Regatul sufletelor pierdute – Recenzie

Ce se întâmplă când iei o mulțime de idei și influențe din literatură și le pui pe hârtie? Probabil că de cele mai multe ori iese un rahat fără cap și fără coadă, plin de neconcordanțe. Există și excepții care apar dacă autorul știe să selecteze ce-i trebuie, are o idee bună și le leagă într-o așa manieră încât să aibă tot ce vrei. Cu alte cuvinte, iese o capodoperă.

Cartea Anei-Maria Negrilă se încadrează în a doua categorie, cel puțin după umila mea părere. Are intrigă, are spionaj, are mister, are luptă, are aventură, are… are… ce nu are, că tot volumul cam are de toate? Facem așa: eu iau pe rând toate aspectele care mi-au plăcut și voi vă cumpărați cartea (aici sau mâine la FF) și o citiți singuri, pentru că sigur o să vă placă.

Buun… Povestea: păi, cum s-ar zice, nu e una. Cel puțin nu e o singură poveste, ci mai multe, îmbârligate, înlănțuite și legate una de cealaltă. În principal îi urmărim pe Sten Darr, Andrew Hermen, Karl Senn și Astrud. Ei se află cel mai mult în centrul acțiunii. Acum, cu povestea în sine ar fi mult de spus, deci… cât mai rezumat, pe scurt și clar: un Război Rece, dar nu tocmai rece, între cele trei mari puteri de pe o planetă îndepărtată, colonizată de câteva secole de oameni, un loc unde unii au capacități și puteri, alții se luptă pentru a obține mai multă, alții încearcă să evolueze și unde nimeni nu pare să vadă toată imaginea sau toate sforile. Nu sună rău, nu? Mie mi-a surâs ideea de când am auzit prima dată de carte, dar la o asemenea amploare nu aș fi sperat.

Poveștile lor (mai mult cei trei agenți) merg pe linii separate la început și treptat încep să se apropie una de alta, încep să se întretaie, să se lege și să se completeze reciproc, culminând cu întâlnirea celor trei spre sfârșit. Nu vă spun și circumstanțele. Ceea ce mi s-a părut interesant a fost că fiecare are altă misiune, alt scop, dar că niciunul nu ar fi reușit fără celălalt și nu ar fi ajuns în poziția respectivă fără ceilalți. Ok, poate (accent pe poate) Andrew ar fi reușit ceva și fără Sten sau Karl, dar nu în același mod.

Intrigă, manevre în manevre, tactici, spionaj, trădare, înscenări… ce poți să vrei mai mult de la un SF? Probabil ceva mai mult SF decât că toate astea se întâmplă pe o altă planetă. Are cartea să ne dea cât să nu le mai ducem: inteligențe artificiale, transfer de conștiință, posedare (mă rog, un fel de)… Mai vreți? Avem: pirokinezie, creiere vegetale, experimente genetice… Încă? Ajunge momentan. Mai descoperiți și voi.

Hai să vă spun și câteva lucruri mai concrete, chestiile alea mici și de detaliu care mi-au plăcut (nu degeaba se spune că diavolul stă în detalii).

Pentru început, structura politică instabilă de pe Galene. Regatul cu agenții anh, Uniunea Republicilor Libere cu Rețeaua Republicii și Marele Comintern cu toate experimentele lor genetice. Țin minte (posibil să mă înșel de anumite date cu exactitate) că în Dune, parcă Paul, într-o discuție spunea că trepiedul este cea mai instabilă structură politică, iar asta se aplică în cadrul aceluiași stat/organizație, dar și între ele. Ok, Republica și Cominternul sunt în relații bune și Regatul e cam singurel, dar până la urmă, aliatul de azi poate să devină dușmanul de mâine. Fiecare își cam vede de ale lui și atât. Tot fiecare urmărește altceva, dar din aproape aceleași motivații: puterea.

Un alt aspect pe care l-am gustat cu plăcere a fost protocolul Regatului de succesiune. Evită atâtea probleme, dar creează atât de multe altele. Cred că e ok să vă dau acest mic spoiler. Dacă nu vreți să-l citiți, săriți la paragraful următor. În Regat, când un rege își alege un succesor din copii săi, ceilalți sunt scoși din linie, cu totul. Conștiințele lor sunt copiate și transformate în IA-uri care ajung să servească drept consilieri regali. Astfel, regele care deține puterea nu trebuie să se mai teamă de un complot împotriva sa.

Ultimul aspect despre care o să vorbesc aici, la partea de poveste, este atenția la detaliile societății, mai ales la geometrie. Diferențele cele mai mari sunt între Regat și Comintern: unii îl iau pe șase în brațe, ceilalți pe cinci, unii au cinci precepte, ceilalți au șase. Diferențele acestea atât de mici le găsim și în societatea actuală (catolicii consideră persoana divină pe Dumnezeu și Iisus, Duhul fiind doar o manifestare a lor, pe când ortodocșii îi văd pe cei trei ca aceeași persoană). De acord că niște mici diferențe par prea puțin pentru un război, dar problema este mai complexă. Diferențele de ideologie sunt doar altă sticlă de benzină turnată peste foc. Nu îmbunătățesc situația și sigur o fac mai rea, dar, fără ele, sigur ar fi găsit altă problemă.

Hai să trecem puțin și la teme. Am vorbit deja de setea de putere a unora, dar cât de mare e această sete? Atât de mare încât nici măcar la acel moment din viitor, când se presupune că societatea a avansat și nici după sute de ani pe o lume nouă unde totul o poate lua de la început, un frate e capabil să-l condamne pe altul, un conducător, să-și sacrifice oamenii cu bună știință, un prieten să-l trădeze pe cel care l-a ajutat și l-a susținut atâta vreme. Motivațiile pentru această sete nestăvilită sunt atât de umane încât iar nu trebuie să ne uităm prea departe ca să vedem oglinzile lor în societatea actuală.

Asta îmi place la o carte, mai ales SF-uri: când toată ideologia ei, toate/aproape toate temele sunt aplicabile lumii actuale, chiar societății din care facem parte; când realizezi că problemele lor sunt și problemele noastre, când cancerul societății lor este prezent și în a noastră. Partea nasoală la treaba asta: îți dai seama că singur nu poți să te lupți cu ei și că ar trebui să o faci pentru că un cancer lăsat să crească singur va duce cu siguranță la moartea gazdei, în cazul nostru, atât umanitatea ca societate și ca specie, cât și Pământul ca planetă. E și mai trist când realizezi că toți acei coloniști sosiți pe Ascensiune, Bonaventura și Celeste părăsiseră un Pământ bolnav, doar pentru a-și construi ei singuri o societate asemănătoare.

Pare că umanitatea nu poate scăpa de această problemă nici în SF… Deprimant? Știu, mie așa îmi pare, și aici ajung la următorul punct de pe listă: am citit încă o carte scrisă de un autor român care mi-a lăsat un gol, acel gol adânc care nu o să poată să fie umplut prea curând (măcar mâine vine Final Frontier și nu o să mă mai gândesc la asta așa de mult… sper).

Alte teme? Compasiunea umană, empatia, sentimentele în general. Aici e un carusel de idei, personajele trecând de la milă la ură la tristețe la împăcare foarte rapid, uneori între trei paragrafe. Nu, nu e o trecere prea rapidă pentru că există și contextul pentru fiecare problemă în parte, există și povestea din spate la care ai fost trimis și care și s-a construit pe bucăți până atunci. Nu sunt salturi abrupte, ci atent construite și umane. Eu personal nu știu dacă aș fi reacționat ca unele personaje în aceeași situație, dar le înțeleg reacțiile.

Mai vreți? Încă? Ok: găsirea scopului în viață… Na, pompos, general, fancy, tot tacâmul. Da, e general, dar e și temă aici. Într-o lume unde fiecare mișcare, gând, acțiune îți este controlată, când sapi, ce faci? Care e scopul tău ca om liber?…

Hai să schimbăm registrul… Personaje! Iooi… câte îs… 3 pagini la începutul cărții cu cele mai importante figuri, nu și singurele, dar cele mai importante și prezente, fiecare cu poziție și proveniență. Lista e lungă și am tot revenit la ea până m-am obișnuit cu toată lumea, dar a fost foarte bine venită (la fel și harta). Mult mai ușor de urmărit și înțeles având paginile alea la care să pot să mă duc atunci când uit pe cineva.

Doar nu vă dau toată harta în brațe (hihi)

O problemă minunat de plăcută am găsit la ele, aproape toate (nu avem perspective subiective, ci la persoana a III-a, întretăiate cu gândurile individuale (o să revin la redare mai jos) și putem să vedem motivațiile fiecăruia). În afară de cei mai luminați și înălțați (nici ei toți, doar vreo unu-doi) fiecare om și IA de pe Galene este manipulat. Unii o știu și se lasă manevrați de alții, crezând că dețin o urmă de control, dar nu-și dau seama că fix aceea e manipularea. Alții, mai rău, nu-și dau seama că sunt marionete și acționează așa cum vor alții. Nu vorbim aici de cei controlați prin diverse metode (puterile agenților anh) de exemplu, ci de cei cărora le-a fost inoculată o mentalitate și cărora li se oferă informații limitate. Cumva așteptat, dar nu în acel mod, dezvăluirea manipulatorului suprem…

Apoc mi s-a părut cel mai simplu la minte și totuși cel mai complex personaj din tot volumul. Nu spun că este al meu preferat (oscilez între Karl și Remi), dar mi s-a părut cel mai greu de realizat și este construit superb, fără nicio chichiță sau ceva de comentat. Dorințele sale, motivația, planurile, capacitățile, evoluția lui în sine, toate sunt puse și legate, sudate perfect și fără urmă de ceva aiurea.

Încă un aspect plăcut și care m-a făcut să zâmbesc, personajele care pleacă de la ideea Duncan Idaho. Atât spun despre ele. Faptul că există asemenea personaje. Vă las să le descoperiți singuri.

Nu există alb sau negru, ci doar gri. Aș spune că este un gri întunecat aruncat peste un curcubeu pentru că nu poți să tragi linie între cine e bun și cine e rău. Fiecare își are un scop și un plan pe baza cărora interacționează și acționează. Relațiile dintre personaje sunt iarăși superb construite și detaliate. O să mă folosesc de agenții anh ca să exemplific: ei sunt văzuți ca sclavi de regalitate și de consiliu, ca arme de care se pot descotorisi oricând, însă le lasă libertate. Cel puțin asta cred agenții care se văd simplu slujitori capabili de a părăsi oricând serviciul, lucru pe care nu îl fac din devotament și loialitate. Relațiile sunt complexe, cu trădări, ură, prietenie și așa mai departe, dar nu le lipsește nimic… Poate puțină diversitate?…

Poate se interpretează greșit, sper să nu fie cazul, dar aș fi vrut să văd o prezență feminină mai puternică. În afară de o cercetătoare, o doamnă de onoare și o soție plictisită de monotonie, nu prea am văzut personaje feminine în general, să nu vorbim de cele puternice. E doar părerea mea, dar îmi place să văd și cel puțin o prezență feminină capabilă. Nu e un minus în plus, ci un plus în minus.

Și despre stil: prezentare la persoana a III-a, cum am mai spus, cu narator omniprezent, omniscient, omni- tot ce vrei. Apar și gândurile personajelor, fereastră în mințile lor, tot de la același omni-narator… Sau nu prea?

Timpul pentru o teorie: dacă de fapt, având în vedere că cei care au acces la fluxul anh pot să intre în mințile și visele altora și la propriu și la figurat, aș vrea să cred (eventual și să lansez discuții pe tema asta) că de fapt avem în față o narațiune la persoana I a unor evenimente observate de cineva cu acces la fluxul anh și la toate personajele pe care le vedem, cineva cu multă experiență…

Ce mi-a mai plăcut: micile pasaje de la începutul fiecărui capitol, dar și paragrafele/frazele din text care împărtășeau istoria și ideologia societății galenice.

„35. Dacă înțelegi ce-și doresc oamenii, vei deveni stăpânul lor. (Dosarele Ascensiunii)“

(Regatul sufletelor pierdute, Negrilă, Ana-Maria, Crux Publishing, 2016, pag. 414)

„Realitatea și natura ei, lumina și umbra sunt bine codate în ADN, ce conține propriul limbaj (…) (Lamne Thorme, Helm Verrus, ADN-ul și Lumina eternă)“

(Idem mai sus, pag. 77)

Gata. Mă opresc aici cu părerile mele despre această capodoperă imensă, complexă și incredibilă. Mă bucur că am avut ocazia să citesc o asemenea carte scrisă de o româncă și sper să reușesc să pun mâna cât de curând și pe volumul al doilea (depinde de timpul care nu prea e, cel puțin în următoarea perioadă, și de buget care e cam alocat pe aparițiile de la FF). Poate că totuși ar trebui să menționez că, după mine, nu este o carte pentru toată lumea, ci pentru cineva care are măcar ceva cunoștințe de SF, tehnică, filozofie și religie.

*puteți găsi mai multe despre universul seriei Stelarium pe blogul autoarei, adică aici.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s