Interviu cu Anamaria Ionescu

Cu scuzele de rigoare pentru întârzierea actuală (au fost 2 săptămâni pline), vin acum cu un nou interviu, de această dată cu Anamaria Ionescu.

Înainte de a vă spune câte ceva despre ea, am de spus câteva lucruri despre un mic eveniment, de anul trecut, cam prin perioada asta (mai pe la început de august, dar așa, pe vară).

Era un târg de carte pe la Tg. Mureș, ai mei aveau drum pe acolo și, doritor de cărți, abia adus la literatura română, i-am rugat să treacă pe la standuri și să-mi ia și mie niște exemplare. Hopa-țopa, au ajuns și au început să ceară… și să ceară… Aia a fost prima mea achiziție la calup de autori români. M-au sunat de acolo și m-au pasat cu tot cu telefon, chiar la Anamaria, de la care am mai luat un mic volum cu Sergiu Manta.

Gata. Voiam doar să povestesc chestia asta (hihi!).

Despre Anamaria Ionescu: scriitoare și jurnalistă, a debutat în 2008 cu nuvela Călătorie în familie. În 2009 iese și volumul ei propriu Camera obscură2013 a adus Pe cine nu lași să moară…, iar în 2014 și, respectiv, 2016, începe seria thriller Sergiu Manta, cu Nume de cod:ARKON și Zodiacvolume pline de acțiune, suspans și răsturnări de situație neașteptate. Despre Anamaria, vă mai spun și că-i plac motocicletele și pisicile.

Enjoy!

13659155_1034447506611068_8350973667702324138_n

 

Eu: Helău și mulțumesc. De ce scrii? Ce te-a convins să te apuci de scris?

Anamaria Ionescu: Aloha (ca sa fim în ton cu sezonul!) și mulțumesc pentru interviu. De ce m-am apucat de scris? Îmi place să povestesc, să împărtășesc. Mă feresc să generalizez dar cred că nevoia de a scrie se naște din apetența pentru istorii și istorisit, un grăunte de orgoliu (mai mic sau mai mare, după caz) și convingerea că ai talent.

Eu:  Sergiu Manta este un tip super. Dur la exterior, mai dur la interior, dar cu o inimă de aur. De unde a venit ideea sau inspirația pentru el? Dar pentru Arkon?

27878114

A.I.: În general mă inspiră viața din jurul meu în toate formele ei. Mulți dintre prietenii mei se recunosc sau își recunosc poveștile și replicile, locurile și amintirile în scrierile mele. Omul care l-a inspirat pe Sergiu Manta e cât se poate de real, cu bune și cu rele. Și este așa cum spui tu: dur în aparență, dar fundamental bun. Cât despre câinele Arkon, el a fost inspirat de ciobănescul german al vărului meu. În realitate îl cheamă Bolt. E un zăpăcit și jumătate și îl iubesc de nu mai pot.

Eu: Aștept cu nerăbdare următoarea lui aventură. Să sper la un nou volum curând?

A.I.: Depinde ce înțelegi tu prin curând. Volumul al treilea va avea mai multă acțiune. Punctul de plecare sunt niște evenimente și fapte care s-au întâmplat în realitate, așa că îmi rezerv timp să mă documentez minuțios.

Eu: Dialogurile tale, mă rog, ale personajelor tale, sunt foarte simpatice și calde, mai ales momentele de ușoară romgleză. Voia ta sau voința personajelor?

A.I.: Am să-ți spun un mic secret. Chestia asta cu voința personajelor este un fel de licență scriitoricească. Simțul dialogului îl ai sau nu. Eu sper că îl am. Recunosc, cele două decenii de reporterie și jurnalism de radio mă ajută.

21843725

Eu: Cum intervine munca de jurnalist în activitatea de scriitoare?

A.I.: Și cu plus și cu minus. Mă ajută enorm, pentru că am contact permanent cu oamenii și muncesc cu vorbele, iar scrisul este mai ușor datorită acestui lucru. Pe de altă pate jobul și scrisul se cam bat pe timpul meu…

Eu: Plănuiești să rămâi doar în zona thrillerelor, sau vrei să încerci și alte genuri? Un SF, ceva?

A.I.: Când mă apuc de scris nu mă gândesc neapărat la genul literar căreia îi va aparține creația. Am idei pentru noi povești de acțiune.  Dar mă tentează și un SF. De altfel am avut încercări timide în volumele mele de proză scurtă.

Eu: Ție îți plac motocicletele. De unde a pornit această pasiune?

A.I.: Știi cum e, ochii văd inima cere. Motocicliști sunt tipi (și tipe!) mișto. Și ca apariție și ca oameni. E o gașcă extrem de solidară. Și, deși m-a bucurat de motocicletă doar în calitate de pasager, pot să spun cu mâna pe inimă că senzația este de neegalat!

Eu: Maya, pisica ta, pare o simpatică. Te ajută când scrii?

A.I.: Hmmm… Norocul ei e că e o pisică simpatică.

Eu: Crezi că societatea română are vreo șansă să fie mai deschisă? Se poate schimba mentalitatea românilor?

A.I.: Mentalitățile se schimbă fie că ne place fie că nu. Întotdeauna societatea va fi mai deschisă către anumite aspecte ale vieții, mai opacă față de altele. Așa e de când lumea.

Eu: Ai vrea să-ți vezi cărțile ecranizate? Dacă da, cine crezi că s-ar potrivi să-l joace pe Sergiu?

A.I.: Clar da. Mi s-a mai pus întrebarea. Recunosc, inițial m-am gândit la Florin Piersic jr. Dar apoi mi-am amintit de un actor tânăr, un tip simpatic care colaborează cu Radio România, așa că îl și cuosc: Dragoș Muscalu.

Eu: Ai vrea să ajungi pe programa școlară?

A.I.: La asta nu m-am gândit. Probabil pentru că șansele sunt minime. Vreau să cred că le-ar plăcea elevilor…

Eu: Un sfat pentru debutanți?

A.I.: Citiți mult. Nu puteți fi scriitori dacă nu sunteți cititori.

 

Întrebări rapide:

Eu: Cafea sau ceai?

A.I.: Și și.

Eu: Vanilie sau ciocolată?

A.I.: Vanilie cu ciocolată. Și fructe de pădure. Și înghețată.

Eu: Led Zeppelin sau Queen?

A.I.: De la Led Zeppelin și Queen până la System of a Down și Billy Talent – tot!

Eu: Mașină sau motor?

A.I.: Motor. Dacă n-avem motor e bună și mașina. Sau dacă e iarnă…

Eu: Câine sau pisică?

A.I.: Oricare. Animăluț să fie!

Eu: Pix sau tastatură?

A.I.: Clar, tastatură!

Eu: Mare sau munte?

A.I.: Munte pentru scris. Mare cu gașca. Brașov și Vamă.

Eu: Star Wars sau Star Trek?

A.I.: Star Wars. Îmi plac laserele alea.

Eu: Mici sau pastramă?

A.I.: Mici.

 

P.S.: eu mă țin de interviul ăsta de vreo 2 săptămâni, dar nu am apucat să-l urcă până azi. Scuzeeeeeee!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s