Tot timpul din lume – Recenzie

Dă-mi un SF bun sau rău care să mă prindă și îl citesc. Dă-mi un fatasy și, cu ceva retincență dacă are vampiri vegetarieni, îl citesc. Dă-mi un mystery cu mult suspans și îl termin într-o noapte. Dă-mi un romance și probabil o să rămână pe un raft în bibliotecă necitit ani de zile.

Teodora Matei și-a lansat romanul „Tot timpul din lume“, romance și ghici ce… acum scriu despre el pe blog, la patru zile de la lansare că în week-endul prelungit am avut altele de făcut.

Inițial, începusem o altă carte pe tren, în ideea de a citi câte puțin din fiecare și apoi să mă decid, dar, de cum am deschis „Tot timpul din lume“, s-a tăiat filmul. Și drumul cu trenul a fost prea scurt, că, dacă mai stăteam acolo puțin, o terminam în tren.

Nici nu știu de unde să încep…

Ok, e mai mult un basm pentru adulți care se axează mai mult pe partea relații decât pe fantastic. Poveștile de dragoste depășesc cu mult restul, deci da, am citit un roman de dragoste (nu o tot spun cu răutate, ci pur și simplu pentru că nu mă vedeam vreodată citit așa ceva).

Povestea îl are în prim plan pe Marek, un compozitor dedicat muzicii sale. Își ghidează munca după relația sa cu Clara, soția sa, dar, mai mult muza sa.

„Multe fraze muzicale luau naștere în timp ce Marek refăcea, deasupra pianului, trupul Clarei. Sărea peste niște clape așa cum alinta, cu podul palmei, sânii plini. Se concentra asupra altora cu pasiunea pe care i-o dădea corpul cabrat răspunzând alintului.“

„Tot timpul din lume“ de Teodora Matei, editura Tritonic, colecția Cașmir, 2017, pag.13

El trece printr-o perioadă nu tocmai fericită, în care o ia pe arătură și se scufundă în droguri și alcool. Apoi află că muzica sa este blestemată, după ce trei oameni care i-au cântat piesele mor tragic. M-aș opri aici cu povestea lui, pentru a nu strica plăcerea de a citi romanul, dar o să vorbesc puțin și despre Ava. Ea este o tânără pianistă, tot personaj principal, dar cumva, mai în spatele lui Marek. Este inocentă și dedicată alegerilor sale în totalitate.

Ca să vorbim concret și corect, romanul nu are doar 2 povești de dragoste (cele două relații în jurul cărora gravitează acțiunea) care se întrepătrund, ci mult mai multe: relația Marek-Vladimir, deși nu este o dragoste fizică, cei doi au o relație de prietenie cum doar puțini speră să găsească. Iubirea unora pentru bani, putere sau vicii. Lista poate continua.

Acum că am scris asta, îmi dau seama că, cu voie sau nu, Teodora a cam suprapus personajelor o trăsătură puternică comparabilă cu cele 7 păcate capitale: cuplul adulter — pofta trupească, bifat, afaceriștii îmbătați cu bani — lăcomie, bifat, partenerul invidie și neîncrezător — gelozie, bifat, fanii nesătui după muzica blestemată — lăcomie, bifat. Lipsesc furia și lenea, pentru că mânia cam apare la toți, iar mândria este omniprezentă.

Fiecare are păcatele sale, mai mari sau mai mici, dar există acea minunată antiteză între omul cu păcatele cele mai mici pe care încearcă în mod constant să și le răscumpere și cel care aproape devine un demon în toată puterea.

Povestea este plină de suspans, mister și situații plăcute, uneori copilăroase, de genul discuției despre stele și steli. Mi s-a părut totuși că sfârșitul a fost cam grăbit, cu o curgere a timpului prea rapidă, dar asta nu m-a împiedicat să citesc cartea și să-mi placă, savurând fiecare cuvânt.

Un alt plus este prologul/epilog. La prima citire, nu prea l-am înțeles. După ce am terminat cartea, altfel au stat lucrurile. Cu toate acestea, e loc de o continuare în orice direcție vrea autoarea, dacă vrea să continue. Povestea e bună foarte bună și, din partea mea, poate să se oprească aici, dar, o parte din mine, parcă ar vrea să vadă o continuare.

Teodora a reușit să mă facă să citesc o poveste de dragoste, lucru pe care nu-l credeam posibil și totuși, iată-mă. O lectură ușoară, alertă, plăcută, cu multă iubire, pasiune, dorință, ură, mândrie și lașitate care te ține prins de carte. Abia îmi reveneam după golul lăsat de vraciul lui Lucian și „Tot timpul din lume“ a reușit să-l umple, însă acum, am altul. După „Stăpânul castelului“, știam cam la ce să mă aștept, dar Teodora a depășit acea linie. Mult.

Mă bucur că am avut ocazia să citesc un romance care să-mi placă și cred că s-ar putea să încerc și altele, dar nu știu dacă ceva o să egaleze romanul Teodorei, cel puțin pentru mine.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s