Interviu cu Ciprian Mitoceanu

Azi v-am adus un nou interviu cu un alt autor român. Azi am stat de vorbă cu Ciprian Mitoceanu.

Puțini sunt autori români pe care i-am citit în totalitate și încerc să-i iau la întrebări doar e cei ale căror lucrări le-am parcurs într-un procent mai mare. Ciprian Mitoceanu mi-a tot fost lăudat din stânga și din dreapta și m-am decis să văd ce-i de capul lui. Am citit cărți pe gustul meu, cu suspans, cu intrigă, cu psihologie, cu dramă etc. Despre ele, cu altă ocazie. Azi vorbim despre omul din spatelui cărților.

Acest tânăr scriitor a debutat în 2007 cu romanul ColțiDe atunci și-a mai pus pe hârtie încă patru volume, care împărtășesc un univers comun, În sângele tatăluiInsula diavolului și Față în față (formând împreună seria Predestinare genetică) și Amendamentul DawsonNu a lipsit nici sfera povestirilor scurte, publicând în mai multe reviste online și tipărite.

Enjoy!

5783708

Eu: Salutări și mulțumesc pentru timpul acordat. De ce scrii? Ce te-a motivat să așezi pe hârtie povești?

Ciprian Mitoceanu:  Salutare! Mulţumesc şi eu pentru interes. De ce scriu? O întrebare la care nu-mi prea place să răspund. Prefer să scriu… Scriu pentru că, la un moment dat, nu mi-a mai plăcut ceea ce citeam. Citeam mult în copilărie chiar dacă nu prea aveam ce. Şi nu mă prea încântau povestirile cu pioneri, UTC-işti sau comunişti în care doctrina de partid rezolva orice dileme. Abia dacă mai găseai câte o carte care să merite citită… Şi mai erau şi povestirile lacrimogene din categoria „Puiul”, „Fetiţa cu chibriturile”, chiar şi „Capra cu trei iezi” pe care personal nu le recomand niciunui copil.

Aşa că… Din nemulţumire s-a născut creaţia.

Îmi place să scriu şi să citesc în egalală măsură.

Eu: Congresmanul Dawson este, cred, unul dintre cei mai răi bad guys pe care i-am citit și asta doar din simplul fapt că pare posibil. De unde a venit inspirația pentru Dawson?

C.M.: Având în vedere că Dawson a fost inspirat în principal de către Pericle, celebrul strateg atenian, ar trebui ca acesta să fie mult mai apropiat de nevoile omului de rând, de nevoile cetăţii – cum s-ar spune. Însă pe parcurs l-am cam scăpat din mână pe individ. La acest capitol un cuvânt greu de spus l-a avut şi editorul Andreea Sterea care a văzut în Dawson adevăratul „potenţial”. Puterea corupe. Politica otrăveşte.

amendamentul-dawson-ciprian-mitoceanu

Eu: Crezi că un Dawson ar putea să apară în generația actuală? E posibil sau probabil un asemenea om? Există deja?

C.M.: Există. Congresmanul Dawson există de când lumea. Este genul de individ care profită de anumite situaţii, de anumite conjuncturi aparent fără ieşire pentru a se erija în apărător al drepturilor, în purtător de opinie. Însă după ce se vede instalat în funcţie îşi schimbă atitudinea şi priorităţile. Să ne gândim că, în România, mulţi dintre oamenii politici marcanţi au început ca lideri de sindicat. Victor Ciorbea, spre exemplu. Sau provin din jurnalism, o profesie care, prin tradiţie şi responsabilitate, te obligă să fii atent la mânăriile guvernanţilor. Iar în momentul de faţă Gabriela Firea este unul dintre cei mai detestaţi oameni politici. Pe Iliescu nu-l mai pun la socoteală – cine a trăit în anii ’90 ştie ce spun – Iliescu a fost din start un bolşevic avid de putere, nu există şi nici nu a existat ceva din Pericle în Iliescu.

Eu: Mă tot leg de Dawson. Crezi că ceva de genul Amendamentului Dawson ar putea să funcționeze în societatea actuală? Ar fi acceptat de populație?

C.M.: Într-o formă sau alta Amendamentul Dawson funcţionează nu doar în societatea actuală; funcţionează de când lumea. Chiar şi zilele acestea vedem cum ambiţiile şi nevoiele unui om – care nu e neapărat genial aşa cum e cazul persoanelor cu insignă de diamant din Amendamentul Dawson – consideră că interesul personal e mai presus chiar decât cel naţional. Pentru Liviu Dawson – scuze, Liviu Dragnea – nu există lege, nu există oprelişti, nu există bun simţ. El e mai important nu decât un român sau doi, el e mai important decât toţi românii la un loc. Şi având în vedere dezastrul economic în care se zbate România nu pot să nu remarc un aspect pozitiv. Bine că s-a încetat cu mineritul, altfel Dragnea, în buna tradiţie a lui Iliescu, n-ar fi stat pe gânduri şi i-ar fi chemat să frăgezească niscaiva ciolane de protestatar. Până la urmă el e Dragnea iar restul sunt… Nici măcar nu cred că individul şi-a pus vreodată, la modul serios, întrebarea ce anume reprezintă restul românilor

Eu: Intri mult în psihologia personajelor. E totul plănuit sau doar faci documentarea necesară și le lași să crească de la sine?

C.M.: Documentarea iniţială este prioritară. Citesc, analizez, trag concluzii după care mă apuc de scris. Iar de cele mai multe ori personajele evoluează în funcţie de inspiraţia de moment. Sau de cea de lungă durată. Nu ştiu niciodată la ce anume să mă aştept de la personajele mele. Nici chiar când pun punctul final (sau am impresia că am pus punctul final deoarece, uneori, mă văd obligat să revin).

Eu: Aș vrea să aflu care e motorul din spatele profesorului Ciprian Mitoceanu. De ce aceasă profesie?

C.M.: Sincer? Când m-am angajat în învăţământ nu credeam că o să fac prea mulţi pureci pe la catedră. Iniţial nu mi-a plăcut foarte mult domeniul dar, în timp, am ajuns să apreciez lucrul cu copiii. Şi trebuie să recunosc că lipsa de perspective „oferită” de societatea românească în care nu contează cât de inteligent sau prost eşti, contează doar scaunul pe care îl ocupi, a avut un cuvânt de spus.

Eu: Ca profesor, cum vezi generațiile tinere? Unde crezi că se îndreaptă adolescenții de azi?

C.M.: Generaţiile tinere au devenit cobaii unor idioţi care habar nu au ce anume să experimenteze. Parcă sunt acei medici ţăcăniţi din lagărele naziste care făceau experimente pe oameni nu pentru a descoperi ceva anume ci – pur şi simplu – pentru plăcerea de a chinui pe cineva. Generaţii de sacrificiu pe care politicienii le vor prostite. Analfabetismul funcţional de care se tot vorbeşte nu-i sperie pe guvernanţi, ba chiar îl iubesc. Pe asta se bazează puterea lor, pe acei indivizi prost instruiţi şi care votează pentru o sticlă de rachiu sau chiar mai puţin.

În ziua de azi e mai greu de intrat în şcoala profesională decât în liceu. Şi e mai greu de terminat liceul cu bac decât de finalizat şapte facultăţi pe an. Avem de-a face cu o ciudată ierarhizare a valorilor şi priorităţilor în societatea românească. În Uniunea Sovietică mujicii cu origine sănătoasă şi apucături stahanoviste erau puşi şefi în timp ce intelectualii erau trimişi să spargă pietre sau să scoată cărbune din mină. Treaba asta începe să devină realitate în România.

23473565

Eu: Care e cea mai mare satisfacție ca profesor? Dar ca scriitor?

C.M.: Pentru un profesor satisfacţiile sunt din ce în ce mai puţine. Nu ai nicio satisfacţie când vezi că un elev slab intră la un liceu bun, altături de un elev care a muncit. Sistemul a distrus competiţia adevărată şi prin urmare faptul că un elev învaţă sau nu a devenit mai puţin important. Oricum au şanse egale dacă vor să intre la liceu. Dacă vor să intre la profesională… Ei bine, aici elevul care a învăţat are un avantaj. Şi apar presiuni. Promovaţi-l pe cutare că altfel pierde şansa de a intra la profesională. Că dacă prinde etapa a doua nu poate fi repartizat decât în liceu. De unde satisfacţii?

Totuşi, când vezi un copil dornic să înveţe, să afle lucruri noi îţi dai seama că mai există speranţă.

Cât priveşte satisfacţiile scriitorului… Până nu demult n-am prea avut astfel de satisfacţii. Sistemul editorial din România nu respectă autorii. Cei mai mulţi nu văd nici măcar exemplarele de autor, darmite drepturile stipulate în contract. Adesea singura satisfacţie a autorului e să-şi vadă cartea pe rafturi. Însă, odată cu asta, apare şi frustrarea. Ce folos să-ţi vezi cartea în librării dacă nu beneficiezi de nimic de pe urma ei? Eşti chemat la lansări, dai interviuri, oferi autografe, promovezi cartea şi… Singurul care prosperă este editorul. Care de cele mai multe ori este un nesimţit. Aş putea să detaliez dar o voi face într-o viitoare carte. Din păcate va fi una destul de consistentă.

Momentan sunt foarte mulţumit de colaborarea cu Editura Crux. Singura editură care mi-a oferit drepturi de autor. Şi pot spune că am colaborat cu edituri mari, aflate în top, care nu mi-au plătit un sfanţ.

Eu: Ți-ai dori să-ți vezi cărțile ecranizate? Dar studiate în școli?

C.M.: Ecranizate da, fără discuţie. Cât priveşte studiatul în şcoli… Să spunem că nu simt nevoia să fiu înjurat de generaţii şi generaţii care au pierdut bacalaureatul din cauză că nu m-au citit – de lene sau pentru că nu le-a plăcut. Personal nu l-am îndrăgit niciodată pe Nichita Stănescu – chiar nu pot digera sau aprecia poezia lui – dar a trebuit să-l învăţ. Mi-a căzut la bac şi am reuşit să iau o notă frumoasă dar efortul meu de a învăţa tâmpenii de genul „Leoaică tânără, iubirea” a fost foarte consistent. Sau porcăriile alea de rondeluri ale lui Macedonski. Fac parte dintr-o altă lume cu care nu mai am tangenţă. Or fi fost poezii la vremea lor dar acum? Doresc să fiu citit de plăcere, nu din obligaţie.

Eu: Un sfat pentru debutanți?

C.M.: Nu vă lăsaţi exploataţi de editori. E munca voastră, trebuie să fiţi plătiţi pentru ea. Dacă editura nu intră în faliment – deşi s-au mai văzut astfel de cazuri, din dorinţa de a nu plăti dări la stat câteva edituri şi-au provocat insolvenţa – atunci are bani să plătească drepturile de autor. Dacă editorul are bani să plece în America la un târg de carte a făcut-o, foarte probabil, pe banii autorilor. Nu sunteţi sclavi, nu v-a cumpărat nimeni la talcioc. Aveţi respect faţă de munca voastră şi apăraţi-vă drepturile.

 

Întrebări rapide?

Eu: Cafea sau ceai?

C.M.: Femei.

Eu: Urban sau rural?

C.M.: Rural. Zonă de pădure dacă se poate.

Eu: Whist sau poker?

C.M.: Habar nu am. Nu joc niciuna, nici alta…

Eu: Optimism sau pesimism?

C.M.: Realist

Eu: Pix sau tastatură?

C.M.: Indiferent

Eu: Ciocolată sau vanilie?

C.M.: Nu mai ţin minte. Am câţiva ani de când am renunţat la aşa ceva…

Eu: Scrisul: dimineața sau seara?

C.M.: Indiferent

Eu: Distopie sau utopie?

C.M.: Distopie

Eu: Mici sau pastramă?

C.M.: Nu contează cât timp e alături o bere Leffe.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s