Blogosfera SF&F: Arhitecții speranței — Alexandru Lamba

Pe Alex pot spune că-l urmăresc de la începuturile sale pe hârtie. Mi-a plăcut primul său volum, Sub steaua infraroșie, despre care am scris, și am avut încredere în scriitura sa. Nu am ajuns la lansarea din Brașov, dar am pus mâna pe carte.

Arhitecții speranței, după căpșorul meu, este un hard SF care merge citit și înțeles de mai toată lumea. Tema de bază: călătoria în timp (a tot apărut iar și iar și pare că nu mai scăpăm de ea, dar nu treceți peste cartea lui Alexandru Lamba… s-ar putea să ratați o poveste neașteptată).

Bun, cu începutul: un tip, Gregory-Mathews Olafson, Greg pe scurt, lucrează la Agenție, o organizație unică în lumea viitorului, care se ocupă cu călătoria în timp în scopuri științifice și turistice. Da, ați citit bine, Agenția trimite oameni în trecut pentru o scurtă perioadă ca să-l observe în diferite scopuri, inclusiv turistic. Acest Greg își are povestea lui și face ce face el și ajungem la sfârșit. Ei, hai, doar nu vreți să vă dau toată cartea mură-n gură… Ajunge atât ca mostră: Greg lucrează la o companie care se ocupă cu crono-turismul (sper că pot să-i spun așa).

Acum, sincer, am mințit puțin cu începutul… Îmi plac cărțile în care autorul te aruncă, dintr-un prolog sau un capitol de început, aproape de sfârșit, cu cap, cât să te prindă, să te agațe și să te țină acolo (am citit cartea de pe la 11 într-o seară până pe la 1 și apoi a doua zi, încă vreo oră-două). Alex a făcut treburile cu cap din punctul meu de vedere și deschiderea volumului m-a captivat imediat.

Călătorie în timp, călătorie în timp, dar mereu în literatură apare problema cea mai mare: cum faci să nu-l schimbi sau, dacă îl schimbi, nu creezi un paradox? Aici putem să intrăm într-o discuție interminabilă fără să ajungem la un rezultat. Sunt teorii care spun că nu s-ar schimba nimic, altele care spun că ai ajunge într-o realitate alternativă, o altă linie temporală, altele care susțin că dacă ajungi înapoi și schimbi ceva, nu mai are rost ca tu din viitor să călătorești înapoi, deci nu vei călătorii și atunci nu ai schimba nimic… În fine, teorii peste teorii și nimic concret (cel puțin încă). Aici intră în vigoare principul minimei distorsiuni, unul din fundamentele care stau la baza Agenției. Cu alte cuvinte, dacă interacționezi cât mai puțin nu schimbi nimic, nu creezi un paradox și e totul ok. Alex a găsit această modalitate de a interzice personajelor sale să interacționeze sau să intervină în trecut, punând bazele unei întregi legislații cu privire la călătoria în timp.

Bine, bine, dar ce faci când ai o corporație mondială care face turism cu așa ceva? Cum îi oprești pe răuvoitorii sau teribiliștii vremii să nu schimbe ceva intenționat? Tot Alex vine cu o soluție simplă, evidentă din primele capitole: ai o echipă de avocați și juriști foarte buni și pedepse drastice. Ești acoperit pe toate părțile. În același mod în care Agenția se protejează, se acoperă și autorul cu acea legislație menționată anterior.

Și atunci cum te protejezi de angajații care vor să schimbe trecutul? Îi supraveghezi și nu le dai informații. Alex s-a gândit la toate și noi, ca cititori, aflăm fix ce se poate întâmpla când un angajat vrea să facă nebunii de capul său. Bine, Greg o cam ia razna bine de tot din punctul meu de vedere. Nu sunt sigur, sigur pe unde s-ar încadra tulburările lui, dar merg spre ideea de o psihoză sau o manie, surprinsă cu detalii abundente, unele subtile, altele nu.

Că tot am ajuns la personaje: după mine, sunt construite suficient de complex pentru ce a făcut autorul. Aspectul care mi-a plăcut mult a fost fix că intră în psihologia și motivațiile lor. Mi s-a întâmplat să citesc cărți unde motivația era superficială. Aici devine chiar patologică uneori, dar perfect îndreptățită și veridică. Toți protagoniștii sunt tipicuri umane dacă îi privești cu atenție, dar au și acel ceva care îi face diferiți. Greg, personajul principal, de exemplu devine obsedat. El se transformă în acel arogant încăpățânat care nu vrea să renunțe la Moby-Dick-ul său. Când cei din jur încearcă să-l ajute, îi respinge, uneori chiar brutal, sau intră în conflicte cu nevinovați. Greg devine dependentul tipicar, care are nevoie de o doză și care reacționează violent în sevraj. Greg e un porc nesimțit și fix din acest motiv îmi place atât de mult felul în care e construit: e porcul pe care îl placi pentru cât de mult îl urăști.

Un mare plus, cel puțin din partea mea, l-a obținut pentru romance. Ok, nu prea îmi plac romanceurile în general, dar, vreau să văd așa ceva într-o carte, pe plan secundar. Ca și în primul volum al său, povestea de dragoste stă la baza întregii povești, dar nu acaparează acțiunea, doar îi dă acel iz de realism și veridicitate, subliniind caracteristicile personajelor. Iubirea este un sentiment puternic și îi poate face pe oameni să ia decizii pe care în mod normal nu le-ar lua. Sună a clișeu și a devenit clișeu, dar nu trebuie să nu fie adevărat. Folosită cum trebuie, o poveste de dragoste poate fi un important motor motivațional. Iar aici nu vorbesc doar de iubirea de cuplu, ci și de cea pentru un prieten sau pentru datorie.

Un alt lucru pe care l-am apreciat, a fost că nici eu ca cititor, nici Greg ca angajat cu acces limitat, nu știam mare lucru despre călătoria în timp. Le-am aflat împreună. Și mai amuzant a fost când și eu și Greg ajunsesem la aceleași întrebări în mod independent (adică asta e impresia e care mi-a lăsat-o cartea, dar, în retrospectivă, cred că am ajuns la acele întrebări doar pentru că autorul a vrut să ajung la ele, manipulându-mi lectura și înțelegerea textului): dacă schimbă trecutul, cei din viitor vor ști că a fost schimbat sau se va schimba și pentru ei? Iar revin la teoriile călătoriei în timp și așa mai departe, deci sărim peste. Vă las pe voi să descoperiți ce face Greg și ce se întâmplă cu linia temporală…

Vreau totuși să-i dau un Brava, Alex! Brava! Am mai spus că, având ceva cunoștințe de domeniu medical, îmi permit să-mi dau cu părerea dintr-o perspectivă mai avizată. Dacă în primul volum al lui Alex am văzut pe ici pe colea mici probleme de natură medicală, în Arhitecții speranței, nu am găsit nimic care să nu sune plauzibil, posibil, veridic. Chiar am zâmbit și m-am bucurat să văd niște patologii alături de tratamentul lor fără să mă gândesc că poate mergea altfel. Și cireașa de pe tort, raportul medical făcut ca la carte. *pun not intended*

Aspecte mai mari sau mai mici sunt cu căruța în volum și toate, împreună conturează o lume concretă și posibilă până la urmă. Aici vorbesc mai puțin de povestea per se și mai mult despre cadrul ei: Berlin, 2300 și ceva, reclame, populație, călătorie, chiar și proteste. Vorba aceea: diavolul e în detalii. Poate că totuși, umanitatea va avansa ceva mai mult față de ce și-a imaginat autorul, dar nu comentez cu privire la lumea creeată de el. Alex scrie până și despre mesajele protestatarilor. Eu unul, așa îmi dau seama că a luat problema și a întors-o pe față și pe spate, că s-a pus și de o parte și de cealaltă a ei și a văzut ambele puncte de vedere, argumentând în text și pro și contra călătoriei în timp. Mie îmi pare că a făcut o dezbatere cu sine și s-a convins că nu poate să se decidă cine are dreptate. Peste toate astea, suprapui faptul că s-a gândit și la probleme legislative, la problemele unei corporații, la planul de afaceri, dar și la ce se poate face în contextul respectiv.

În sfârșit, sfârșitul… Nu prea vorbesc despre finalul final al cărților, de frica de a nu da spoilere sau de a nu scrie vreo bâzdâganie (excepție poate când menționez că mai voiam sau că nu prea mi-a plăcut), dar aici chiar am de spus două lucruri:

  1. la o recitire în diagonală mi-am dat seama câte indicii a lăsat autorul, câte detalii minore pot fi puse cap la cap pentru a prevedea cam 80% din final. La prima lectură nici nu a fost vorba de așa ceva. Abia prin capitolul 8 am început să suspectez ceva, dar nimic concret și, până la sfârșit, nu am reușit să prevăd finalul. De obicei mă cam prind, dar cu acest volum, mi-a fost imposibil. Stilul de a scrie, informațiile servite cu lingurița, toate m-au făcut să nu pot să văd dincolo de acel paravan, dincolo de cortină, doar ca la sfârșit să mi se dezvăluie o idee cu totul diferită de ceea ce prevăsusem.
  2. când citești o carte despre călătorii în timp, o carte în general, te cam aștepți să dai peste un sfârșit. Alex a zis NU!… Volumul are nu unul, nu două, ci trei sfârșituri, idee care mi s-a părut amuzantă și bine gândită. Un fel easter-egg (că tot vine paștele) sau un mid-credits scene urmat de un post-credits scene, în stilul filmelor din MCU. Vă las pe voi să le descoperiți pe fiecare în parte.

Mie unul mi-a plăcut și sper să vă placă și vouă!

P.S.: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. În luna mai am luat în colimator Inima dragonului de M.M. Țara.

Celelalte păreri din cadrul proiectului le puteți găsi aici:

Assassin CG

FanSF

Iulia Albota

Jurnalul unei cititoare

Nantan Lupan

 

Advertisements

2 thoughts on “Blogosfera SF&F: Arhitecții speranței — Alexandru Lamba

  1. Pingback: Blogosfera SF&F: Alexandru Lamba – Arhitecții speranței | Assassin CG

  2. Pingback: Blogosfera SF&F: Arhitecții speranței – Alexandru Lamba | Iulia Albota

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s