Interviu cu Adrian Mihălțianu

Înainte de a trece la interviul propriu-zis, trebuie să menționez câteva lucruri.

Pentru început, mi-am reconsiderat ratingul de pe goodreads, de la o stea la două. Încă cred că se putea mult mai bine și tot am ceva probleme cu cartea autorului, dar mi-a fost atrasă atenția, chiar de către autor, că nu am fost atât de atent la niște chestii pe cât credeam. Nu o să modific recenzia și îmi asum ce am spus acolo, cu mențiunea că poate am fost prea dur.

Doi la mână. Nu am avut ceva cu autorul, din contră, chiar mi-a făcut plăcere să mă conversez cu el, printre picături, de ieri pe azi. Adrian e un tip simpatic, cu idei multe și cu voință și, spre surprinderea mea, nu doar că a acceptat să stea la un interviu cu mine și și-a luat timp cât să-mi dea niște explicații pentru comentariile mele, dar s-a comportat exemplar în discuții. I-am dat un mesaj după ce am publicat recenzia, în care îi spuneam că mi-au plăcut ideile, dar nu chiar așa de mult și metoda de livrare. Nu am primit block, nu am primit o bâtă în cap, din contră, am fost întâmpinat cu o să țin cont de ce ai scris și mi-a plăcut ce ai scris. Dacă nu mă credeți, vă pun la final o poză mică din discuția în cauză.

Ceea ce vreau să spun, e că nu poți să judeci omul după carte și nici cartea după om (da, am modificat pe goodreads, dar datorită comentariilor autorului, nu altceva).

Mai e o chestie. Nu e prima dată când mi se întâmplă. Aproape după fiecare recenzie scrisă de mine am reușit să conversez puțin cu autoarea/autorul și să primesc o replică de tipul țin cont de părerea ta și, să văd mai târziu, că oamenii chiar au ținut cont de ceva ce am menționat. Ei, nu mă așteptam la o asemenea reacție după o recenzie așa de nașpa, dar, m-a încălzit puțin pe suflet. Îmi demonstrează că ceea ce fac nu-i chiar așa de neînsemnat și neimportant. Vedem ce și cum la următorul volum. Până atunci am doar cuvântul autorului.

Boon. Despre Adrian. Păi, debut românesc la Nemira. Nu vreau să neg importanța altor edituri, sau a altor autori debutați la alte edituri, sau să spun că dacă nu debutezi cu Nemira nu e bine. Nu! Spun că în viziunea mea de cumpărător, Nemira e o editură mare, aproape omniprezentă în toate librăriile, destul de des cu cărți pe rafturile din față și că, tot în viziunea mea de cititor, dacă e Nemira e bună. Ei Epoca inocenței nu mi s-a părut așa de bună și am rezervele mele vizavi de roman, dar, pentru un debutant, să i se acorde atât de multă încredere de la o editură așa de mare (repet, după căpșorul meu), e ceva.

Fără alte prelungiri, interviul cu Adrian.

Enjoy!

18301836_346631709073214_2649747488100770507_n

Eu: Salutări și mulțumesc că ești aici. De ce scrii? Ce te-a făcut să te apuci de scris?

Adrian Mihălțianu: Îmi place să îmi imaginez viitorul. În plus, am multe povești de spus, iar scrisul mă ajută să nu le irosesc. Motivul principal pentru care scriu SF este, însă, unul simplu: am tânjit prea mult după un SF ancorat în realitate, nu în fantezii. Cum nu prea l-am găsit, am încercat să fac eu unul.

Eu: De ce debutut în engleză și apoi și în română?

A.M.: Piața din România nu-ți permite să și trăiești din scris. Cea internațională, da. Dar aici sunt două obstacole foarte greu de trecut: calitatea limbii engleze la nivel nativ și capacitatea financiară de a te promova. Nu am trecut cu bine de primul obstacol, în ciuda unor eforturi destul de mari, cu mai mulți traducători/editori. Așa că am rescris-o în română, iar atunci când va fi vorba de o retroversiune, sper să găsesc, cu ajutorul Nemira, persoana potrivită să o facă.

adrian-mihaltianu---epoca-inocentei---c1

Eu: De unde a venit inspirația pentru roman? Cât de importantă a fost documentarea?

A.M.: Acum vreo treizeci de ani citeam masiv literatură de anticipație. Mi-am petrecut ultimii optsprezece ani în corporații, fără a mai avea prea mult timp pentru a citi. Dar am putut visa în continuare. De aici a venit și inspirația.

Documentarea a cerut ore în șir pentru fiecare element științific, deși, așa cum ai remarcat și tu, uneori nu am reușit să pun cap la cap toate elementele. De la proceduri medicale, la alcătuirea navelor spațiale, de la modul în care va arăta tehnologia viitorului apropiat, la tendințele geopolitice, sunt zeci de ore de documentare. Este esențială pentru o carte care își propune să rămână ancorată în ceea ce este posibil fizic, real.

Eu: Care e procesul tău creativ? Cum ajungi de la omul Adrian, la autorul Adrian?

A.M.: Culeg idei, sentimente, întâmplări. Când am timp – și asta e cea mai mare problemă a mea – le pot reface sub formă de ficțiune. Este, dacă vrei, similar cu faptul de a visa cu ochii deschiși, doar că într-un mod cât se poate de organizat. Altfel nu iese.

Eu: Chiar vezi un viitor atât de sumbru pentru omenire? Crezi că o să putem să trecem peste diferențele actuale de mentalitate în următorii 100 de ani sau niciodată?

A.M.: Dacă nu trecem de diferențele actuale de mentalitate în următorii patruzeci de ani, nu mai apucăm, ca civilizație, următorii 100 de ani. Ca specie, foarte probabil că vom rezista, dar nu ca civilizație. Omenirea a trecut prin perioade cu mult mai grele decât cea de acum, dar n-a avut niciodată puterea de a distruge viața de pe planetă. Acum o are. Și nu, nu e nevoie de un buton nuclear, e suficient să continuăm în același stil ca acum.

Eu: Cum arată lumea utopică pentru tine?

A.M.: Ar fi lumea în care oamenii învață să se bazeze pe explicații științifice – pe metoda științifică – pentru tot ce fac în viață. Asta le-ar permite să folosească resursele limitate ale Pământului într-un mod care să-i facă fericiți, nu nefericiți, ca acum. Și ar mai fi lumea în care oamenii ar pune preț real pe viața lor și a celorlalte ființe dimprejur. Azi avem, în continuare, un dispreț suveran cu privire la tot ce e viu. Chiar fără să ne dăm seama.

Eu: Salturile tehnologice pe care le-ai descris sunt posibile, probabile, sau o certitudine?

A.M.: Sunt probabile, în mare parte. Cu certitudine vom avea mașini autonome în mai puțin de zece ani (ca masă critică), cu certitudine vom ajunge pe Marte, și tot cu certitudine inteligența artificială va lua din ce în ce mai mult locul omului – la început în domeniul militar, apoi în multe alte privințe. Restul elementelor din carte ține de probabilitate – China poate foarte bine să devină egala SUA sau să colapseze. La fel, SUA poate foarte bine să vireze vreo două decenii spre extrema dreaptă, sau să-și revină în simțiri. Oricum, să prezici tehnologia următorilor 30 de ani e ușor. După, devine mult, mult mai greu.

Eu: Pe viitor să ne așteptăm la alte SF-uri de la tine sau vrei și alte genuri? Dar alte subgenuri din SF?

A.M.: Deocamdată lucrez intensiv la seria tocmai începută. Volumele astea o să-mi ocupe, cel mai probabil, destui din următorii ani. Dar unul dintre visurile mele este să scriu o epopee românească, pe timpul lui Țepeș. Habar n-am, om vedea.

Eu: Cum ai descrie colaborarea cu Nemira?

A.M.: Excelentă. În primul rând, au avut un curaj nebun să publice un debut românesc direct în colecția Nautilus. În al doilea rând, au transformat o carte scrisă în romgleză într-una citibilă în românește. În al treilea rând, au încredere că voi livra și următoarele cărți și că nu voi cădea în păcatul românesc de a scrie o carte pentru ca apoi să-mi pierd interesul.

Eu: Ai vrea să vezi filmul cărții tale? Dar să te vezi studiat în școli?

A.M.: Sunt sigur că filmul ar fi mult mai bun decât cartea. Studierea în școli a literaturii este unul dintre cele mai triste lucruri care se întâmplă pe lumea asta. Deci nu. Citit de copii și adolescenți, da, cu siguranță că asta m-ar bucura enorm. Studiat, nu.

Eu: Un sfat pentru debutanți.

A.M.: Să țină cu putere la visul lor și să aibă încredere în faptul că, dacă se apucă să scrie și sunt publicați, își vor găsi și publicul care să-i iubească. Să fie foarte atenți la feedback, să caute în special feedbackul critic, dar să nu se descurajeze când îl primesc. Și să înglobeze apoi doar lucrurile care merg natural alături de visul lor.

 

Întrebări rapide:

Eu: Cafea sau ceai?

A.M.: Ceai.

Eu: Rock sau muzică clasică?

A.M.: Rock.

Eu: Utopie sau distopie?

A.M.: Distopie.

Eu: Implanturi cibernetice sau transfer de conștiință?

A.M.: Implanturi.

Eu: Motor e benzină sau electric?

A.M.: Electric.

Eu: Pix sau tastatură?

A.M.: Tastatură.

Eu: Mere sau pere?

A.M.: Ana.

Eu: Plajă sau munte?

A.M.: Munte.

Eu: Mici sau pastramă?

A.M.: Pastramăăă 😀

 

Și poza promisă.

…daps, nu-i primul și clar nu-i nici ultimul, dar i-am stâlcit numele…

Dacă vă place blogul, nu uitați să lăsați și un like pe facebook sau să vă abonați pe mail. 😀

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s