Blogosfera SF&F: Cine doarme și visează de Cezarina Anghilac

Deci, Blogosfera SF&F a ajuns la ediția a zecea, dar, din motive multiple, adică, mai pleacă lumea în concediu și chestii, am amânat cu două săptămâni ediția prezentă. Aș putea să spun că eu aveam recenzia scrisă de luni bune, mai ales având în vedere că lansarea a fost prin aprilie, dar aș minți. Nup, și eu am fost una dintre cauzele acestei amânări… scuzeeee.

Boon, hai să n-o mai lungim.

Cine doarme și visează, volum scris de Cezarina Anghilac, cuprinde șase povești fantasy.

34740150

Despre antologii mi-e mai greu să vorbesc pentru că nu ai foarte mult loc de manevră cu fiecare poveste, dar vedem ce iese.

Doar vântul: trei călători se găsesc în circumstanțe, hmm, speciale, să le numim. Tot trei lucruri am apreciat și eu foarte mult.

  1. vocea Cezarinei Anghilac este superbă. M-a captivat din primele rânduri și, mai mult, am apreciat schimbarea de narațiune când urmăream un alt personaj dintre cele patru.
  2. modalitatea de a se juca cu fricile oamenilor și de a transpune ignoranța și obsesia fanatică personajelor ei. Am remarcat cât de umane și detestabile mi-au fost personajele din prima poveste. Eu apreciez mai mult când un/o autor/autoare mă face să urăsc un anumit personaj doar pentru că am întâlnit persoana respectivă în viața de zi cu zi. Să faci un personaj iubibil e ușor. Să-l faci să îți provoace repulsie și furie, să vrei să-l iei la bătaie nu pentru acțiunile sale, ci pentru ingoranța de care dă dovadă mi se pare remarcabil.
  3. atmosfera. Pentru mine, într-o lectură, atmosfera este foarte importantă, dar, dacă depășește nivelul meu de toleranță a descrierilor lungi și interminabile, eu zic pas (la mine așa a fost cu Stăpânul Inelelor). Cezarina, pe de altă parte, încă din prima poveste a reușit să mă impresioneze legând elegant pasajele de descriere cu introspecții în mințile personajelor, pentru ca apoi să-mi descrie o serie de acțiuni.

Un pește pentru Spuf: o puștoaică fură un pește pentru fratele ei și de acolo totul se duce dracului. Din nou: vocea Cezarinei este plăcută, cursivă, elegantă și reușește să creeze suspansul necesar. La asta adaug iarăși personajele pe care ajungi să le urăști, dar, de această dată, nu pentru că sunt bătute în cap și fanatice, ci pentru ura pe care o au ele pentru alte persoane diferite. Daps, Cezarina atinge și discriminarea față de persoanele care au pielea de o altă culoare, cu o mare mică diferență: povestea se petrece prin Evul Mediu și include un Inchizitor. Am spus mare mică, pentru că multe dintre motivațiile discriminării din ziua de azi pornesc cam din același motive, iar, dacă ar fi după unii, tratamentul ar fi același.

Fiară: OMEGE! Ok, calm și liniștit. Deci: lume medievală. Se ia una bucată ciupalac arogant, se ia una bucată soră badass (aici iar primește plus din partea mea), se ia una bucată fiară greu de omorât. De aici distracție tată. Pe scurt, ritmul poveștii este rapid, cu treceri de la prezent la istorisirea drumului până acolo. Personaje cu personalitate puternică, în ciuda spațiului limitat. Cu toate acestea, cel mai mare și mai mare plus din partea mea, Cezarina l-a avut pentru denumirea fiarei, bestiei, creaturii: Kirb. KIRB!!!! Ok. Probabil vă întrebați de ce mă entuziasmez atât de tare. Vă spun un mic secret: Cezarinei îi plac pisicile. Una dintre ele (ale ei) este neagră. Guess what? Îl cheamă Kirb! Am râs, m-am amuzat și m-am distrat maxim cu povestea asta. Eh, până spre sfârșit (despre finaluri vorbesc mai jos).

Lazării șoselelor: la început am fost cam WTF is this. Îmi plăcea, dar, parcă lipsea ceva acolo, parcă era incompletă. Apoi hopa! BOOM! eveniment după eveniment misterul se adâncea tot mai mult, până la dezvăluire. Am suspectat ceva ciudat de la iepure (parcă iepure a fost primul), adică a fost previzibil, însă tot m-am bucurat de lectură cu fiecare rând.

Pe prima pagină a ziarelor: mi se-ntâmplă să rămân fără cuvinte, dar… dar… Ok, după ce am terminat-o mi-am spus sincer că este sigur în top 3 cele mai bune povești pe care le-am citit până acum. Am rămas fără cuvinte. Am stat 5 minute s-o procesez, iar apoi, m-am apucat s-o recitesc. Evoluția rapidă, schimbarea de peisaj, contruirea atentă a finalului încă din primele rânduri. Chiar nu-mi găsesc cuvinte să spun ceva despre ea. Cumpărați cartea și citiți.

Cine doarme și visează: spunea, cu doar un paragraf mai sus, că Pe prima pagină a ziarelor este între cele mai bune povești pe care le-am citit. După ceva superb, parcă orice ar urma e mai șters. Ei bine, nu. Cine doarme și visează, pentru mine, este cea mai bună poveste pe care am citit-o vreodată și la al cărei nivel o să fie greu de ajuns. Ambiguitatea de pe parcurs, vizibil pregătită, a sporit suspansul și a condus la un final care m-a lăsat cu mai multe întrebări decât răspunsuri. M-a făcut să mă-ntreb ce s-a întâmplat de fapt. Apoi, cel mai mare plus din partea mea, a fost faptul că, din întâmplare, Cezarina a atins una dintre cele mai puternice și adânci frici ale mele: somul. Atât somnul din care nu te mai trezești, dar din care nu mori imediat, dar și imposibilitatea de a adormi de frică. A fost o poveste care, deși citită pe la 12 ziua, fără cafea la bord, m-a ținut treaz până când am picat pe la 3-4.

Spuneam mai sus că o să vorbesc și despre finaluri. În afară de prima poveste unde totul se cam închide, toate celelalte sunt cu final deschis, cu loc de continuare. Ultimele 3 povești au avut finaluri chiar mai bune care, pe lângă potențialul de viitor, au adus și întrebări, am adâncit misterul după ce l-au luminat.

În concluzie… aș fi dat patru stele. Apoi, după penultima poveste am spus clar, dar clar, cinci. Acum, îmi pare rău că nu pot să dau șase… Cezarina merită. Scriitură superbă, voce minunată, jonglează cu suspansul, descrierea, acțiunea și personajele de parcă ar fi trăit poveștile ei, te conduce într-o lume întunecată, sumbră, dar cu speranță, sub o formă sau alta. Aș spune că, cel puțin din partea mea, Cezarina Anghilac este cel mai bun debut al anului (deși aici e concurența strânsă, dar strânsă rău), dacă nu chiar cel mai bun debut, punct. Cezarina a trecut în topul scriitorilor români pe care vreau să-i urmăresc până nu mai pot și abia aștept următorul ei volum. Cât mai repede!!!

Cum am spus și mai sus, aceasta e ediția zece a Blogosferei SF&F. Luna viitoare luăm la lecturat Amendamentul Dawson de Ciprian Mitoceanu. Vă așteptăm și, sper eu, fără alte amânări 🙂 .

După cum probabil știți cum merge cu Blogosfera, puteți găsi celelalte păreri mai jos:

Assassin CG

Cu mintea la… SF

Everything and anything

Jurmalul unei cititoare

 

 

P.S. sunt foarte pe fugă, agitat și cu suuuper puțin timp, deci o să revin cu o completare cu citate mai multe, sau o altă postare cu citatele cele mai bune din cartea Czarinei. Scuzeee…

Advertisements

2 thoughts on “Blogosfera SF&F: Cine doarme și visează de Cezarina Anghilac

  1. Pingback: Cine doarme și visează – Cezarina Anghilac | Cu mintea la... SF

  2. Pingback: Blogosfera SF&F: Cezarina Anghilac – Cine doarme și visează | Assassin CG

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s