Blogosfera SF&F: Inima dragonului – M. M. Țara

Nu-i primul debut despre care vorbesc și nu-i nici ultimul. Tânărul Mircea a fost lansat la Final Frontier, de Crux Publishing, în deschiderea evenimentului. Azi, la Blogosferă, îl luăm la puricat… bine, nu pe el, ci cartea sa, Inima dragonului. Enjoy!

Pfoai! Când auzi de inima unui dragon te gândești la… dragoni (duh!). Dragoni deci fantasy. Fantasy, deci ceva și cu magie și aventură. Cam asta ar fi pe scurt cartea lui Mircea, dar și orice altă carte fantastică din literatură.

Hai să o luăm ușurel la pas.

Toată treaba începe cu un tip, Lied, care… NU! Stați așa că povestea începe de fapt cu altceva. Primele trei pagini prezintă o scurtă descriere a Nisalului, a societății, a lumii în sine. Toată scena stabilește cadrul poveștii. Chiar mi-a surâs ideea. Nu, serios, de ce să stai să pui ’jdemii de conversații ca să umpli timpul cu ceva, când poți să faci o scurtă descriere a lumii? O să mai revin la chestia asta mai târziu.

Bun. trecem peste descrierea cu pricina și-i întâlnim pe Lied și Asht, doi prieteni, barzi care pun la cale un plan să se îmbogățească. Apar și alți câțiva tovarăși de drum, Vel, Mira, Neikki, Obert etc. Evident că niciodată nimic nu merge cum e plănuit și se întâmplă ceva… Descoperiți și singuri ce și cum. Am mai spus-o și o s-o spun în continuare, nu vă dau toată povestea că vă stric plăcerea.

Bun, ăștia fac ce fac, apare conflictul principal și merge pe linia tipicară a basmului de luptă între bine și rău, între eroi care evoluează și ceea ce pare a fi un bad guy însetat de putere. Ei bine, eroii nu sunt tocmai eroi. Băieții ăștia și Mira sunt niște hoți de buzunare foarte buni, aruncați fără voia lor într-un conflict care pare mult peste capacitățile lor.

Până aici nu pare nimic super-wow, dar vă asigur că Mircea a construit o lume superbă cu niște personaje complexe și cu care poți empatiza ușor.

Că tot am menționat personajele, hai să vă spun câte ceva și despre ele. Am zis că sunt hoți de buzunare, dar sunt și mult mai mult de atât. Nu sunt oameni ființe rele, ci doar niște unii care încearcă să supraviețuiască, să se distreze, să-și trăiască viața, muncind cât mai puțin. Nu sună ca eroii de basm, ca Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana. Pe de altă parte, au intenții bune. Vor să ajute și chiar o fac, fiecare în felul său.

Plus din partea mea tot la capitolul ăsta: personaj feminin puternic, care nu are nevoie de ajutor prea des, dar îl acceptă mai mereu. Prin puternică nu spun doar fizic sau într-ale magiei sau emoțional. Nu. Mira e ligandul, vocea rațiunii și mini-zeitatea grupului. Nu vreau să deschid o discuție aiurea despre egalitatea între sexe și așa mai departe (nu face subiectul acestui mic articol), dar chiar îmi place să văd și personaje feminine reprezentate mai mult în literatură și nu doar în romance sau orice altă carte care se vrea altceva, dar este tot romance…

Am spus și că sunt complexe și vă explic și de ce: fiecare dintre cei mai importanți își are propria poveste în spate și aflăm câte puțin despre toți. Ba mai mult, autorul nu s-a oprit până când nu a construit și a redat și ceva din istoricul unor personaje cu un rol mai minor. Mai mult, are și date despre personalități ale lumii pe care a creat-o, personalități de mult dispărute. Tot prin istorisirile astea despre trecutul fiecăruia, autorul și-a lăsat câteva fire. Eu unul am mușcat.

Tot la capitolul de complexitate o să pun și descrierile lor, nu doar fizice și ale modalității prin care gândesc, ci și discuțiile lor care par așa de naturale, dar și ticurile unora (încrețitul nasului la Vel de exemplu). Bine, sincer, uneori mi se cam luase de Vel și nasul său, dar acele repetiții atât de dese doar subliniază atenția la detalii.

Nu pot să nu menționez și că avem ceva romance pe aici. Spre deosebire de poveștile clasice cu băiatul mai frumos ca oricare altul se-ndrăgostește de cum o vede pe fata mai frumoasă ca oricare alta și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți, povestea la care fac referire, evidentă de la prima apariție a personajelor, dar evoluează încet, cumpătat, verosimil. Nu ocupă mult loc în poveste, dar este exact atât cât trebuie.

Până aici am tot zis de bine și probabil o să mai spun, dar am de comentat niște chestii… Am găsit niște mici probleme cu detaliile… pe la început, un personaj ajunge să se uite la un pergament pentru prima dată de… două ori… Mda. Asta m-a cam frecat puțin, dar am trecut repede peste. Nu e o tragedie și mai scapă o chestie din asta. Problema a fost că spre sfârșitul cărții au mai apărut probleme, mai ales de la partea a doua încolo. Exemplu (și sper să nu greșesc) la început un dragon e alb și spre sfârșit devine albastru. Altul, un tip are două cuțite super tari care pot străpunge magia. Pierde unul și la sfârșit are trei… Ok, asta s-ar putea să fie de la mine pentru că nu e menționat clar că, în a doua lor apariție, primele două cuțite folosite sunt la fel cu celelalte, dar totuși străpung magia. Nu e menționat nici dacă era un scut magic acolo, deși asta nu-mi pare plauzibil pentru că tipul cu care se bătea ăsta cu cuțitele e magician… Ar mai fi chestia de cronologie care pe alocuri a devenit ambiguă, cu ordinea capitolelor inversată față de cea cronologică, și prin altele parcă se mișcau prea repede sau prea încet…

Nu sunt chestii grave care strică povestea, dar, alături de niște scăpări la redactare (umane, dar ceva mai numeroase în a doua parte a cărții) m-au făcut să-i consider să-i scad nota cu una, poate chiar două stele pe goodreads. Noroc cu finalul!

Mai rezistați? Nu de alta, dar abia am reușit să vorbesc de poveste, personaje și detalii. Mai am de zis despre alte detalii, stil, alte personaje (păstrez ce-i mai bun pentru sfârșit), final… Of! Hai că încerc să le pun mai strâns. Fiți urși cu mine încă puțin! (hihi… nu? okay… sunase mai amuzant în capul meu să traduc bear with me… poate vă amuză explicația).

Detalii! Băi, Mircea, ești un Tolkien mai mic, dar mult mai citibil! Nu, serios. Are omul ăsta în cartea lui atât de multe detalii de nu-ți vine să crezi. Spre deosebire de Tolkien, nu are fraze incredibil de lungi cu pasaje interminabile de descriere. Nu-l tai acum pe tăticul tăticilor în high fantasy, dar eu nu am reușit să-l citesc cu plăcere din cauza acelor pasaje menționate. La Mircea, în Inima dragonului, ai o descriere lungă, dar subtilă și strecurată în mijlocul suspansului și al acțiunii în așa fel încât să nu le strice, ci să le adâncească, să le sporească.

„În timp ce lama lui Vel dansa, a lui Lied cânta. Sărea din scut în scut, creând o simfonie șuierătoare, vibrantă, o baladă a săbiilor, spusă de-a lungul tăișului, cu înflorituri de sânge, acompaniată de scântei și oase rupte, de carnea sfâșiată și de tânguirea metalului ce lua o viață. Era un cântec trist. Sângeros. Macabru. Și, cu toate acestea, un cântec despre viață.“

(Inima dragonului, Țara, Mircea M., Crux Publishing, 2017, pag. 124)

Nu auzi metalul lovind metal? Nu auzi izbiturile, gemetele etc.? Poate nu e cel mai frumos moment din carte, dar mi-e mi-a plăcut cum e construită imaginea. Frază medie, frază lungă, fraze scurte. Te pune fix în mijlocul luptei, te face să te cuprindă un fior și te face să treci mai departe.

Ca să mă folosesc de același citat, observați ceva repetitiv acolo? Exact, motivul muzicii. Bun, am spus că Lied e bard. Sper… dacă nu, aflați acum: Lied e bard, deci cântă. Cumva, mi-a părut rău că spre sfârșit cântecele sale s-au rărit, dar nici nu prea mergeau în contextul respectiv.

Avem în schimb, mai pe la început, de la pagina 94 la 98 (nu e chiar așa mult) o baladă superbă. Tristețea te copleșește de la primele versuri și rămâne cu tine până o termini. Eu o să recunosc chestia asta pentru că nu mi-e rușine să o spun: îmi exteriorizez sentimentele și nu cred că doar pentru că sunt bărbat nu am voie să plâng. Acestea fiind zise, m-am chinuit s-o citesc pe toată, nu pentru că m-ar fi plictisit (deși cam asta mi se întâmplă când dau peste cântece într-o carte), ci pentru că aveam ochii plini de lacrimi. Nu știu cum, dar acea baladă scrisă de Mircea mi-a răsunat în cap cu vocea lui Lied și a avut acel efect pe care îl au cântecele lui…

„Soarele se stinge. O mamă plânge amar în pridvor.

Fiul ei cel mare plecat-a de cu noapte la răzor.

Ziua-i pe gătate, dar el nu s-a-ntors.

Tristețea se-nfiripă-n sufletul ei stors.

Harrim, Harrim, până când bunătatea ta

Pe cei buni îi va evita?

[…]

Ceata de demoni îl părăsi-n zori de zi

Lăsându-l mai mult mort decât printre cei vii.

Ariin cu glas sfărâmat, de moarte însetat

Văzând că Moartea ruga nu i-a ascultat

îngână-n șoaptă un cântec de mult uitat

ce până jos în vale de vânt fu purtat.

Tot ce mișca-n pădure auzi cântul

frânt și-ndurerat al lui Ariin sfântul.

Harrim, Harrim, în bunătatea ta

viața nu-mi vei cruța!“

(Inima dragonului, Țara, Mircea M., Crux Publishing, 2017, pag. 94-98)

Pe o notă mai optimistă, tot despre detalii. Un lucru mi-a plăcut de la început: sunt note explicative în josul paginii, din loc în loc, în mare parte despre vreo plantă sau vreun animal. Toate explicațiile păstrează cam același registru ca și textul în sine, că ar fi parte a poveștii la fel ca restul. Aici revin la începutul de mai devreme. La sfârșit realizezi ce-i cu acea descriere a Nisalului. Sper că nu am spus prea mult.

Doar ceva vreau să mai adaug la stil. Toată povestea are un ritm alert, multiplan, dar nu exagerat, cu personaje ușor de înțeles și greu de încurcat (poate la început din neatenție între Shimm și Sirra).

Două vorbe și despre final. Nu mă refer aici doar la ultimele capitole, sfârșitul conflictului, ci la ultima parte a aventurii per total. Partea a treia trece de la ritmul alert de până atunci, la unul și mai rapid, cu capitole mai scurte, cu mai multă acțiune, mai mult suspans și multe alte întrebări.

Un plus și-l mai ia de la mine pentru cum a reușit să facă foreshadowing. Procedeul nu e ușor de făcut. Trebuie să dai o chestie mică de care să te legi mai târziu și să nu-și prea dea seama cititorul de ce ai făcut până la sfârșit. Acum revin (da, știu, nu am cea mai bună structură și tind să las idei în pom doar ca apoi să revin la ele…) la finalul final: în ultimele 4-5 capitole realizezi că toate potrivirile (uneori enervant de potrivite) de pe parcurs au fost plănuite și se leagă una de alta închizând cercul și deschizându-l pe următorul.

Oooda! Cartea se termină în pom! Și nu oricum, ci în pom atât de rău că eu chiar i-am spus autorului să se apuce mai repede de următorul volum! Potențial pentru poveste există. Lumea creată de Mircea e imensă și cu atât de multe întrebări nerăspunse încât cere o continuare. Și REPEDE! (nu prea repede ca să și iasă bună… eu am ce citi între timp, dar, când iese următoarea, o să fiu acolo să-l trag de mânecă pentru un nou autograf).

*mic comentariu personal: dacă sunteți genul care nu citesc o serie dacă nu a apărut toată, cumpărați cartea și o citiți când ies și restul, nu de alta, dar să-l ambiționăm și pe autor că e debutant. Și asta e valabil pentru toți autorii care scriu serii… mă rog, cititorii autorilor (debutanți sau nu, inclusiv traduceri) care scriu serii.*

Am zis că las ce-i mai bun la sfârșit, nu?

Care credeți că e cel mai complex personaj din toată cartea? Bardul proscris? Tânăra cu puteri uimitoare? Antagonistul? Baba cinică din pădure (da, există și o babă cinică ce trăiește într-o bibliotecă din pădure)? Niciunul dintre aceștia. Nup. Cel mai complex, amuzant, interesant, minunat personaj este micuțul Blu. Băi, deci serios, e un pui de dragon, albastru, curajos, protector, fără frică de nimic. Aproape nimic. Vă dau două citate să vă convingeți și singuri:

„Dragonul confirmă strigând scurt și făcându-le cu ochiul.“

(Inima dragonului, Țara, Mircea M., Crux Publishing, 2017, pag. 277)

„— Ar trebui să te dau afară, reptilă. Dacă mai scoți și doar un firicel de fum pe nas, te lovesc cu cartea cea mai groasă pe care o am și fac din pielea ta papirus, iar din solzii tăi penițe de scris! îl certă Dephinn.

Blu o tuli în spatele lui Lied pe jumătate sfidător, pe jumătate înfricoșat. O privi pe după umărul bardului și scoase limba la ea pufnind supărat.

— E ciudat cum e în stare să atace un tavuth fără să clipească de două ori iar când deschizi tu gura se ascunde imediat, râse Calya intrând cu o tavă pe care se găseau câteva felii de pâine…“

(Inima dragonului, Țara, Mircea M., Crux Publishing, 2017, pag. 305-306)

Dacă ăsta nu e un personaj cu personalitate, eu nu știu care altul e. Blu e o scumpete și dă un plus de amuzament poveștii. E chestia micuță și drăguță de care te îndrăgostești imediat.

Gata. Am ajuns la sfârșit… Aproape. Mai am o chestie de zis și după dau concluzia.

Am văzut multe influențe… mă rog, nu neapărat influențe cât chestii similare cu altele. Au fost secvențe care mi-au adus aminte de Dragon Age și altele de Dark Souls. L-am văzut și pe Tolkien pe acolo. Lista poate continua, dar momentan eu zic că ajunge.

Concluzia mea e că Mircea a reușit să scrie o poveste cu cap, cu coadă, cu mijloc, cu aventură, suspans, cu o viziune optimistă și în același tip pesimistă din loc în loc, întunecată și cu multă speranță, un basm cu o lume proprie în care a reușit să introducă tragic și amuzament în cantități potrivite, dar și artă (yup, arta joacă un rol foarte important în lumea creată de Mircea, nu doar muzica, ci și pictura, sculptura etc.), cultură, mâncăruri, fără să exagereze prea mult, păstrând totul în verosimilul legilor creeate de el, lăsând loc de continuare/continuări. Cu alte cuvinte: Mircea a scris o poveste cu tot ce-i trebuie și mai mult. Pentru un debut e foarte bine și de acum încolo poate doar să crească și sper să continue.

P.S.: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Nu știu la a câta ediție am ajuns, dar sper să continuăm și să ne strângem cât mai mulți. Luna iunie vine cu o surpriză, adică nu mai scriem despre o carte, ci luăm la puricat două: Tenebrele lui Daniel Timariu (7 iunie) și Epoca Inocenței a lui Adrian Mihălțianu (14 iunie).

Și uite că ne-am făcut 8. Celelalte păreri le puteți găsi pe:

Assassin CG

Cu mintea la… SF

Everything and anything

Fan SF

Iulia Albota

Jurnalul unei cititoare

Nantan Lupan

Advertisements

4 thoughts on “Blogosfera SF&F: Inima dragonului – M. M. Țara

  1. Pingback: Blogosfera SF&F: Mircea M. Țara – Inima dragonului | Assassin CG

  2. Pingback: Inima dragonului – M. M. Țara | Cu mintea la... SF

  3. Pingback: Interviu cu Mircea M. Țara | Catharsis Writing

  4. Pingback: Blogosfera SF&F: Inima dragonului – M. M. Țara | Iulia Albota

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s