Blogosfera SF&F: Epoca Inocenței de Adrian Mihălțianu

Luna iunie, cum promiteam, e cu dublă. Cei de la Nemira, datorită acestui drăguț proiect, ne-au lăsat pe mână acest volum de debut al unui autor român. No, azi îl luăm la păreri și vedem ce iese. 

Epoca inocențeiprimul volum din seria Terra XXI, a fost lansat recent, la Bookfest. Bine, din câte am înțeles, volumul a fost relansat, având deja un debut în limba engleză. Recunosc că sunt impresionat de ambiția autorului de a începe treaba cu o serie. Pot doar să-i urez succes și spor!

Acum la carte. Gata cu gluma!

adrian-mihaltianu---epoca-inocentei---c1.jpg

Cartea începe tare. Prin 2021, undeva prin SUA, un tip, urmărește alt tip. Al doilea se dovedește că e chinez și astronom (nu astrolog). Nenea chinezu’ găsește ceva și se sperie și vrea să spună tuturor despre ce a găsit. Ei, tipic, niște unii nu vor asta. Se întâmplă rapid 3-4 faze scurte și gata, s-a terminat și trecem mai departe, cu alte personaje, în alt timp. Nu peste 2000 de ani, doar așa, prin 2033.

Huh? Da, mă, ați citit bine. Acest volum e un roman mozaic, cu mai multe fragmente din viețile unor personaje care se îmbină și se așează unul după altul, la diferite momente de timp, în diferite locuri.

Eu nu prea am citit multe romane de genul acesta și am plecat la drum cu un entuziasm enorm. Pfoai, autor român de SF publicat la Nemira. E editură mare, deci am sărit pe cal ș-am pornit la drum.

Mă, începe bine, chiar captivant, atrăgător și așa mai departe. Apoi vine partea care mi-a plăcut: viziunea despre viitorul omenirii, nu peste 2000 de ani, nu peste 200, ci, aici, după colț, peste vreo 20. E aproape… prea aproape și cam prea posibil în condițiile care se întrevăd.

Avem așa: SUA neofascistă, Franța socialistă, Germania naționalistă, Rusia neo- și postneoputinistă, China meritocrată și autoritară. Ce ziceți? Mie nu-mi sună ca ceva foarte frumos și roz, dar nu pare chiar așa departe, nu? E trist, știu, dar e posibil… Sper să nu, dar hai să nu intrăm mai mult în politică.

Altceva de viitor, ceva mai optimist? Avem ochelari și apoi lentile de contact care înregistrează audio și video, care dau telefoane (mă rog, deviceuri care merg cu lentilele) și așa mai departe. Mașini care merg singure, găsesc singure loc de parcare, tot mai multe electrice. Sună ceva mai bine.

Bine, acum vă spun că ochelarii și lentilele sunt folosite de guvern ca să supravegheze populația, terorismul e în floare, deși, sunt mai extremiști cei de la putere decât ci împotriva cărora luptă, iar mașinile… pur și simplu ajunge să fie prea scump ca să-ți poți permite luxul unei mașini pe benzină/motorină…

Mda. Pesimismul e în floare, dar am apreciat această viziune pentru că pare posibilă și probabilă. Cum spuneam, după colț…

Ok… Părerile mele de bine se cam termină aici… Au tot fost discuții că dacă primești cartea de la editură trebuie să faci recenzie bună ca să mai primești și altele. Mă rog, părerile sunt împărțite, dar eu nu pot să scriu de bine dacă nu mi-a plăcut ceva…

De aici încolo, nu mai e de bine, cel puțin din partea mea…

Ca să fie clar, tare și răspicat: nu dau în autor, nu dau în editură, nu dau în editori. Dau în carte și în ce nu mi-a plăcut acolo.

Haida…

Deci, detalii de mi-au sărit capacele… O să-mi susțin afirmațiile, doar stați să le termin pe toate. Detalii aiurea, inutile, amestecate, redundante, degeaba, ambigue, încurcate. Personaje plate, fără evoluție, sau care se schimbă complet de la o pagină la alta, de la o zi la alta. Tehnologie fără logică deși se vrea cu. Iar despre partea de medicină… Mai e și finalul care lasă de dorit…

Am fost tentat să-i dau 5 stele după primul capitol, apoi am coborât la 3, una stil, 5 idei, dar, treptat, am ajuns la tragica o stea pentru că m-a frecat prea rău la icre cu niște chestii. Spun o stea pentru că nu pot să-i dau 0…

Bun. Detalii:

-Pagina 52: „Urmă o goană pe scări în jos, până la unul dintre etajele superioare.“ Ăsta a fost primul mare Huh?  din carte. Poate am înțeles eu greșit, dar superior era în sus, nu în jos.

-Paginile 70-75: Ne spune de un tip care are un pistol electromagnetic care folosește gloanțe. Aici e o problemă a mea, dar, după cunoștințele mele limitate, o armă electromagnetică, aruncă un proiectil prin inducție magnetică, adică în împinge drept. Dacă nu-i rail gun, că așa le zice, atunci e un tazer, adică nu are un glonț per se. Apoi zice că au gloanțe cu autoțintire, ceea ce nu-i așa de fantasmagoric de greu de imaginat, dar nu am priceput cum intervine acel glonț în mecanismul pistolului. Aici aș spune că-i mai mult o lipsă serioasă de detalii. Cu asta poate am fost prea rău, dar o las aici.

-Pagina 78: „Fereastra înaltă, străjuită de două perdele transparente care fluturau în briza dimineții dădea către o terasă scăldată de lumina unui soare abia ițit deasupra vârfurilor copacilor din fundal. Terasa, la rândul ei, se deschidea în trepte spre alte terase, la fel de mari, de-a stânga și de-a dreapta.“ Chiar nu se putea evita la editare repetiția? Măcar a doua…

-Pagina 136, 158: la 136 ne spune că până la momentul respectiv (2021) sunt descoperite doar 4 planete similare Pământului. Gliese 667 Cc, Kepler-442b, Kepler-452b, Wolf 1061c, Kepler-1229b, fukin’ TRAPPIST-1e, 1f, 1g… Lista poate continua. Da, ok, dintre toate astea, doar câteva se încadrează în acel Goldilocks Zone. Hai să fim serioși… 4? Ok, fie, 4. Ei, la 158 îmi spune că au fost găsite peste 8000 de planete, câteva sute similare Pământului și doar 2 în zona minunată… Mama lor de detalii…

Am jdemii de chestii notate, dar nu la toate pagina, deci vă mai zic vreo 2-3 de detalii, așa, pe scurt:

-Zice pe undeva că China cumpără mult, mult petrol din zona Arabiei Saudite, în ciuda embargoului americo-european. Altundeva zice că ăștia din China sunt super pro-eco și că vor să scape de consumul de petrol. Hai, treacă de la mine, poate sunt prea rău.

-O chestie care m-a frecat rău: industria filmului se prăbușește. Lipsă de fonduri, da, dar, să fim serioși, nu faci propagandă mai bună decât cea prin film. E controlul maselor 101. E baza. Vezi filme de prin 30-40 din SUA vs. Germania. PROPAGANDĂ. Nu că acum ar fi ceva diferit…

-Zice că e greu să înjunghii pe cineva sau să strângi de gât. E foarte ușor, corpul nu-i așa de dur, și, dacă e ceva de viață și moarte, o faci scurt. E greu ce vine după.

-Expresii traduse mot a mot din engleză: „clicuri“ în loc de kilometri, „South Carolina“, pentru că nu ne mai place Carolina de Sud și, preferata mea, „Christos“, în condițiile în care acolo era vocea naratorului, nu un dialog.

-Pe la sfârșit zice că unul coboară 30 de etaje în câteva secunde. Mama ei de inerție… 30 de etaje în 3 secunde, vine la vreo 30m/s, adică 108km/h. Adică, din poziție de repaus față de sol, accelerează liftul în jos cu 108 km la oră, ăla se zibește de tavan și apoi liftul se oprește și ăsta, tipu, se face afiș de podea. Cele mai rapide acum ajung la 60-ish km/h și asta nu-i doar din motiv de tehnologie, ci că ți se duc naibii toate organele, dacă nu te duci tu înainte. Corpul uman nu prea face față la schimbări mari de viteze…

-Asta e personală: cred că, pentru prima navă cu echipaj uman, ar fi mers un nume mai ceva gen Enterprise, dar fie, drepturi de autor și chestii, merge. Accept și Nerio,

Lista de detalii aiurea poate continua… mult. Nepermis de mult.

Nu am o problemă așa de mare dacă văd trei chestii care nu se pupă într-un volum, dar când văd atât de multe, nu-i ok. Apoi mai sunt și detaliile exagerat de multe, în plus după mine, de istorie recentă, care se întind pe 4-5 pagini odată, fragmentând povestea mai rău decât e ea deja, și care, la final, nu-ți aduc nimic în plus. Nu transmit nimic relevant personajelor sau poveștii, sunt acolo doar ca să spună cum s-a ajuns acolo, și, chiar dacă îmi place puțin back-story, uneori e prea mult.

Că tot ziceam de personaje… plate, băi, dar plate, trase cu linia, să nu care cumva să iasă din tipar, să nu facă ceva. Ok, cartea e centrată pe poveste, dar se vrea centrată pe personaje. Nu se pupă. Apoi mai sunt schimbările de personalitate de pe azi pe mâine, între două pagini. Nu mi s-a părut că există o coerență a personajelor, cel puțin nu la cele episodice. Alea fac fix ce trebuie ca să se miște plotul în direcția pe care o vrea autorul. Eventual aruncă pe un X care pare important și-l omoară tragic după câteva pagini. La toate astea, o altă chestie care m-a frecat (știu, m-a frecat mult cartea asta): ăia de pe nava din SUA sunt toți, eh aproape, cu ceva probleme psihice… Nu-s așa grave, dar nu ar fi trecut de testele psihologice de la NASA. Sau… în viitor nu se mai fac?

Tehnologia… am promis că zic și despre asta, tot cu referire la detalii…

-Orașele circulare: au o logică, sunt explicate în mare. Ideea nu e rea, dar am două probleme cu ele: care e scopul lor final până la urmă? (doar arce îmi pare prea puțin. și cum ar acționa ca arce, dacă acel planetoid chiar vine spre Pământ). Deși tehnologic merg, au o mare problemă socială și psihologică: monotonia… cel mai simplu exemplu e mâncarea: ceri ce vrei la început de săptămână și primești. Ok, și dacă ți se face poftă a doua zi de altceva? Dacă te răzgândești? Dacă nu-ți ajunge sau dacă ai prea mult? Asta nu-i neapărat monotonie, cât frustrare, dar, dacă stai să te gândești, poți ajunge la aceeași monotonie a frustrărilor. Îmi pare că ideea e bună, dar insuficient dezvoltată, prea ambiguă. Apoi mai e și chestia de separare a orașelor circulare de restul lumii, fiind auto-suficiente, dar și între ele.

-USS Nerio: nava aia e atâta de încurcată că eu nu mai știu de unde s-o iau. După un timp m-am pierdut în detaliile de ce-i pe unde și cum se leagă. Probabil ar trebui să mai trec iar peste pasajele cu pricina, dar nu am răbdarea necesară. Aici recunosc că vina îmi aparține, dar, după atâtea momente în care m-am simțit frustrat de diverse pasaje, nu am avut starea necesară să stau să analizez nava cum trebuie și nu mi s-au pupat chestiile.

-Genie: inteligența artificială care a costat enorm de mult, dar care a meritat pentru că este compusă din „zece mii de computere” și are „puterea a zece milioane de creiere umane”. În primă fază am zis că sunt doar numere mari aruncate acolo ca să fie, dar am trecut peste. Apoi vine ceea ce eu nu pricep: îmi spune că Genie poate să prevadă toate scenariile posibile, să calculeze toate rezultatele și să transmită mai departe tot ceea ce e relevant de făcut, totul într-o fracțiune de secundă. Pagina 233: „Genie, rețeaua de inteligență artificială furnizată de una dintre companiile care sponsorizau aventura libiană, era de fapt coloana vertebrală informatică a operațiunilor militare de acest gen efectuate de armata americană. Capabilă să răspundă rapid și natural la întrebări complexe, Genie se baza pe o rețea distribuită de zece mii de computere, cu o putere totală de calcul echivalentă cu zece milioane de creiere umane. Orice scenariu potențial era repetat de câteva ori în fracțiuni de secundă (…)”

Pfoai dă mine! Ar fi super! Mda, dar după, ăștia de lucrau cu Genie cad într-o ambuscadă, Genie nu are răspunsuri… Pagina 243: „Genie era datoare cu un răspuns, dar întârzia să-l dea”. Hai, mă! Mă lași… Nu are sens… Ori merge mai repede ca gândul, ori nu merge. Mda. Îmi pare că a stricat esența existenței lui Genie doar ca să-i meargă plotul mai bine.

*Mică paranteză: tot capitolul ăsta, cu asaltul din Libia, „Avanpostul 10”, mi s-a părut o umplutură pentru numărul de pagini, mult prea încurcată, cu salturi dintr-o parte în alta, cu găuri în logică.

Hai că primele două probleme de la tehnologie mi le asum că nu mi s-au părut mie ok, dar asta cu Genie se bate cap în cap…

Mai departe. Mda, mai am de comentat.

Așa, chestiile de medicină. A fost una care mi-a plăcut: Vibril, o chestie pentru vindecarea fracturilor. După nume îmi sună a ceva care se folosește de vibrații, chestie dovedită că ajută. Și cam asta e tot…

-Pagina 80: „Trebuie să încerci și tu lentilele de contact digitale, sunt o nebunie. Îți vindecă orice nevralgie doar prin stimularea nervilor…”. Urlă neurologia din mine, mai ales că, ghinionul a făcut ca eu să fiu fix în stagiu de neuro când citeam cartea asta. Nevralgia apare când un nerv e prea stimulat aberant de ceva și apare durere pe teritoriul deservit de nervul în cauză. Dacă îl stimulezi mai tare chiar nu-l ajuți, din contră, mai rău faci. Mai bine îl lași să stea acolo și eventual pui un antialgic.

*(!!!Notă!!! dacă e vreo nevralgie sau durere de cap, mai sigur mergi la medicul de familie sau, și mai bine, la un neurolog, pentru că nu orice nevralgie e nevralgie, și nu orice cefalee e doar atât. Probleme serioase se pot ascunde în spatele unor simptome minore!!!)

-Pagina 114: „Folosea lentilele astea de trei luni și se obișnuise în sfârșit cu senzația ciudată de a vedea imaginile apărând direct în creier și nu pe ochelarii digitali obișnuiți — lentilele comunicau direct cu receptorii din creier, dar îți trebuia un pic de antrenament pentru a distinge ce e realitate și ce e imagine suprapusă.” Mama ei de treabă. Din nou, eram în stagiu de neuro când am citit cartea, adică în fiecare zi vedeam și învățam doar despre creier, receptori, organe de simț, etc. Ochii, ăia doi din față, sunt organele de simț pentru văz. În ochi, există ceea ce se numește retină, iar acest strat are celulele receptoare pentru radiația electromagnetică din spectrul vizibil, adică celulele cu con și celulele cu bastonaș. Creierul nu are fucking RECEPTORI. Treaba merge așa: stimulul (aici fotonul), produce o descărcare electrică în receptor; receptorul transmite descărcarea mai departe, din neuron în neuron, până în aria corticală (creier) responsabilă de traducerea, analizarea și integrarea impulsului electric (aici ariile 17, 18, 19 din lobul occipital aflat în spatele capului). Boon. Termeni, peste termeni. Și unde vreau să ajung? Păi, dacă tu ai ceva care îți transmite direct în „receptorii din creier”, de ce mai ai nevoie de lentile? De ce ai acel ceva în fața capului, departe de locul din creier implicat. Pentru mine, chestia asta m-a frecat atât de tare încât am scăzut instant o stea din ce voiam să dau. Scurt. Nu zic că trebuia să fie perfect, nimeni nu e, dar măcar puțină documentare…

-Pagina 288: cineva are un hemothorax, de la o coastă ruptă, adică, sânge se acumulează între plămâni și cutia toracică, împiedicând respirația normală cu acel plămân și, evident, pierzând sânge. Altcineva îi face o puncție toracică, adică îi bagă un ac printre coaste ca să scoată din sânge. Da, din lipsă de ceva cu care să faci un tub de dren care să tragă treptat sângele de acolo (dacă-i scos prea mult, prea repede nu-i ok, că se îneacă cu sânge), merge și un ac. Apoi vine afirmația asta: „Chiar dacă aceasta (n.b.: sângerarea) se oprise deocamdată, lucrurile o puteau lua razna oricând, iar formarea unui cheag de sânge era din ce în ce mai mare.” Dacă făcea un cheag, nu mai sângera, se ameliora, chiar dacă temporar. Să facă un cheag care să plece în circulație, nu neg că e posibil, dar e atât de improbabil, încât riscul e chiar neglijabil. Nu se dau anticoagulante dacă are o sângerare mare, pentru că vrei să facă un cheag ca să nu mai sângereze…

Gata. Nu mai comentez…

Poate doar despre final.

Cartea se termină în pom. Înțeleg ideea de serie și că o pregătești, dar asta e lăsată în pom rău de tot. Bă, da rău. Mă gândisem pe la jumătate că, dacă are un final ok, îi dau trei stele (atunci eram deja la două), poate patru. Finalul m-a lăsat rece. Nu e un final per se, e doar un capitol care cere o continuare într-un volum următor.

Mai am o chestie. (scuze) Au fost 2, cel puțin, capitole, a căror relevanță nu am priceput-o. Nu spun nimic, nu contribuie la poveste, nu aduc ceva special. Sunt fix capitole filler, care pregătesc povestea mai departe. Poate, dacă aș fi avut toată povestea și aș fi citit toată seria, aș fi spus altceva, dar așa… Iar am fost lăsat rece. Capitolele cu pricina sunt cel cu Ali cu furtul și cel cu avanpostul din Libia, al doilea fiind și extrem de dubios și îmbârligat. Tot în grămada de capitole inutile din punctul meu de vedere, intră și „Paris, 2036”. Ăsta e mai rău. Nu e nici măcar filler, ci un capitol adăugat mai devreme în poveste ca să acoperi niște găuri uriașe din final. E un capitol scris doar ca să se lege povestea mai departe.

Mai e și… am zis că mă opresc. Spun doar că povestea de dragoste e trasă de păr rău. Dacă e de reproșat, pentru că am mai scris tot de o dragoste la prima vedere ciudată și exagerată, acolo am numit-o psihoză. Aici e un ceva… ăia doi nu se văd 10 ani, nu vorbesc 10 ani, dar rămân îndrăgostiți… fie, hai, treacă…

În concluzie… în concluzie, „Epoca Inocenței” este, pentru mine, dezamăgirea anului și brânză bună în burduf de câine. Ideile sunt bune, unele chiar minunate și atât de apropiate de societatea actuală, dar metoda de livrare lasă de dorit. Mi s-a părut că autorul a avut muuult prea multe idei de pus pe hârtie și le-a îndesat între coperte după bunul plac, fără să se gândească prea mult dacă merită, dacă se pupă, dacă au rost acolo…

Totuși, evident că vine un totuși, aș vrea să citesc și următorul volum, însă doar după ce se publică, îl citesc alții și aflu că e mai cizelat. Dacă văd căi tot ca ăsta, poate să aibă cele mai wow idei din lume, nu o să pot să-l citesc.

Acum, un cuvânt de încheiere, pentru că am făcut greșeala să pun luni ratingul pe goodreads… E părerea MEA. Părerea mea de cititor, care vrea să aibă o experiență plăcută când citește. Cu alte cuvinte, dacă e o carte cu idei bune, care îmi plac, dar care nu-mi provoacă plăcere citind-o, ci frustrare pe exprimări, pe detalii, pe chichițe, nu o consider o carte bună, de aici și acea steluță și, cum am spus mai sus, i-aș fi dat 0 dacă puteam.

Să fie absolut clar pentru toată lumea, nu am ceva cu autorul (din câte am înțeles, chiar e un tip simpatic), nu am ceva cu editura (nu am colecții ca alții, dar era cam prima editură la care mă uitam de cărți, până să sar pe autori români), nu am ceva cu editorii (bine, poate am, că nu și-au dat cu părerea mai mult și nu au comentat mai mult), dar asta e părerea mea.

Poate asta o să fie singura părere negativă, poate o să fie și altele, dar, per total, asta am simțit când am citit această carte…

Cius!

P.S.: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Luna iulie vine cu Câinii diavolului, ai Cătălinei Fometici.

Celelalte păreri pe:

Assassin CG

Cu mintea la…SF

Everything and anything

Iulia Albota

Jurnalul unei cititoare

Advertisements

4 thoughts on “Blogosfera SF&F: Epoca Inocenței de Adrian Mihălțianu

  1. Pingback: Blogosfera SF&F: Adrian Mihălțianu – Epoca Inocenței (Seria Terra XXI, partea I) | Assassin CG

  2. Pingback: Blogosfera SF&F: Epoca inocenței – Adrian Mihălțianu | Iulia Albota

  3. Din păcate, sistemul goodreads de notare e complet cretin, ceea ce face ca mulți să ne ferim să dăm românilor notele de 1 și 2 ca să nu le stricăm ziua oamenilor, deși ar însemna doar că nu mi-a plăcut mie… ceea ce duce evident la distorsionarea în sus a notelor. Mihăilțianu chiar nu pare genul să o ia personal, din fericire.

    Like

    • Nu, chiar nu pare. Am reușit să vorbesc cu el după ce am publicat recenzia și chiar pare de treabă. Interviu zilele astea 😀 Dar da, goodreads nu-i cea mai bună chestie, dar am ajuns la concluzia că o să merg pe ideea de sinceritate de acum încolo și o să dau mai puțin, cu riscurile asociate.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s