Interviu cu Teodora Matei

Vă promiteam data trecută un interviu cu o autoare. Iaca!

Am învățat din minunatul trecut recent, de săptămâna trecută, deci o să spun și câteva lucruri despre Teodora Matei.

16196036_1220753784675427_1084607846474955563_n

Teodora Matei, o prezență aproape constantă în reviste online (Gazeta SF, Revista de suspans etc.) atât cu proze, cât și cu opinii despre cărțile citite (recenzii pe românește) a debutat în volumul propriu, Stăpânul casteluluiîn iunie 2016. Spun debut în volum propriu pentru că ea a colaborat cu Lucian Dragoș-Bogdan la Omul-fluture în 2015. De atunci i-au mai apărut două volume proprii și personale, Cel-ce-simte (2016, antologie) și Tot timpul din lumealături de volumul al doilea din universul Omul-flutureMAYA, lansat în 2016. Nu mă opresc aici și vă mai spun că pe lângă aceste cărți minunate, lista de povești pe care le-a scris este bogată, dar trebuie menționat și că ea își ocupă timpul și cu poezii.

Enjoy!

Eu: Bună și mulțumesc că ai acceptat să-ți rupi din timpul tău pentru a-mi răspunde la câteva întrebări. Ca și în interviul anterior, o să încep sinplu: ce te motivează să scrii? Ce-ți iese ție, personal, sufletește, din scris?

Teodora Matei: Bună! Timpul investit pentru a sta de vorbă cu un cititor de autori români, extrem de activ pe blog dar și la evenimente, autor el însuși, nu poate fi decât un câștig pentru mine. Am lungit un pic introducerea pentru că nu știu ce să răspund. Am spus, odată, că sunt mulțumită dacă am făcut un om să râdă, unul să plângă și altul să se întrebe. Îndrăznesc să cred că au fost mai mulți, în fiecare categorie, și le mulțumesc. Deci ce-mi iese… cred că e vorba de emoția transmisă, de senzația că tot ce scriu e un bumerang trecând prin mintea oamenilor din jur și întorcându-se spre mine sub forma unor impresii sincere. În afară de asta, tot procesul de editare, publicare, lansare, etc, mă face să cunosc oameni pe care n-aveam cum să-i întâlnesc altfel.

30761313._UY960_SS960_

Eu: Tu ai reușit să abordezi, cu succes aș putea spune, mai multe genuri, SF, fantasy, crime și romance. De unde această dorință și acest motor de a încerca și alte genuri?

TM: Din nebunie, desigur. Să zicem că am scris ceva, într-un gen unde m-am simțit extrem de confortabil. Apoi vine cineva și-mi spune:De ce nu încerci cutare lucru? Ce-ai zice să scrii asta sau asta? Iar răspunsul meu, fără să mă gândesc, e: Da, o fac! Să spunem că primele texte, oarecum fantasy, aveau și puțin romance, SF-urile – de asemenea – presupuneau personaje implicate într-o anumită relație, Omul-fluture are o anchetă dar, dat fiind contextul, puteam scoate oricând iepuri din pălărie,  numai că cea mai recentă provocare, de a aborda polițistele, venită din partea domnului Bogdan Hrib, e și cea mai dificilă: intriga trebuie să fie credibilă, procedurile organelor de anchetă respectate întocmai și tot așa… Tot cu ocazia povestirilor polițiste am mai răspuns unei provocări, cea a domnului Mike Haulică, de a îndrăzni mai mult într-o anumită direcție. Și am făcut-o. Spun de pe acum că-mi asum fiecare cuvânt scris și le consider simple experimente de comunicare, nicidecum împărtășirea unor experiențe personale. Dar sunt foarte curioasă cum vor fi primite.

34225468._UY720_SS720_

 

Eu: Spuneai la lansare că, pentru Tot timpul din lume, ideea a venit după ce ai citit un articol despre niște pianiști care au murit după ce au cântat aceeași piesă. Ce vreau să aflu este: de unde vine inspirația în general? Unde-ți găsești muza sau muzul?

TM: Ideea e veche, am citit un articol despre un compozitor maghiar care, părăsit de soție, compune o piesă. Cei ce o ascultau se sinucideau din motive necunoscute. Chiar soția lui s-a otrăvit, luând o supradoză de medicamente. Povestea a stat câțiva ani în mintea mea, apoi, când s-a mulat pe anumite evenimente trăite sau aflate, s-a scris singură. Multe lucruri din cele descrise sunt trăite de mine sau de apropiații mei, însă îmbrăcate în hainele bune, de sărbătoare.

 

Eu: Cât de mult te influențează oamenii din jurul tău când alegi caracteristicile unor personaje? Mulezi un personaj după un om sau după mai mulți?

TM: Pentru consecvență, raportez un personaj imaginar la unul real. Numai că mai adaug sau mai șterg din calități, pentru a-i oferi credibilitate în contextul în care-l manevrez prin acțiunea cărții. Mi-au spus niște oameni apropiați că nu pot citi ceva scris de mine. La început nu i-am înțeles, am avut o senzație de frustrare, de pierdere. În timp, mi-am explicat: poate se temeau că, într-un fel sau altul, se vor recunoaște în personaje, sau vor citi descrierea mea subiectivă a unor evenimente trăite împreună. De aceea oamenii din cărțile mele au prenume, dar rareori nume, orașele au descrieri vagi, iar perioada de timp poate fi aleasă de cititor, în concordanță cu intriga. Nu scriu romane biografice, iar autobiografia mea e departe de a fi un roman de succes.

Teodora-Matei__Cel-ce-simte__606-749-154-8-785334321835

Eu: Îți lași poveștile să crească singure sau te ții de un plan bine stabilit?

TM: Da, am un plan bine stabilit, de la care mă abat cât pot. Adevărul e că nu scriu sinopsisuri detaliate decât atunci când colaborez cu Lucian, din motive de coordonare și unitate a textului. Iar atunci le scrie el, pentru că e mai organizat și mai atent. În rest… n-aș vrea să supăr pe cei care spun că personajele nu pot face ceva de capul lor (deși eu o cred), zic doar că pe parcurs îmi mai revizuiesc ideile și finalul nu rămâne cel dinainte gândit.

 

Eu: Cele două romane ale tale de sine stătătoare, Stăpânul castelului și Tot timpul din lume, nu au un sfârșit tragic, nici fericit nu aș putea spune, dar nici chiar neutru. Scuze dacă te-am zăpăcit. Ce preferi tu: final tragic, final fericit sau deschis?

TM: Prefer un final zăpăcit, adică unul cât mai apropiat de realitate. Viața niciuna dintre noi nu e albă sau neagră, ci se desfășoară în nuanțe de gri (fără niciun fel de apropo la acele romane de succes, ecranizate), unele mai deschise, altele mai închise. Interacționăm în moduri absolut uimitoare, fericirea unuia se bazează, de multe ori, pe tristețea altuia. De aceea, mi s-ar părea neverosimil să închei acțiunea cărților într-o notă extrem de optimistă sau una pesimistă. O întâmplare sau o coincidență ne poate scăpa de un necaz, așa cum alta ne împinge în brațele deznădejdii.

omul-fluture

 

Eu: Ți-ai dori să-ți vezi cărțile în programa școlară? Dar ecranizate?

TM: În programa școlară – nu, pentru că tot ce e impus e, în mare parte, citit din obligație, cu o secure deasupra capului, cum că elevul ar trebui, bietul, să descopere neapărat ce a vrut să spună autorul. Iar acesta, uneori, nici măcar nu s-a gândit la anumite interpretări date de cei ce au disecat textul până dincolo de ultima virgulă. Dar mi-ar plăcea să fie recomandate. Dau puțin din casă și spun că băieții mei au avut ocazia de a se bucura de niște doamne învățătoare și  profesoare extraordinare, i-au îndemnat să citească în afara programei, fără a le impune neapărat anumite titluri. În clasa a șasea cel mic are (cel mare a avut) un opțional de literatură universală. Cred că m-am bucurat mai mult decât ei, gândindu-mă cât de frumos e să vorbești în clasă despre Micul prinț, Harry Potter, sau personajele unor cărți alese de ei. Deci: da, mi-ar plăcea ca niște elevi să afle, într-o zi, de cărțile mele.

Ecranizate… e o sabie cu dublu tăiș, pentru că în mintea mea, tot ce scriu se desfășoară ca niște filme. Dacă s-ar găsi cineva dornic să investească în ele, s-ar putea ca viziunea lui să nu corespundă cu a mea și cred că m-aș lupta să-mi impun punctul de vedere. Pe de altă parte, mi-ar plăcea să duc o astfel de luptă.

maya2016

Eu: Tu scrii și poezii. Ce îți e mai ușor să pui pe hârtie: proză sau poezie?

TM: Proză. Poeziile sunt, așa, ca niște picături de chihlimbar, trebuie să fie mici, limpezi, condensate, să transmită cât mai mult în cât mai puține cuvinte. Trebuie să fie lacrimile poetului: clare, curate, să poată fi găsit dincolo de ele.

Eu: Să ne așteptăm anul acesta la un nou volum din partea ta?

TM: Eu zic că da. Voi anunța la momentul potrivit dacă va fi unul de povestiri fantasy sau unul de polițiste.

 

Întrebări rapide:

Eu: Cafea sau ceai?

TM: Cafea!

Eu: Poveste, nuvelă sau roman?

TM: De citit – orice, nu fac nazuri, de scris – în funcție de complexitatea ideii.

Eu: Bere sau vin?

TM: Cidru.

Eu: Creion sau tastatură?

TM: Tastatură. Sau stilou, dacă am unul norocos.

Eu: Jazz sau blues?

TM: Orice mă face să visez frumos.

Eu: Thriller sau SF?

TM: Ambele.

Eu: Mici sau pastramă?

TM: Mici. Apropo, știi bancul cu micii și înghețata?

 

 

P.S.: cred că ăsta e bancul despre care vorbea Teo (hihi!).

– Bună ziua! Două înghețate, vă rog!
– Mari sau mici?
– Aaaa..! Aveți și mici?
– Da!
– Atunci, doi mici și-o bere!)

 

P.P.S.: data viitoare, luăm un debutant proaspăt? Eu zic DA!

Advertisements

One thought on “Interviu cu Teodora Matei

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s