Interviu cu Deea Sterea

Azi schimbăm puțin registrul. Azi nu vorbim cu o autoare per se, ci cu o editoare. Am zis per se, pentru că se ocupă și ea cu scrisul, într-un fel, doar că nu așa ca alții. M-am gândit că ar fi simpatic de făcut, așa că, fără alte prelungiri: *drum roll* Deea Sterea.

Pentru cei care nu știu cine e Deea, vă spun eu pe scurt. Deea este co-owner la Crux Publishing. Deea se ocupă și editarea textelor care trec pe la ei. Nu-i singura care face treabă, dar, alături de alți oameni entuziaști, a pus pe picioare o mică editură care tot crește.

Eu mă număr printre cititorii lor.

Enjoy!

 

17759946_1479077255444135_5173813547477290909_n

Eu: Salutări și merci de timp. De ce muncă de editor?

Deea Sterea: Salutări și mersi de interes! Muncă de editor pentru că îmi place și am aflat cu destul de multă vreme în urmă că mă și pricep. Să zicem că este o provocare permanentă. Nici o carte nu seamănă cu cealaltă și nici un scriitor cu altul, așa că de fiecare dată dau peste ceva nou. Îmi place să învăț cu fiecare manuscris pe care îl citesc și îl lucrez, îmi place să descopăr scriitori noi, îmi place să văd că la finalul unui proces lung și dificil de editare avem pe masă o carte bună care poate să miște conștiințe, să transmită mesaje și să bucure un număr cât mai mare de cititori. Nu mă plictisesc niciodată și învăț extraordinar de mult de la fiecare autor cu care lucrez.

amendamentul-dawson-ciprian-mitoceanu

Eu: Acum, că tot veni vorba, ce faci tu ca editor, pe înțelesul tuturor? Eu cam știu, dar sunt oameni care habar n-au cu ce se ocupă un editor.

DS: Prima sarcină este să alcătuiesc împreună cu Andrei Mazilu planul editorial pe anul următor, lăsând loc, desigur, și pentru manuscrisele pe care nu le solicităm în mod direct. Când primim manuscrise nesolicitate, convoc comisia de evaluare ca să selectăm textele și să decidem ce intră în planul editorial în plus pe lângă autorii in-house sau cei invitați. Când mă apuc de un text, încep să lucrez cu autorul rând cu rând până când obținem împreună o carte cu care să fie toată lumea fericită (autorul, editura și cititorii – asta pentru că am cam aflat ce se vrea de la Crux Publishing și facem tot posibilul să și livrăm). Colaborez cu câțiva oameni care au capul mai limpede decât al meu după 6-7 lecturi ale aceluiași text ca să obțin și o perspectivă curată și obiectivă din partea unui om care citește textul pentru prima dată. Pe Millie o știți deja, dar mai am arme secrete fără de care mi-ar scăpa niște lucruri importante. Uneori procedez invers, trimit manuscrisul direct oamenilor mei pentru o primă lectură brută, întorcându-se apoi cu corecturile de bază, ca să intru după-aceea într-un fel de tango cu autorul în care lucrăm pe manuscris până când avem ce pune pe raftul librăriei. În paralel coordonez grafica pentru coperți, DTP-ul, tipografia, relația cu Biblioteca Națională etc.

Eu: Cât de mult intervi pe textul unui autor?

DS: Între “deloc” și “nu vrei să vezi cum arăta versiunea inițială”. Glumesc. Intervin în sensul în care propun modificări ce variază între un cuvânt și o jumătate de carte de rescris integral. La Ceasul fantasmelor a lui Oliviu Crâznic am propus modificarea unei virgule, atât. Nu intervin de dragul de a interveni. Lui Răzvan T. Coloja în Recolta roșie cred că i-am corectat numai câteva semne de punctuație și vreo două cuvinte fără diacritice, în rest e totul așa cum a fost scris. Cu autorii experimentați este o plăcere să lucrezi. Poate pun câteva întrebări de clarificare ce rezultă în introducerea unei scurte explicații sau descrieri sau fac observații despre verosimilitate, psihologia personajelor etc. Cu Mircea Țara sau Anamaria Bancea, ca debutanți, am lucrat temeinic și în profunzime – fiind convinsă că vor ști exact ce au de făcut în cărțile următoare. Așa că răspunsul final este că totul depinde de manuscris și de lucrurile pe care le vrem în mod deosebit de la cărțile pe care le scoatem (noi și autorul).

Eu: Cam care e volumul de manuscrise pe care le primești și cum te orientezi asupra lor? Ce face un manuscris să fie demn de publicat și altul nu?

DS: Primim din ce în ce mai multe manuscrise, câteva zeci bune pe an, începând din 2016, și de aceea ne mișcăm destul de greu în evaluarea lor având în vedere că suntem numai 3 oameni. Până în 2017 nu am lucrat cu autori care au trimis pur și simplu un manuscris redacției – pe toți i-am invitat să lucreze cu noi. Primul publicat “din email” a fost Mircea Țara cu Inima Dragonului. Publicăm un manuscris dacă acesta convinge doi oameni din cei trei ai comisiei de evaluare. Mircea ne-a convins pe toți cu primele două linii de dialog.

Andrei zice mereu că un manuscris va purta emblema Crux dacă este bine scris. Cam asta este ideea generală. Dincolo de a stăpâni excelent limba română, autorul trebuie să ne demonstreze că poate mânui condeiul și poate oferi o poveste atractivă nișei căreia i se adresează, are personaje, are dialoguri, are descrieri, înțelege stilistica, înțelege canoanele speciei pe care o abordează, vine cu o poveste pe care vei vrea să o mai citești și a doua oară, aduce un mesaj etc.

inima-dragonului-mircea-tara

Eu: Până la urmă, Crux, la începuturi, a fost o provocare, o pasiune, un hobby sau un vis?

DS: Măi, cred că nu greșesc mult dacă îți spun că toate patru la un loc. Hobby-ul și visul lui Andrei de a scrie la modul profesionist, dezvoltând experiența de autor publicat în SUA și provocarea și pasiunea mea de a construi o editură care să nu semene cu nimic. Culmea e că după doi ani, Crux continuă să fie o provocare, o pasiune, un hobby și un vis atât pentru mine cât și pentru Andrei. Am decis de la început că vom face lucrurile cu totul altfel și sper că ne ținem de treabă. Asta numai voi puteți să ne spuneți dacă livrăm ce am promis.

Eu: Cum vezi piața de carte din România? Speranță de viitor există?

DS: Bineînțeles că există! Da, statisticile nu sună îmbucurător, da, puterea de cumpărare la nivel național abia dacă mai respiră, da, cititul nu este o chestie încurajată de mass-media să zicem, da, oamenii preferă orice altceva decât cărțile etc. Pe astea le tot auzi zilnic și de peste tot. Se fac comparații cu anii epocii de aur și cu țările europene și oricum o dai sună nasol. Eu nu cred că dracul e atâta de negru sincer și toate statisticile astea nu pot fi înghițite pe nemestecate fără să ai un context social, demografic, politic și economic la care să te raportezi. Noi am devenit sustenabili ca afacere din al doilea an de existență. Deci carte se consumă suficient ca să creștem de la an la an, să ne extindem și să facem investiții serioase cum au fost cele de anul acesta. Speranța de viitor există atâta timp cât există oameni cărora să le pese. Și am dat de foarte puțini cărora să nu le pese cu adevărat. Posibil să ne învârtim noi în cercuri mici, dar în bula noastră există oameni care cumpără cărți, le citesc, le recomandă prietenilor, vin la evenimente, dau o mână de ajutor la promovare, se implică, vin singuri cu idei etc. Cât timp există astfel de oameni eu cu speranța stau foarte bine.

Eu: Ce cărți citești tu, când nu pregătești noi apariții?

DS: Foarte multă literatură polițistă, clasicii fantasticului, goticului etc, îmi place orice e noir, dark și horror în sensul de atmosferă și personaje, citesc ficțiune transgresivă, mai fac câte un maraton de Stephen King uneori, am cărți pe care le recitesc în fiecare an că de, fiecare cu ritualurile lui, citesc și cărți de non-ficțiune de tip documentar sau istorice pe o anumită temă, cărți de specialitate (diverse, de la marketing la criminalistică)… În ultima vreme citesc mai puțin pentru plăcerea personală pentru că citesc foarte mult pentru editură, dar mi-am spălat creierii în concediu cu câteva romane de Agatha Christie așa că sunt bine vara asta, mă apuc de manuscrisele pentru Gaudeamus.

Eu: Există vreun autor străin cu care ai vrea să colaborezi?

DS: Îți dai seama că nu e numai unul. Dar în topul fanteziilor mele editoriale se numără Stephen King, Paolo Bacigalupi, Dan Brown, Jeff Vandermeer, Neil Gaiman… mai sunt. Dincolo de autorii străini cu care mi-ar plăcea să colaborez îmi plac totuși clasicii mai mult parcă. Am un sipet plin de comori de la 1600-1700-1800-1900, texte rare, unice, superbe, pe care am să fac tot posibilul să le traducem și să le publicăm așa cum merită.

aer-si-msbp

Eu: Ai mai spus asta, dar vreau să te mai întreb încă o dată: cum vezi tu relația editor/scriitor – blogger?

DS: Povestea cu blogger-ul de carte și rolul lui în lanțul trofic J este lungă și complexă și da, am mai spus-o. Dar ca să o rezum, blogger-ul de carte, la modul ideal, ar trebui să fie acea persoană de care îți ziceam mai sus: persoana căreia îi pasă cu adevărat. Relația asta ar trebui să fie de parteneriat, de cooperare și de prietenie (aș spera eu în sufletul meu inocent). Dacă iubești un lucru, spui la toată lumea despre el, nu? Chemi și pe alții să vadă și ei lucrul ăla pe care îl iubești tu. Îl protejezi, ca să îl mai ai și mai târziu, îl ajuți să crească, contribui la fericirea lui. Dacă o carte ar fi o persoană – și pentru mine cărțile sunt ca niște copii – nu vrei să ai grijă de persoana aia dacă o iubești? Așa e și cu blogger-ul: dacă iubește cărțile va fi acolo pentru ele, chiar dacă nu le poate cumpăra pe toate, chiar dacă nu le poate citi pe toate, chiar dacă îi va fi fizic imposibil să fie prezent la toate evenimentele. Dar va fi acolo trup și suflet și asta e ceea ce ar trebui să conteze. Dincolo de cine poate și nu poate scrie despre cărți, cine este abilitat să promoveze cărțile, cine are drepturi și obligații și tot felul de alte dezbateri din astea – dacă crezi în ceva cu adevărat și iubești lucrul ăla, vei face tot posibilul să ajuți lucrul ăla să trăiască și să se dezvolte. Desigur, ar fi bine să și știi cum să o faci, dar suntem pe planeta asta să învățăm deci…

Eu: Ce înseamnă pentru tine puterea? Atât individuală, cât și de grup.

DS: Ioi, deja o dăm în politice? Lasă-mă să candidez mai întâi. Puterea înseamnă responsabilitate, în primul rând, și nu înseamnă nimic dacă nu o folosești ca să lași ceva bun în urma ta.

Eu: Ai vrea să vezi cărți de la Crux ecranizate? Dacă da, care?

DS: Toate! Inima mea e la Soldați ai terebentinei de Răzvan T. Coloja – am deja în minte un regizor român care ar face din cartea asta mai mult decât un Fight Club românesc, ar face exact ceea ce este cartea asta – o operă de artă. Ar scoate filmul românesc din eternul mucegai comunistoid în care se zbate de decenii și ar fi și foarte ușor de realizat. Îmi e greu să dau fizic de regizorul respectiv, dar speranța moare ultima, mai ales că întotdeauna va fi problema finanțării. Desigur, Cronici din Voss de Andrei Mazilu și seria Stelarium a Anei-Maria Negrilă ar face furori în cinema dacă ar fi făcute cu bugete, regizori și producători de Hollywood, că există material suficient să produci un dark fantasy și respectiv un space opera care să lase mască o planetă întreagă. De Inima Dragonului a lui Mircea Țara ce să îți mai zic? Ai citit-o, știi cum e scrisă, deja ți-ai imaginat-o vizual și auditiv chiar, acum imaginează-ți ce ar ieși dintr-un studio ca lumea, mai ales că dacă ai putut avea Smaug și dragonii lui Daenerys, poți avea și Blu sau Marele Sal. Aș da bani să văd în cinema Lenore Arras de Oliviu Crâznic și Blestem în subteran de Dan Rădoiu. Prima ar ieși un fantasy / gotic spectaculos cu o poveste care să te bântuie câteva luni bune, a doua ar fi un horror / thriller de atmosferă care ar da cinema-ul românesc peste cap. Iarăși, desigur, dacă am avea vreun om cu viziune, cu finanțe și cu tehnologie care să producă așa ceva în țara asta. Din păcate, sunt convinsă că nu avem și că or să mai treacă decenii până să producem un film care e orice altceva decât “comunismul a fost nașpa da nici cu capitalismul nu ne lăudăm” într-un montaj care urlă a ieftin și cu o sonorizare care te face să plângi de nervi.

Eu: Sistemul educațional din România. Pe unde e buba?

DS: Eu fac o foarte mare diferență dintre sistemul de învățământ și sistemul educațional. Bubele, în ambele cazuri, încep de la cuvântul “sistem”. Eu am viziuni relativ radicale la cum se face școală, respectiv educație în România și discuția e prea lungă ca să mă apuc aici să combat. Buba – în esența ei – ar fi că facem o uriașă confuzie între ideea de educație și ideea de învățământ și toți pasează responsabilitatea pe ceilalți: familia pe școală, școala pe familie, toți pe societate, unii pe mass-media, alții pe politică etc. La final, ai oameni needucați și oameni neinstruiți (și sunt diferiți între ei deși grupurile se suprapun într-o oarecare măsură), îl ai pe Genunche ministru, sute de mii de analfabeți funcționali și probabil milioane de indivizi care sunt complet needucați și după ce și-au luat licența pe bune. Cum ziceam, eu prin educație înțeleg altceva decât prin “a merge la școală”.

Eu: Ce crezi că s-ar putea face ca tinerii din ziua de azi să se reorienteze spre autorii români?

DS: Păi nu o facem deja? Totul începe cu a le explica tinerilor că autorii români sunt mai mult decât comentariile pe care trebuie ei să le înghită nemestecate la BAC. Apoi, ar fi bine să ai alături de tine oamenii ăia cărora le pasă și care spun ori de câte ori pot și oricui pot că autorii români pe care ei i-au citit merită citiți de cât mai mulți oameni. Noi în general încercăm să și facilităm interacțiunea cititorilor cu autorii români – oamenii ăștia există, sunt tineri, sunt foarte mișto, au foarte multe lucruri interesante de spus etc. Ai nevoie de răbdare multă, normal, și de o prezență constantă printre cititori. Gusturile se educă și se dezvoltă – poți citi un autor român care să îți placă și cinci care să nu, dar asta nu înseamnă că te lași de sportul ăsta. Încerci și guști până când îți descoperi preferințele și îți rafinezi alegerile. Cam ca la mâncare, așa, oricât de banal sună comparația.

Eu: O să ieșiți din sfera SF&F de la Crux și spre alte ramuri, sau o să rămâneți așa cum ne place, fără povești gen Twilight, deși s-ar putea să vândă mai bine?

DS: Păi nu ne jucăm exclusiv în sfera SF & F. Publicăm, după cum ai văzut, și ficțiune transgresivă, literatură postmodernă, non-ficțiune, filosofie, documentare etc. Dar dacă întrebi ce alegem: să publicăm ceva gen Twilight sau Fifty Shades ca să facem bani sau ne păstrăm calea de până acum și să refuzăm vreo chestie de genul ăsta riscând să nu facem bani, răspunsul este: “peste cadravrele noastre vei da de Twilight sau Fifty Shades în editura asta”. Excepția ar fi să punem mâna pe un YA atâta de bine scris încât să rămânem trei oameni fără absolut nici un argument contra și să publicăm textul respectiv știind că va fi un succes printre cititori. Momentan nu am dat de un YA sau o erotica scrise măcar decent, cu atât mai puțin bine, deci șansele sunt să păstrăm linia cu care v-ați obișnuit și care se pare că vă și place. Unele compromisuri nu merită făcute, nici măcar pentru bani. Noi avem răbdare – editura va rămâne aici, va crește și se va dezvolta – poate mai încet în lipsa unui tun din ăsta financiar – dar eu cel puțin voi muri știind că las în urma mea literatură de calitate, nu maculatură.

Eu: Planuri de viitor ne spui, sau e încă totul sub cheie?

DS: Pai hai la Gaudeamus să participi la lansările oficiale ale cărților scoase acum în vară (Restituirea de Anamaria Bancea, Recolta roșie de Răzvan T. Coloja și Biblia nihilistă de Ștefan Bolea), plus un nou roman de Ciprian Mitoceanu, o nuvelă semnată de Dan Rădoiu și încă ceva – aici îmi rezerv și eu unele surprize că doar nu dau tot din casă din august până în noiembrie.

În paralel ne pregătim de AntaresFest de la Brașov și de SciFi Fest care sper că se va ține și anul acesta, punem la cale o campanie alături de oamenii ăia absolut minunați de la Cu cărțile pe față de la Cluj, vrem să ne extindem cu încă o librărie nouă online, cugetăm la un eveniment în iarnă – cum a fost anul trecut CruxMas Fair & Party –, poate două lansări pe final de an (Oliviu Crâznic și Andrei Mazilu, here’s looking at you, kids!) și…

… stai cu ochii pe noi că facem în toamnă o campanie pentru Inima Dragonului care e unicat în România, dar o să afli mai multe la timpul potrivit că va dura un pic logistica din moment ce nu s-a mai făcut încă așa ceva.

Eu: Un sfat pentru debutanți (nu neapărat ai Cruxului, debutanți în general)?

DS: Fii responsabil cu tine însuți și stăpânește limba română ca și cum viața ta ar depinde de asta. Dincolo de ai talent, n-ai talent, ai scris o poveste bună sau ai reciclat tot ce ai mai citit/văzut/jucat până acum, transformă limba română (cu toată gramatica, ortografia, punctuația și stilistica ei) într-un obiectiv de perpetuă învățare și dezvoltare personală. O să te ajute chestia asta în viață și dacă nu ai să ajungi scriitor. Învață cât de mult poți despre figuri de stil, specii, canoane, stiluri și tehnici și pentru numele lui Dumnezeu, dă-ți un spell check înainte să dai send la emailul ăla.

Citește, mergi la lansări de carte, vorbește cu scriitori, citește măcar două-trei cărți publicate de editura căreia vrei să îi trimiți manuscrisul ca să nu pierzi timp și să stai să te întrebi de ce nu îți răspunde nimeni sau nu ți se acceptă textul; dacă chiar vrei o părere obiectivă, nu-ți întreba familia și prietenii ce părere au despre romanul tău de 1400 de pagini sau despre seria la care lucrezi și care a ajuns acum la al 12-lea volum. Trimite ce scrii cuiva competent. Altfel o să ai dilema vieții tale: amicii de bere sau facebook îți zic că scrii minunat și totuși nu te-a sunat nici o editură, sau, mai rău, ai primit un refuz de la o editură de zici că ți-a dat Thor cu ciocanul peste degete.

Fă-ți mâna cu o revistă online sau print care publică proză, sunt destule, ascultă ce are un redactor de spus, mergi la un curs sau atelier de scriere creativă, mergi la evenimente despre cărți sau despre citit în general, participă la concursuri literare și cluburi de lectură, află de ce alții sunt publicați și tu nu încă, scrie, rescrie, corectează, șterge și rescrie până când simți că îți dai duhul pe textul ăla. Învață în permanență ceva din orice, cărți, filme, muzică sau jocuri video.

Nu te purta ca un meltean la feedback și critică – e greu, dar se auto-educă. Vei avea parte de tot atâtea reacții câți cititori vei avea și trebuie să știi cum să le gestionezi pe toate ca să nu devii agresiv sau să nu te deprimi. Nu te învață nimeni la școală din păcate cum e să fii asertiv, dar poți începe să investești de pe-acum în competența asta, este transversală și te va ajuta în orice context al existenței tale.

… și dacă trimiți un text așa-zis literar în limba română fără diacritice, you had it coming!

 

Întrebări rapide:

Eu: Cafea sau ceai?

DS: Cafea oricând.

Eu: Bere sau vin?

DS: Bere numai vara. Iarna vin roșu.

Eu: Vara sau iarna?

DS: VARA!

Eu: Constanța sau Cluj?

DS: Cluj. Always.

Eu: Vanilie sau ciocolată?

DS: Ciocolată, numai dacă nu e vorba despre Coaliția pentru Vanilie, caz în care ambele.

Eu: Pepene verde sau galben?

DS: Verde, dar rar.

Eu: Distopie sau utopie?

DS: Have we met? Distopie, clar! Utopiile mi le țin frumos numai pentru mine în capul meu.

Eu: SF sau thrillere?

DS: Thriller.

Eu: Mici sau pastramă?

DS: Ambele, sunt carnivoră convinsă.

 

 

Sper că v-a plăcut această mică discuție cu Deea. Dacă da, nu uitați să lăsați un like 😀 Poate și un share dacă nu cer prea mult :P.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s