Interviu cu Mircea M. Țara

Data trecută spuneam ceva despre un debutant. Norocul a făcut să reușesc să-l conving (foarte ușor) pe Mircea M. Țara. 

Mircea e un simpatic. Un puștan, aș putea spune, tânărul autor a debutat la Final Frontier #6 cu Inima dragonuluiL-am luat la lecturat la blogosferă, mi-a plăcut, m-a prins și l-am rugat să scrie volumul doi mai repede. O voce nouă în literatura română, încă nu foarte experimentată într-ale interacțiunii cu publicul, dar foarte deschis la a discuta cu fanii, Mircea anunță un potențial mare pe care sper să și-l fructifice cât mai mult.

17626174_806483189505567_5866125548184040846_n

Enjoy!

 

Eu: Bună și mulțumesc că ai acceptat să-mi acorzi aceste momente! Clasic și simplu (pentru mine ca interogator): de ce scrii? De ce ai început să scrii, ce te-a motivat?

Mircea M. Țara: Salut. Cu multă plăcere.
Ai început cu o întrebare dificilă pentru mine. Nu există un singur motiv. Depinde de proiect, cred. Uneori scriu din joacă, alteori când jobul îmi mănâncă prea mult din timp ajung să scriu de dor. Am scris și ca să scap de lucruri, am scris și să-mi demonstrez că pot să scriu. Unele povești au apărut reacții la lucruri trăite sau pe care aș vrea să le trăiesc. Dar dacă ar fi să ne referim strict la „Inima Dragonului”, am creat Nlithia pentru că aveam nevoie de o lume în care magia era adevărată și în care existau minuni. Deși, dacă stai să te gândești, lumea asta a noastră – realitatea – nu e prea diferită de Nlithia.

Eu: Cum ți se pare la început de drum? Ce îți place din noul statut de scriitor?

M.M.Ț.: Îmi pare că lumea îmi acordă prea multă atenție. Nu sunt obișnuit cu asta. Și lumea îți cere părerea despre lucruri, îți ia interviuri, de parcă ai avea răspunsuri la tot felul de întrebări. Nu le am, nu întotdeauna. De aceea cred că și scriu. Uite acesta e un alt motiv pentru care scriu: să găsesc răspunsuri. Totul s-a întâmplat pe repede înainte de când am semnat contractul de publicare și sincer, încă nu m-am obișnuit cu acest statut de scriitor publicat.

EuInima dragonului e prima ta carte publicată. Ai mai încercat să scrii și altceva până s-a conturat povestea de pe tărâmurile Nlithiei și vrei să mergi pe mai multe linii (cărți separate) cu poveștile din primul volum, sau plănuiești să-i urmărești pe toți într-o aventură comună?

M.M.Ț.: De vreo zece ani tot înșir cuvinte în diferite forme. Am câteva povestiri și un hard drive de idei și schițe pentru cărți posibile și imposibile. Nimic suficient de șlefuit ca să merite să fie tipărit. În schimb de când am început să lucrez la Inima Dragonului am scris o serie de povești pentru copii (care chiar îmi plac) și o nuvelă steampunk, care încă este la nivelul de draft. Cred că scriu la fel cum citesc – mai multe povești simultan.

Iar Nlithia… e imensă. Sunt multe balade pe care aș vrea să le scriu de acolo. Și multe pe care doar le intuiesc. Momentan însă încerc să mă concentrez pe următorul volum, care cuprinde personajele pe care le-am cunoscut deja, dar și o mână de personaje noi, cu povești interesante.

dav

Eu: Inspirație. De unde vine? Ce te inspiră mai mult: alți autori sau lumea înconjurătoare?

M.M.Ț.: Neil Gaiman zicea ideile bune sunt peste tot în jurul nostru și că ne vin idei tot timpul. Doar că diferența dintre un scriitor și ceilalți e că scriitorul observă când îi vine o idee. Cred că are dreptate. Inspirația se naște din ce ai trăit, din locurile pe care le-ai văzut, locurile pe care ai vrea să le vezi, din cărțile citite, din pin-urile de pe pinterest, din discuții, din întâmplări, din tăcere – cred că ai nevoie de momente de liniște în care să nu faci nimic altceva decât să te gândești la povestea ta, la lumea pe care o construiești din cuvinte – și nu în ultimul rând, din scris.

Eu: Te tentează să încerci și altceva pe viitor, alt gen?

M.M.Ț.: Cum spuneam mă concentrez în continuare pe Baladele Nlithiei, însă iubesc steampunk-ul, gen în care am început deja să mă joc cu cuvintele.

Eu: Cât de mult din poveste știai înainte să începi? Ai avut un plan după care ai lucrat?

M.M.Ț.: Inima Dragonului este primul proiect de mare anvergură pe care l-am încercat. Imediat după ce am găsit răspunsul la întrebarea: cum ar fi un oraș întreg plin de artiști, am avut inspirația să îmi construiesc o structură pe care să o urmez. Ceea ce a ieșit însă este destul de diferit de ce era în planul inițial. Dar asta cred că este un lucru bun. Povestea are un parcurs mai… natural. Dar mereu am știut unde trebuie să ajungă povestea. Cum… am lăsat personajele să aleagă.

Eu: Ghinna. Baba cinică. Hoașcă bărtrână. Ce ți-a plăcut așa de mult la ea, nu doar ca personaj final, ci și când ai construit-o, pentru că ai spus, de mai multe ori, că este personajul tău preferat?

M.M.Ț.: Mi-au plăcut mereu personajele și oamenii cu un simț al umorului fin, personajele sarcastice. În toată paleta de ființe ce populează Nlithia parcă lipsea unul care să te ia de umeri, figurativ, să te scuture, figurativ și să arunce apă rece pe tine. Iar cineva care să poată face asta trebuia să aibă o vârstă, să fi trăit și trecut prin multe și să aibă o oarecare autoritate înnăscută. Ghinna le are pe toate și este, cum am mai spus pe altundeva, inspirată de Granny Weatherwax din seria Lumea Disc scrisă de Sir Terry Pratchett.

Ghinna vede lucrurile puțin altfel decât celelalte personaje. În ciuda cinismului care răzbate din cuvintele ei, ea este o optimistă și o persoană practică, care nu caută scuze, ci soluții. Iar prin asta se întrezărește puțin și modul în care și-a trăit viața înainte să ajungă o ghinna – nu e doar un nume, ci și un statut.

Eu: Ca nou venit în lumea autorilor din România, cum vezi tu piața de carte și viitorul literaturii române?

M.M.Ț.: Piața o văd cu mult potențial – poate din cauza jobului meu de toate zilele – cu mulți autori valoroși cum sunt: Mircea Cărtărescu, care este aproape palpabil în al lui Orbitor, Adrian Oțoiu, un James Joyce al literaturii române dar mult mai antrenant și ludic în stilul de scriere, Filip Florian cu „Zilele Regelui”, sau Baconsky, Urmuz, Marin Preda, care pentru mine sunt relevanți și astăzi. Iar în ultimul timp s-a ridicat un val de autori noi care înțeleg că literatura e cum o scrii, e a ta, că nu trebuie să te limitezi la niște șabloane și că poți să scrii F&SF dacă asta îți place și să ai succes. În plus, editurile cu buget de marketing își permit să își scoată în față autorii, să creeze evenimente, în timp ce editurile mici se joacă din ce în ce mai mult și mai bine în online. Bineînțeles mai este loc de crescut și îmbunătățit peste tot.

Dar cred că e suficient să spunem că viitorul literaturii române există. Adică, indiferent ce se va întâmpla, în țara asta se va scrie (românul s-a născut poet, nu?). În unii ani mult și prost, în alții puțin și prost – însă printre toate miile de cărți se vor găsi și lecturi valoroase, care să fie apreciate.

Eu: Ți-ai dori să-ți vezi cărțile în școli? Dar ecranizate?

M.M.Ț.: Nu m-am gândit la asta, dar de ce nu. Cu cât mai mulți cititori care să se bucure de „Inima Dragonului”, cu atât mai bine. Iar răspunsul la a doua întrebare este da. Nu cred că se va întâmpla vreodată, dar dacă se ivește ocazia, bineînțeles.

Eu: Mi-am făcut puțin temele și am o curiozitate: LEGO. De când, cât de mult, acum mai ai timp?

M.M.Ț.: Când eram în clasele primare am primit câteva sute de piese Lego, care cândva formaseră o căsuță. Pe măsură ce am crescut căsuța din Lego s-a transformat în navă spațială, în roboți sau soldați, în dinozauri. Acum nu le mai am, cred că le-am dat mai departe, iar acum sunt doar niște piese de amintire. Dar cu piesele acelea de Lego am creat zeci de lumi diferite – credeam că voi ajunge arhitect.
În zilele astea din păcate, nu prea mai am timp de nimic. Abia reușesc să îmi fac loc pentru scris.*

Întrebări rapide:

Eu: Cafea sau ceai?

M.M.Ț.: Cafea în primul rând. Iar dacă e ceai să fie negru cu un strop de lapte.

Eu: High-fantasy sau dark-fantasy?

M.M.Ț.: High-fantasy. Nu prea am citit dark-fantasy. Abia ce l-am început pe Andrei Mazilu. Dar îmi place.

Eu: Tragedie sau happy-end?

M.M.Ț.: Se exclud? Cred că depinde de poveste. Dar să zicem că prefer un happy-ending amărui.

Eu: Pix sau tastatură?

M.M.Ț.: Tastatură. Pixul doar pentru idei, când sunt în mișcare.

Eu: Film sau carte?

M.M.Ț.: Cartea și apoi filmul.

Eu: Ciocolată sau vanilie?

M.M.Ț.: Vanilie.

Eu: Mici sau pastramă?

M.M.Ț.: Burger :))

 

 

Și cu asta am încheiat și interviul numărul trei. Mulțumesc Mircea. Data viitoare încercăm cu o altă voce recentă, dar nu chiar așa de recentă, din lumea SF&F. Vedem ce iese!

 

*P.S.: sfat de la un pasionat de LEGO spre că un altul: Mircea, fă-ți timp, dar mult timp, concediu, zi liberă etc. și, într-o zi, când ți-e lumea mai dragă, pune-te și joacă-te cu ce LEGO mai găsești. Eu o fac cu fiecare ocazie, deși rare în ultimii ani.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s