Blogosfera SF&F: Tenebre. Cazul Laura de Daniel Timariu

Și a venit și luna cu dubla! Și uite că Blogosfera a crescut!

Gata. Atât despre detalii inutile. Ați venit aici pentru o părere de cititor despre o carte, nu?

Tenebre. Cazul Laura. Un urban-fantasy care, după mine, aduce mai mult a noir cu ceva supranatural. Am și explicații, dar hai să o luăm ușurel.

Toată povestea începe cu un tip, Alexandru Theodor Anghel, Alex pentru prieteni și clienți. Ei bine, tipul ăsta e detect GTiv și freca menta în birou… Nu, serios, așa începe cartea: „Frecam menta în birou, legănându-mă în scaunul de lemn cu spătar înalt, ca un jilț medieval.“ ( Tenebre. Cazul Laura. Tritonic, 2017, colecția Fantasy, pag. 9) Am știut de la momentul ăla, de cum am deschis cartea, că o să am cu ce să mă delectez.

nor

Boon… cum spuneam. Tipul ăsta, Alex, e detectiv particular în Timișoara și se trezește într-o zi că apare o tipă, Laura, la el în birou și-l angajează să găsească pe niște doi, un Liviu și o Amanda. Ei și de aici, într-un ritm alert, de doar câteva zile, Alex trece prin niște peripeții și ajunge la final și… Sper că ați priceput deja că eu spun doar primele chestii din carte și atât.

Bun, și, unde-i supranaturalul? Mai încolo? Eh… nu chiar. E chiar de la început: Laura e o moartă-vie. Boom! Tanti de a venit la nenea nu e tocmai o tanti, ci a fost și acum e altceva. Ok, și atât supranatural și inexplicabil? Nope. Daniel ne aduce așa: satiri, un dulău care nu e dulău, goblini, vrăjitoare, harpii, Jekyll&Hyde, demoni de tot felul, vampiri, vârcolaci, strigoi… Ați prins ideea. o mulțime de creaturi fantastice.

Nu mă opresc aici cu comentariile, pfoai, că mai avem mult. Deci, pe lângă toate ființele menționate, avem și ceva construit superb din punctul meu de vedere, iar aici o să fac o mică paralelă.

Timișoara, orașul în care se petrece acțiunea și orașul prin care-și face veacul autorul, este descris, nu în totalitate, dar suficient cât să pricepi. Paralela o s-o fac cu Vânători de capete ai lui Lucian, în care el ne descrie Alba-Iulia. Diferențele majore (pe lângă faptul că sunt orașe diferite) sunt: Lucian descrie cu mai multe detalii orașul său, Daniel cu mai puține și, totuși, cu mai multe (explic imediat). Cealaltă diferență este că Daniel a mers pe urmărirea detectivului în aventurile sale printr-o lume ciudată și diferită, pe când Lucian… la fel?… Explicația: Lucian descrie lumea vagabondului, lumea pe care o găsim la tot pasul, dar pe care o ignorăm, mai mult sau mai puțin. Daniel descrie, cu mai multe detalii, o Timișoară ascunsă, o Timișoară care nu poate fi văzută nici dacă ai vrea, o altă Timișoară care există sub cea pe care o vedem noi.

Hopa! Stai așa… cum o altă Timișoară? Păi… TENEBRE! E în titlu. Daniel a construit două lumi într-una singură: Lumea Oamenilor și Lumea Tenebrelor. În Lumea Oamenilor, suntem noi, ăștia, normali… Să ne spunem așa. În Lumea Tenebrelor, stau restul creaturilor mitice. Este lumea e care oamenii nu o pot cunoaște.

Păi bine, și Alex? Daniel ne explică simplu, în două propoziții, că Alex e special (altfel nu ar fi personaj principal, nu?). Alex poate să pășească în ambele lumi, spre deosebire de majoritatea celorlalte ființe. Nu-i singur, pentru că atunci ar fi prea simplu. Mai sunt și alții care merg și într-o lume și în alta, demonii de exemplu.

Eu am totuși o problemă și o plăcere cu lumile astea două: problema e că se face referire, de mai multe ori, la Lumea Oamenilor ca fiind Lumea REALĂ… Păi, mie mi s-au părut la fel de reale amândouă (chiar mă întrebam dacă nu cumva Daniel cunoaște pe cineva care chiar își face veacul prin Lumea Tenebrelor). E ceva ciudat la mijloc acolo, ceva care merită explicat și dezvoltat în volumele viitoare, zic eu.

Plăcerea a fost să-i văd formarea de SF-ist a lui Daniel. Cele două lumi se suprapun și, un singur exemplu (sunt mai multe), se întâmplă ca Alex să ajungă într-o chestie care se vrea clădire. E o cutie supradimensionată de tablă ruginită cu tot felul de uleiuri și alte nenorociri toxice pe acolo. Se întâmplă întâmplări și aceeași chestie se transformă într-un castel cu ziduri, șanț cu apă și etc. Același loc, alte lumi. Un fel de superpoziție a celor două lumi. Amândouă ocupă același loc, doar că în planuri de existență diferite. Nu se explică totuși foarte foarte clar cum treci dintr-o lume în alta. Se întâmplă. Magic!

Am apreciat că, deși în lumile fantasy au explicații ale universului respectiv, Daniel a încercat să explice, cât de cât, ceva mai științific situația.

Mai departe!

Personaje… Brace yourselves. Personaje is coming…

Îl las pe Alex la urmă, pentru că motive. Încep cu Qiqirn, dulăul care nu e chiar dulău. Qiqirn este un fel de creatură din America de Sud, care vânează demoni și care a fost blestemat. Qiqirn e un ciudat în esență, dar un ciudat amuzant. Dulăul se poate transforma în 42 de forme stabile. Get it? 42?… Ok, dacă nu ați prins gluma… înapoi în cameră și treceți la citit cărți și/sau văzut niște filme… Revenind. Nu e doar dulău, ci și bestie, maimuță cu păr otrăvitor și tot așa. Poate fi mic sau mare. Nu asta era amuzant la el, ci relația cinico-sarcastică dintre el și Alex.

Apoi mai sunt și Priscilla. Nu e o Priscilla, ci mai multe, nimfe urbane, care seamănă tare mult cu specia Asari din Mass Effect. O specie complet feminină, cumva parazită, cu capacități de seducție care afectează pe mai toată lumea.

Otis, satirul înțelept care fumează mult și bea pe măsură, care știe o grămadă de chestii.

Demonul Abyzou, un demon… bănuiesc că nu trebuie să explic ce-i ăla demon și cam ce vrea de la viață.

Alex, nu-i ultimul, dar cu el mă opresc, detectivul alcoolic și fumător, neinițiat, care se subevaluează și subestimează mai tot timpul. Omul special care lucrează cu cei din tenebre și cu alți oameni. Un ciudat cu companie pe măsură (de aia se potrivește așa de bine cu Qiqirn) care face ce face și tot o scoate la cap cumva… sau nu? O scoate, măi, cum să nu o scoată, doar e personaj principal într-o serie… sau pățește ceva? Hmm… citiți și vedeți.

Se vede puțin tiparul? Pentru mine a fost evident destul de devreme, prin simplul fapt că sunt două… Avem tiparul de roman polițist: detectivul alcoolic și fumător, dur și miserupist, care face treabă și se descurcă. Dama fatală care-i oferă un caz aparent fără cap și fără coadă. Polițiștii corupți care-i pun bețe în roate. Personajul negativ rău până în măduvă, un fel de mafiot suprem. Aceeași damă băgată în relații complicate. O altă damă fatală cu resurse și informații. E oareșce tipicar, cred eu.

Celălalt tipar ar fi cel de fantastic, de basm: personajul principal cu ceva special, un ceva al lui care îl face mai mare și mai tare decât alții, care are o călătorie de inițiere alături de cititor și care e batjocorit de alte personaje mai mari și mai tari, dar în fața cărora e curajos. Animalul-companion, inteligent, vorbitor, cu mult mai multe puteri decât personajul principal, într-o specie pe cale de dispariție. Frumoasă crăiasă pe care o iubește, dar despre care știe că nu o va putea iubi cum și-ar dori (aici poate că iese puțin din tipar… puțin mai mult). Bătrânul înțelept care știe multe. Antagonistul rău până în măduvă. Companioni neutri care-și oferă ajutorul pentru ceva în schimb.

Ok, să nu mă înțelegeți greșit, nu spun că ce a scris Daniel nu este original, ci spun că urmează două linii regăsite în literatură, îmbinate armonios, atât în ceea ce privește personajele, cât și în ceea ce privește firul acțiunii și al poveștilor din spatele poveștii.

Am mai remarcat o chestie. Mă rog, am sesizat și am bănuit. Până să termin cartea, voiam să spun că Daniel stăpânește set-up-ul, că își pune piesele în așa fel încât să ajungă la un final pregătit. După ce am terminat-o, mi-am schimbat părerea. Daniel stăpânește foreshadowul. O singură frază, undeva pe la început, o ceva ascunsă la vedere, o chestie nesemnificativă aparent, care spune totul. Acel mic amănunt mi-a dezvăluit ceva din finalul cărții.

Că tot vorbim de final… aici a pierdut puțin de la mine… mi s-a părut grăbit, un fel de hai să pun în 10 pagini ce ar fi trebuit să fie 40 pentru că vine deadlineul și-mi sare editorul în cap. Nu spun că așa a fost, poate așa a plănuit autorul de la început, dar parcă mai merita dezvoltat sfârșitul. Cel puțin asta cred eu.

Ar mai fi o chestie care m-a deranjat, o scăpare din partea autorului și a editorului… Alex îl întâlnește prima dată pe Qiqirn după ce preia cazul de la Laura, apoi povestește cum s-a luptat cu cineva și cum Qiqirn i-a fost alături, cu ceva vreme înainte de a prelua cazul de la Laura… E o scăpare măricică, dar merge trecută peste, nu strică povestea, doar te freacă puțin la icre.

În rest, de rău, nu pot spune altceva. Chiar mi-a plăcut, mai ales stilul de a scrie al lui Daniel, comic, sarcastic, cinic, personajele creeate de el, lumile create, istoria povestită a Timișoarei, ce aflăm din ea (sunt sigur că autorul are alte povești de spus de acolo), etc.

Ar mai fi un plus din partea mea, un amănunt pe care îmi place să-l observ în piese de teatru/cărți/filme/benzi-desenate, etc.: personaje care pot să facă un 4th wall break (să fie capabili să se adreseze direct publicului, din interiorul poveștii, ca personaj care vorbește cu audiența). Ale lui Daniel nu sunt chiar acolo, dar lasă impresia că ar putea să facă asta. Mi-a luat ceva să pricep ce și cum, dar a fost amuzant să descopăr personaje care puteau să înțeleagă ce ne nara Alex.

O altă chestie care mi-a plăcut, deși nu e foarte importantă, titlurile capitolelor: fiecare părticică din carte are un anumit personaj cu un rol important pentru poveste, astfel, fiecare capitol preia numele acelui personaj ca titlu.

Concluzia: un început de serie bun, a cărui continuare o aștept cu nerăbdare, un volum captivant, plin de umor și care merită citit. Timișoara ascunsă de privirile omului de rând e un loc superb unde se pot desfășura o multitudine de lucruri, e locul perfect pentru mistere peste mistere, iar personajele lui Daniel au povești care merită și trebuie exploatate.

P.S.: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Luna iulie vine cu Câinii diavolului, ai Cătălinei Fometici, dar încă mai avem una pentru iunie. Săptămâna viitoare, Epoca inocenței!

Celelalte păreri le găsiți pe:

Assassin CG

Cu mintea la… SF

Iulia Albota

Jurnalul unei cititoare

Nantan Lupan

 

Advertisements

5 thoughts on “Blogosfera SF&F: Tenebre. Cazul Laura de Daniel Timariu

  1. Pingback: Tenebre. Cazul Laura – Daniel Timariu | Cu mintea la... SF

  2. Pingback: Blogosfera SF&F: Daniel Timariu – Tenebre. Cazul Laura | Assassin CG

  3. Pingback: Iulia Albota

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s