită, luptând alături de Armata Roșie împotriva naziștilor. Călătorie magică, rupând legile care guvernează continuumul spațiu-timp. Locul unde știința dispare și este înlocuită de magie veche.

„Șamanul și kurganul“ – în același stil ca precedenta, poveste F cu șamani în Armata Roșie, luptând împotriva naziștilor. Aici totuși intervine și elementul de horror, când o casă din Stalingradul bombardat din toate părțile rămâne în picioare și pare să înghită trupe din ambele părți. Finalul mi s-a părut că ar fi meritat o frază-două în plus pentru că pare să lase un mică portiță.

„Cal mecanic la rege, Șah“ – apare și steampunkul. Acțiunea se petrece în vremea Regelui Soare, cu oameni care beneficiază de îmbunătățiri mecanice și prezintă un complot de asasinare, alături de deznodământul acestuia.

„Jack și moartea ankylozaurului“ – nu putea să lipsească ceva cu călătoria în timp. Ca și în povestea anterioară, acțiunea se petrece în două planuri, ambele din perspectiva aceluiași personaj, ca o confesiune: Jack conversează cu un cadavru și îi povestește cum a ajuns în acea postură, făcând treceri de la prezent (trecutul nostru) la trecutul său (viitorul nostru). Nu e greu de urmărit și are o logică interesantă, alături de nelipsitele situații de bubuit creieri cu întorsături de situație din ce în ce mai complicate.

„Pieile de fier“ – în ceea ce pare Japonia sau China Feudală (oricum, ceva pe acolo în Extremul Orient), oamenii se războiesc (tipic speciei), însă nu doar pentru resurse și putere, ci și pentru a ucide zei. O trupă de elită a Împăratului, supuși devotați, ajung într-o situație neașteptată și nedorită aș putea spune: intră pe tărâmul zeilor, unde legile fizicii nu mai au același sens. În drumul lor primesc răspunsuri la întrebări necunoscute până atunci. Finalul neașteptat (deja sun a moară stricată) are o urmă de mituri originale, Yin și Yang. Aici aș vrea să citesc o carte, nu doar o poveste.

„ZMB“ – deși ăsta a fost primul meu instinct, ZMB nu vine de la zombie ci de la „Zapadnîi s Mozg Bolnoi“. Revenim în URSS, dar într-o poveste de istorie alternativă. Iuri este Inchizitor în Biserica Ortodoxă-Comunistă fondată de Tovarășul-Părinte Stalin după căderea Vestului. Iuri anchetează o dispariție misterioasă. Primim detalii despre funcționarea instituțiilor comuniste și mârșăviile de care dau dovadă, conturate foarte elegant. Firul anchetei îl poartă spre descoperiri tot mai ciudate, până când ajunge la un deznodământ total surprinzător, fără niciun indiciu anterior.

„Molokan“ – în aceeași lume, același Iuri este trimis să investigheze alte probleme, de data aceasta, în mijlocul Siberiei. Miloș se joacă cu idei legate de originea vieții, evoluție și supraviețuire și reușește să pună la punct o poveste SF, care, trasă de păr, ar putea să fie chiar ceva real, și s-o îmbine cu puțin horror. Peste toate astea mai pui și faptul că ai ruși care tremură de frig ceea ce face SF să sară prin tavan. Lăsând gluma, un mic aspect m-a deranjat: oameni îngropați din care rămâne doar scheletul, în condițiile în care ar fi trebuit să fie doar permafrost acolo…

„Dincolo, bezna“ – cea mai bună poveste din tot volumul. Mă gândeam că îmi plăcuseră toate până atunci și nu știam pe care s-o dau ca favorită, apoi am citit-o pe aceasta. Milițian în nou-fondata Rep. Moldova anchetează o serie de dispariții misterioase. Pe lângă șefii care clar au ceva cu el, nevasta care-l părăsește, consumul de alcool, războiul care se desfășura la câțiva kilometri de el, se adaugă și zgomote misterioase dintr-o cameră sub lacăt, date care nu se corelează, oameni care nu ar trebui să fie unde sunt… Experiențele sale sunt la limita îndepărtată a realului sau imaginarului. Finalul… o să spun doar atât: nu se putea mai bine.

„Poveste amară, de foc și pară“ – ultimele gânduri ale ultimului dragon a cărui grădină suferă transformări mai repede decât poate el să le readucă în armonie. Varing Das povestește despre Frații săi Mari și Mici și cum mândria a devenit cel mai mare și mai teribil inamic al vieții. Cumva demoralizantă, dar fără să te doboare la pământ, reimaginând legende și istorie, povestea, lipsită de dialog, nu plictisește, din contră, te face să-ți pară rău pentru săracul dragon.

„Expresul de Alabama“ – într-o lume în care specia umană nu mai vrea să riște să facă copii, sub atenția Brotacilor, Theo și Jen încearcă să ajungă într-un loc sigur. După un drum plin de peripeții, apare dezvăluirea finală. Nimic nu e ceea ce pare a fi. Miloș lucrează cu religia ca armă și manipulare, cu evenimente apocaliptice, cu indicii subtile care, la o recitire, dau o cu totul altă perspectivă replicilor și reacțiilor personajelor.

„Triții de pe Jawdah“ –  istoria unui prim-contact (fără nenorocita de Prime Directive), între specia umană și o rasă ciudată, extrem de religioasă. Când exploratorii încep să înțeleagă ce se întâmplă, este deja prea târziu…

În încheiere, mă bucur să am mai adăugat un scriitor român pe lista de urmărit și citit. Volumul „Hoțul de moarte“ de la Millenium Books merită citit, iar Miloș urmărit. Abia aștept romanul său, dar și trilogia pentru care s-a retras în sihăstrie.

Advertisements

7 thoughts on “Hoțul de moarte – Recenzie

  1. Eu mulțumesc! Mă bucur că ți-au plăcut, de asta scriu: ca să ofer momente captivante celor care, ca și mine, încă mai sunt pasionați de citit. Și de imaginație. Câteva precizări:
    1. Cu somnul ”we agree to disagree”, nu te-am convins că e posibil, nu m-am lăsat convins că e imposibil. 2. Gonn-gann e typo, greșeala mea, nu ai ratat nimic. 3. Portița la Șaman lasă deschidere pentru urmări, vor mai fi povestiri cu Șamanul. 4. Cu pieile-de-fier la asta lucrez, o fac trilogie. 5. Există în Siberia și zone de sol, cultivabile vara, rușii au și acum activ program de colonizare.
    Sper să te impresionez și pe viitor, lucrez la asta 🙂

    Like

    • cu somnul clar nu o să ne convingem prea curând unul pe altul, dar nu refuz să accept că se poate :), de gonn-gann mă gândeam că e typo, dar a fost consistentă. la șaman și pieile de fier abia astept să mai citesc. iar de Siberia… părea să fie destul de în nord 🙂

      Like

  2. Pingback: Recenzie Catharsiswriting « Miloș Dumbraci

  3. Pingback: Hoțul de Moarte -teasere, fragment și recenzii « Miloș Dumbraci

  4. ideea cu teasere la început îmi aparține; se practică în revistele și antologiile americane și eu le folosesc pentru că nu le citesc niciodată în ordine, ci după cât mă prinde ideea (pe dos, ce mi se pare mai tare las la final). Știu că la noi nu se practică și nu ești primul care nu le agreează (nici pe Lamba nu am reușit să-l conving cu ele), dar mie mi se par o idee bună. De gustibus 🙂

    Like

  5. Hmm, suna promitatoare cartea. Ii voi da o sansa cand termin cu Lovecraft si 1984. Si legat de partea cu Pieile de Fier, in care spui ca ai vrea o carte, rabdare. Si seria ‘The Witcher’ tot de la o poveste a plecat si a devenit un cult classic.

    Ca incheiere, multa bafta, Milos! Si bine lucrat, catharsiswriting. Me gusta maxim descrierile scurte a ce presupune fiecare poveste in parte

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s