Blogosfera SF&F: Colți-lungi – Alex Cuc

Sunt un fan al genului SF, dar, din când în când sar și pe un thiller, sau ceva fantasy. Problema la mine, fantasy-ul, în capul meu, implică dragoni. „Colți-lungi“ de Alex Cuc nu are dragoni, din păcate, dar are fantasy mai mult decât suficient.

Bun, cu începutul. Eu unul nu citesc neapărat coperta a IV-a, caut cărți de care am auzit sau care îmi sunt recomandate. De când am dat peste autorii români, am încercat să citesc câte puțin din fiecare, după posibilități/timp, și am încercat să citesc din cât mai mulți. Cartea lui Alex Cuc nu era pe lista mea, dar după ce am văzut proiectul Blogosfera SF&F, am zis să-i dau o șansă. Revenind la ce am spus la începutul paragrafului, nu citesc coperta a IV-a cu rezumatul decât dacă dau peste o carte undeva, deci nu aveam habar la ce să mă aștept de la „Colți-lungi“.

M-a atras repede faptul că e o carte care se citește ușor. Eu sunt mai chior din fire și, dacă o carte e așezată în pagină ciudat sau are scrisul mic și înghesuit și un stil greu de lecturat, sunt șanse mari să o las neterminată. Nu-mi plac cărțile obositoare pentru ochi.

Povestea în sine mi-a plăcut și nu mi-a plăcut. Cam 50-50. Mai concret, prima jumătate m-a atras și a fost chiar captivantă, dar a doua a cam lăsat de dorit.

Faptul că citeam despre un vânător de capete din jungla Amazonului, cu acces la internet, fan AC/DC (mare plus pentru personaj), cu un elicopter, a fost cred că cel mai amuzant lucru pe care mi-l puteam imagina în inima sălbăticiei. Treptat, povestea se conturează și conduce spre marele conflict între albii cotropitori, cu mașinile lor demonice, Burțile-de-Sopârlă, și triburile din jungla Amazonului.

Până aici pare clasica poveste de luptă împotriva civilizației mai avansate tehnologic, lupta pentru păstrarea pământului și tradițiilor. Apoi apare și elementul de fantasy: lupta între zeii din Amazon, Dha’ba’ta și Kurupuri. Aici intervine motivul omniprezent al luptei între bine și rău, lumină și întuneric, etc. Cele două conflicte se împletesc și devin unul și același în final. Modul de redare, cu cititorul care descoperă încet aspectele vieții din tribul vânătorilor de capete și legendele care-i înconjoară devine plăcut. Nu primești toate informațiile imediat, ci primești indicii și înțelegi povestea treptat.

Apoi vine partea care nu mi-a plăcut (spoiler alert): pe la jumătate, după situații critice, pline de suspans, care au reușit să mă țină lipit de carte, vine momentul în care personajul negativ, manifestarea fizică a răului, este capturat. Ar fi trebuit să-mi dau seama atunci că respectivul scapă, doar mai aveam o grămadă de carte de citit. Ce să vezi, scapă, ajutat de reporterița blondă din New York.Mă așteptam la ceva mai… neașteptat. Are sens? Cred. Speram la o altă reacție din partea personajului feminin, nu tipica situație hollywoodiană.

Ei, și de aici nu mi-a plăcut la fel de mult. Următoarele câteva capitole au o linie temporală cam întortocheată, cu pasaje când abia trece o zi, urmate de altele în care nu ști unde s-a dus săptămâna. Și apoi, chestia care a pus capac lecturii mele: procedeele deus-ex machina. Primul a fost mai ok, acceptabil, plauzibil: triburi despre care nu știa nimeni ies din izolare pentru a se alia împotriva răului. Următoarele, cel puțin din ultimele capitole, deși pregătite, mi s-au părut prea puțin dezvoltate și explicate, mai ales că aveam în față un narator omniscient. De când începe clasica bătălie finală, au loc, dacă nu mă înșel, șase răsturnări de situație în 20-30 de pagini. Cred că asta se întâmplă când faci personajul negativ mult prea puternic și ai un raport nedrept pentru „ăia buni care trebuie neapărat să câștige“.

Apoi vine sfârșitul. Pentru mine a șters din păcatele anterioare, dar a pus altele, pentru că iar vin acele reacții și acțiuni previzibile ale blondei. Mi-ar fi plăcut să o văd cu un rol mai important, mult mai devreme. Bine, aici e doar părerea mea, dar aș fi vrut s-o văd pe Sarah Reed puțin mai activă, mai deschisă și mai însemnat pentru poveste, mai ales că de la început Colți-lungi o numește ca fiind cel important om din toată povestea.

În concluzie, deși am fost mai dur ca altă dată, „Colți-lungi“ mi-a plăcut. Are suspans, are acțiune, are conflict, are câteva personaje construite foarte bine. Aș fi vrut un epilog sau o continuare într-un alt volum, pentru că văd potențial. Poate cu personaje mai impredictibile, mai deschise, dar o continuare. Aș vrea să văd cum reacționează lumea la evenimentele din Brazilia și cum reacționează triburile din jungla Amazonului la noile probleme puse de războiul lor, poate cu mai puține răsturnări de situație așa de brutale.

P.S.: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Pentru 8 februarie, citim Cum să fabrici un semizeu de Florin Purluca.

Alte păreri găsiți la:

Jurnalul unei cititoare

Nantan Lupan

Cu mintea la…SF

FanSF

Assassin CG

Advertisements

9 thoughts on “Blogosfera SF&F: Colți-lungi – Alex Cuc

  1. Pingback: Blogosfera SF&F: Alex Cuc – Colți-Lungi (Uniunea triburilor) | Assassin CG

  2. Pingback: Colți-Lungi – Alex Cuc | Cu mintea la... SF

  3. Pingback: Blogosfera SF & F: Alex Cuc – Colti Lungi | Blog despre cărți, concerte și călătorii

  4. Pingback: Blogosfera SF&F | GOLEM 14

  5. Pingback: Blogosfera SF&F | Florin Stanciu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s