Diverse: Scuze…

Ăsta e genul ăla de postare la care am stat să mă gândesc niște mai multe zile ca să pot să structurez o idee, nepunând nimic pe hârtie… Azi am luat decizia să scriu acest articol pentru că a trecut suficient timp de atunci și există cineva care merită scuzele mele… multe…

Săptămâna trecută am publicat primul meu interviu cu un autor român și, în entuziasmul și graba mea, am uitat un amănunt extrem de important: nu am spun nimic despre autor.

Am și o explicație pentru acțiunile mele, deși nu e tocmai scuzabilă și arată lipsa mea de experiență și profesionalismul necesar. Motivația e simplă: nu am conceput, căpșorul meu nu a putut să priceapă că există oameni, cititori actuali ai blogului meu sau viitori cititori care vor ajunge la articolul respectiv, care n-au citit nimic de Lucian Dragoș-Bogdan, darămite să nu fii auzit de el…

Mda, părerea mea despre piața de carte e cumva supraevaluată, deși, vreau să cred că cititorii acestui blog sunt acei oameni care citesc, inclusiv autori români.

O să mă folosesc de acest prilej pentru a spune câteva lucruri despre Lucian, pentru că nu vreau să modific interviul (a fost o greșeală din partea mea și mi-o asum, cu toate că pe net se pot șterge o mulțime de greșeli).

Pe scurt despre autor: Lucian Dragoș-Bogdan este un tânăr autor român din Alba-Iulia care în prezent lucrează ca educator la un centru de recuperare a copiilor cu dizabilități și administrator la o intreprindere familială care se ocupă cu flori și obiecte de artizanat. În paralel cu slujba de zi, Lucian este și autor publicat de SF, mistery&thriller și romance. Debutează încă din 1991 (ceea ce înseamnă că are o carieră de scriitor mai veche decât am eu ani), pentru ca în 2004 săi apară primele cărți, Trilogie și Zeul Kvun. În 2006 ne aduce Frontiera și minunățiile născocite de el, iar apoi se retrage până în 2014 când revine cu Vraciul de pe norul interior, urmat încă 7 cărți în 3 ani (chiar pare genul de autor scos din basme, care scrie într-un an cât alții în zece). Nu s-a menținut doar în sfera SF-ului, ci a mers mai departe cu Uneori când visez (romance), dar și thrillere ca Pânza de păianjen, Vânătorii de capete și noul apărut volum Apărarea siciliană. Pe lângă romanele sale, a reușit să aducă pe hârtie două volume dintr-o trilogie (al treilea cică mai prin toamnă), scrise la patru mâini și două capete, alături de Teodora Matei (despre ea mai multe în curând *hint hint*). Amândurora le datorez, într-un fel, existența acestui blog, pentru că, dacă nu scriau ei Omul-fluture, nu cred că m-aș fi atins de autorii români prea curând. Față de Lucian eu mă simt profund îndatorat că a avut răbdarea necesară să-mi răspundă la câteva întrebări acum un an, să-mi dea niște mai multe sfaturi și că m-a convins că nu-i rău să scrii în țara asta și că există o mulțime impresionantă de autori români care scriu bine și care sunt dornici să-și întâlnească fanii.

Acestea fiind zise, cred că pot să închei acest mic articol.

 

Scuze, Lucian…

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s