Sci-Fi Fest 2017 și alte evenimente

Sooo, s-a terminat septembrie, a început octombrie și, odată cu noua lună, eu mi-am început anul șase… ultimul an de facultate, ultimul an în care o să stau să mă pregătesc pentru viața de după. Sună poetic, nu? Mda… mai am un am și după o să-mi dau examenul de rezidențiat, iar apoi, sper, o să ajung doctor. Mă rog, medic fără doctorat.

Lăsând asta la o parte, ultima mea vacanță s-a terminat cu stil! Ultimele două zile mi le-am petrecut la Sci-Fi Fest 2017, la Biblioteca Națională.

Aș spune că vă povestesc pe scurt, că nu am timp, dar, să fim serioși, dacă îmi pun în cap să scriu la liniuță, o să ajung să vă povestesc muuult și bine, deci, ca să nu mai lungim, ăsta-i un alt articol lung.

De menționat că nu am poze, pentru că nu prea am avut timp să fac (asta e bine) și, nici de link-uri nu am avut timp. O să le pun și pe alea cândva. Sper… sau o listă la sfârșit…

Sâmbătă, 30.09, ora 10:00-ish:

Ajung eu ca o floricică, răcit aproape cobză, îmbrăcat ca un ursuleț, cu o cafea zdravănă la bord, pe la Biblioteca Națională. La ora aia îmi zisese Bogdan Hrib să fiu acolo.

Puțin backstory: omul mă rugase să-i găsesc pe cineva să stea la stand două zile. Eu, în mintea mea, mă gândesc că asta e o experiență pe care nu o am, dar pe care aș vrea să o am, deci îi zic așa: Hai că-ți stau eu două zile. Nu-i panică.

Boon, cum spuneam, m-am dus pe la 10-10:15 eram acolo.

Afară, pentru că aparent nu ai voie să stai înauntru cu cărți și să vinzi, pentru că birocrație cretină în republica fantastică România, erau vreo 10 Dorei. Ăștia se cam învârteau și-și făceau treaba, dar cu așa o lene pe ei… Mă rog, neimportant.

Pe lângă ei, Alex, un tip simpatic de la Crux.

Atât. Nimeni în rest. Nada. Zero Zilch. Nema. Niet.

După 10-15 minute apar și Deea cu Șerban, tot de la Crux, pentru și ei, la fel ca mine, știam că la 10 să fim acolo. Bine, ni s-a părut ciudat că ne cheamă la ora aia și toată chestia începe la 5, dar am zis că hai, poate e altceva.

Ne învârtim și dăm de cineva de la organizare. Domnul, foarte simpatic și drăguț, ne spune că să ajungem pe la 1 și să avem standul gata la 3, că pe la 4 vine lumea că începem la 5.

De menționat că sâmbătă și duminică, afară a fost frig, a bătut vântul, se mai adunau ceva nori din când în când etc. Cu alte cuvinte, era scancer afară.

Bogdan a apărut fix când eu mă pregăteam să plec cu Deea, Șerban și Alex la o cafea. Adică ei au fost drăguți cu mine și mi-au oferit posibilitatea să merg cu ei să pierdem vremea până la 2-3, că era clar că nu veneam la 1.

Și am fost la cafea, duuuh!

Așa, partea plictisitoare a trecut.

Ajung acolo, se pun standuri, apar cunoscuți, ne salutăm și e frumos și…

Cine mă cunoaște știe că sunt introvertit. Îmi trebuie câteva minute bune de asistat la o conversație până să mă apuc să încerc să intervin, asta dacă nu mă bagă cineva în seamă. Ei bine, la Sci-Fi Fest nu am fost așa. Deloc.

De la primii potențiali clienți, am sărit cu o agresivitate caldă și plăcută, și am început să vând. Și am vândut, și am vândut, și am tot vândut până pe la 9 seara, când, într-un final, Bogdan a zis gata.

Duminică, 01.10, ora 10:00:

Duminică treaba chiar a început devreme, cu stocuri noi, epuizate repede, cu altele care au apărut pe parcurs, cu alte cărți vândute, cu altele după acelea și tot așa. Cu aceeași agresivitate chemam lumea la stand, cu aceeași căldură făceam recomandări, cu aceeași plăcere luam banii de la oameni, cu aceleași Lectură plăcută și Sper să vă placă, îmi luam la revedere de la ei.

Duminică am stat doar până pe la 8 și ceva, tot afară, tot în frig, tot în picioare (pentru că dacă te așezai, înghețai).

Tot duminică, deși era vorba să avem și noi cu Blogosfera un panel care nu a mai ajuns în program din motive, tot din bunăvoința celor de la Crux, ne-am pus pe scena din interior și am discutat despre fenomenele oculte, Șerban, Rodica Bretin, Georgiana, Maria și cu mine. Nu a ieșit foarte fantastic, s-ar fi putut și mai bine, dar, măcar am ajuns și noi acolo…

Cam atât despre cele întâmplate. Vă mulțumesc că ați citit articolul și…

STAI AȘA!

Am zis că scriu mai mult.

Oare ce aș putea să vă mai spun?…

(asta a fost așa, ca o glumă, că idei de ce să scriu în continuare am destule. Toate articolele mele vin cu un plan bine pus la punct de la început… stai, asta nu trebuia să vă spun…)

Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Sci-Fi Fest:

Plusuri:

Un eveniment odată. Marea problemă a festivalurilor de carte la care am mai fost, chit că au doar ceva legat de cărți, chit că au și altceva pe lângă, aveau minim două evenimente în același timp. Dacă voiai să mergi la două simultane, ghinion. Se putea întâmpla să ai două în același timp și ca vorbitor, deși nu am văzut, nu mi-era exclus… Cei de la Știință și Tehnică au reușit să facă un eveniment cu paneluri pe rând, câte unul, îmbinând știința cu literatura. Așa nu s-a mai suprapus nimic.

Atmosfera primitoare. A fost plăcut că, cel puțin mie, dintre organizatorii pe care i-am văzut, toți mi-au părut simpatici, cam agitați, dar de înțeles, și cu câteva clipe de a sta de vorbă cu oricare dintre participanți, fie ei expozanți sau vizitatori.

E un eveniment despre știință și literatură SF. Evident că nerd-ul din mine s-a simțit ca acasă între roboți, mașini electrice, telescoape și așa mai departe. La asta, mai pui și că restul de nerd din mine a țopăit printre cărți ca un zbuciumat bezmetic.

Minusuri:

Mda, au fost și minusuri… nu se poate să fie totul perfect, nu? Înainte să-mi sară cineva în cap c-o fi, c-o păți, trebuie să spun clar, că aceste minusuri din partea mea sunt doar chestii de detaliu și nu sunt îndreptate spre un om sau spre revista Știință și Tehnică, la cum nu au fost nici comentariile mele legate de AntareSFest. Nu. Sunt pur și simplu lucruri, sugestii dacă vreți, pe care eu le-am considerat importante. Acum, dacă cineva care poate să facă ceva la capitolul ăsta o să citească și o să și facă ceva pe baza lor, rămâne de văzut.

Să începem cu începutul…

Au chemat pe unii de la 10 în condițiile în care totul începea pe la 5… mda, asta nu mi-a picat foarte bine și, cred, nici celorlalți care au venit la ora aia… Aici să zicem că a fost o simplă eroare de comunicare, o simplă greșeală. Treacă. Am avut ce face în timpul ăsta.

Organizarea standurilor… Okay, locurile de stand se plătesc și, în funcție de ce buget ai, îți iei un stand mai mare sau mai mic. Problemele mele au fost 3 mari și late:

  1. Unele edituri au avut cort din ăla mare, stil militar, altele, niște cadre metalice cu o prelată peste. Să nu mai vorbim de faptul că, până să le asigure cu saci de nisip, erau să decapiteze pe cineva.
  2. Niște prelate la corturi? A bătut un vânt pe acolo de am dârdâit cu bocanci, tricou, pulover și hanorac îmblănit. Și să scot șuba de iarnă în octombrie, parcă nu-mi surâdea…
  3. De ce mama ei de treabă am stat cu standurile de cărți afară? Ok, înțeleg că birocrația de la noi e cretină și că nu poți să vinzi cărți în clădirea bibliotecii, dar, să fim serioși… lumea a trecut prin zona aia mai mult ca să ajungă la standurile de mâncare, nu pentru că erau cărți… 2 întrebări am la treaba asta: Dacă ploua, ce făceam? Existau niște indicatoare vizibile, mari, nu chestiile rotitoare cu trei fețe, care să indice unde sunt cărțile?

Apoi a mai fost faza cu mesele… Dimineață ni se spune că avem 2 mese per stand. La 5, cu standuri fără cărți, ni se spune că sunt deja toate folosite. Și nu vă imaginați mese de berărie sau măcar de plastic… nuuuu. Erau niște mese rotunde, de lemn, de 90 diametru, instabile, doar o parte cu toate cele 4 picioare. Cât ne-am chinuit să punem cărțile și pe alea… Dacă nu era Bogdan inspirat să vină cu un blat de lemn de acasă, muream cu ele de gât…

Eh, frig, standuri, mese… altceva?

DA!

Coșuri de gunoi… băi, frate, 4 coșuri erau în zonă, și o ghenă ceva mai departe. Pe principiul, îți strângi în buzunar și duci singurel. Nu că mă plâng, mă rog, prea rău, dar, să fim serioși, asta era cam baza…

Cam atât despre organizare. Trăgând linie, eu zic că a ieșit ok. Se putea mai bine, dar a fost bine așa. Poate la anul o să fie mai bine. Sper și eu acum în naivitatea mea. Vedem ce-o ieși.

Ei, și de aici încolo, sunt acele chestii, povești de la stand, care m-au impresionat sau care m-au făcut să-mi trag palme și să-mi vină să plec. Accentul o să-l pun pe cele mai frumoase, nu de alta, dar au fost muuuult mai multe și m-au făcut să am încredere în viitorul țării umanității.

Hai cu nasoalele, poate râdem împreună puțin.

 

Vine un nene, între primii potențiali clienți, la stand.

Se uită pe acolo și mă bag în vorbă cu el: vă ajut? Avem autori români de SF, Fantasy, Crime și Romance. Ce vă place să citiți?

El: că SF-uri citesc, că alea îmi plac.

Eu: *îi arăt SF-uri* asta cu așa și pe dincolo, asta cu alea și tot așa.

El: Mda, mulțumesc, dar religia nu-mi permite să citesc așa ceva.

Stai așa, dacă citește doar SF-uri, dar religia nu-i permite (altă aberație din partea mea) să citească SF-uri, el ce citește?

 

Vine un tip pe bicicletă, duminică dimineața, și-mi zice, mormăit rău, dacă am de vânzare Mein Kampf . 

Eu îi zic: Boss, vezi că aia nu-i tocmai legală și nu o găsești aici.

Ăsta că el vrea s-o citească și că a auzit el că se găsește în română. Îi zic iar că nu o avem, în ideea de a-l ușui mai departe.

Se uită la mine și-mi zice, la modul cel mai sincer și normal: Eu nu sunt nazist, să nu crezi asta, dar am ținut cu ei când eram în război (el arăta pe la vreo 20-25 de ani), că ei n-au făcut lucruri așa de rele, că ce a făcut Hitler a fost ok per total și era și un bun orator.

M-am uitat la el cu niște ochi mari și am tăcut. A mai comentat ceva, dar eu, refuzând să continui discuția, am tăcut. După, supărat și cu un ceva înjurătură aruncată peste umăr, s-a mutat la standul de la Crux, chiar în stânga mea.

 

Pe duminică după-masa, un alt tip, cu debit verbal din ăla monumental de prelung, vine și-mi zice de proiectul lui pentru care caută așa: unu-doi scriitori de SF, 3-4 desenatori, 1 programator, 1 coordonator, 1 ceva pe marketing, un editor, cineva cu capital… el avea o idee, dar nu o avea că-i tot scăpa, și treaba lui la proiect era să coordoneze alături de un coordonator și să dea sfaturi. Mă, nu sună așa de rău, și nici eu nu vreau să fiu rău, dar, după ce stă și-ți povestește 30 de minute ce vrea, apoi se apucă să vorbească tot atât în fața standului cu altcineva din spatele mesei, și tot așa, și tot așa de pe la 3-4 până spre 5… cât să reziști, mai ales că nici nu aveam unde să fug de acolo.

 

Cu toate astea, cel mai cel a fost un nene, nu știu cine, chel, pe la vreo 50 de ani care a venit și m-a întrebat dacă am SF-uri de vânzare. Eu că da și i le arăt.

Ăsta strâmbă din nas și zice: Nimeni nu scrie SF ca mine, că eu sunt mare scriitor și eu sunt singurul care scrie SF cu îngeri.

Mă uit la el: Aha. Ok. Deci nu vreți să cumpărați nimic?

Se uită la mine plin de ură (probabil că l-am luat tare că nu vrea să cumpere, saaaau, că nu m-am interesat cine e și ce a scris, deși, la cât de mare se credea, probabil trebuia să știu de el): Nimeni nu scrie ca mine.

Eu: Okay. Nup, nimeni. Nu am auzit de așa ceva până atunci.

El, vizibil șocat, se întoarce și pleacă.

Boss, dacă vi cu atitudini din astea la mine, nici bătut nu te cumpăr și nici mort nu te citesc. PUNCT! Hai să fim serioși. Dacă un cineva scrie și e un jeg de om, dar nu-l întâlnesc, mai mult ca sigur că o să-l citesc dacă scrie bine și am auzit despre. Dacă Ești un arogant înfumurat cu ifose și fițe de cine-știe-ce mare zeitate te crezi tu, hai mai du-te și lasă-mă.

Fix asta a făcut și el. Din fericire.

 

Și acuma, cu alea drăguțe, care să vă facă să începeți să credeți iarăși în umanitate. O las pe cea mai simpatică la final, nu de alta, dar e atât de drăguță faza, încât cred că o să fie singura poveste pe care o s-o rețineți:

 

Au fost mulți tineri. Dar mulți, de pe la vreo 6-7 ani, până pe la 26-27 (aici încadrez eu tinerii, peste sunt adulți și, de la 75 încolo sunt bătrâni. nu-i clasificarea medicală sau logică, dar așa-i încadrez eu). Boon, între tinerii ăștia, au fost mulți, dar mulți rău, curioși și doritori de lectură.

Am spus mai sus că am avut o tehnică de vânzare de o căldură agresivă. Tehnica suna cam așa: Haideți mai aproape! Cu curaj! Avem SF-uri, Fantasy, Crime, Romance, doar autori români. Scriu altfel decât ce-i prin școli. Încercați. Ce vă place să citiți? Da, păi avem așa, așa, așa și așa. Vă recomand cutare carte. Mai era și aia, dar s-a terminat. Avem și autori pe aici sau trebuie să apară. Vă dau autografe. Hai! Asta e atât, asta e atât. Mulțumesc! (și luam banii).

Cele mai impresionante au fost:

Un tip cu prietena, vin la stand, curioși. El cu SF, ea cu fantasy. Îmi zic că nu au mai citit autori români, că ar încerca, ba că nu. Le zic că eu am citit și aia și aia și aia și că le recomand, de ce să mint, Arhitecții speranței și lui Alex Lamba și Cine doarme și visează de Cezarina (pe baza a ceea ca îmi spuseră că vor să încerce). Se uită la mine cam nedumeriți.

Eu: vă garantez că dacă le începeți azi, mâine veniți să mai luați.

Guess what. Duminică, adică a doua zi, aceeași doi vin la stand. Că am citit Arhitecții și ea jumate din a Cezarinei. Ce ne mai recomanzi. Și au mai cumpărat două.

Un puști, pe la 16-17 ani, cu un coleg, vin la stand. Îmi zic că ei citesc SF și că ar încerca și autori români. Le zic ce și cum și vor să plătească cu cardul. Din păcate PIOS canci.

Ei, dezamăgiți: hai, că ne întoarcem mai încolo.

Trece o oră, trec două, deja pierdusem speranța că mai revin și, dintr-odată, PUF! În fața mea aceiași puști cu părinții. Ai lor alergaseră după un bancomat de la banca x și nu găsiseră, iar ei au avut o prezentare despre rolul lipidelor în microelectromecanică. Așa m-am bucurat când chiar au cumpărat ceva până la urmă.

Un tânăr pletos, tot dădea târcoale la stand, de la distanță. Îi fac semne să se apropie și, până la urmă ajunge lângă mine.

Eu: Salut, salut. SF, Fantasy…

El: SF, SF, dar aștept să mă sune cineva, că mi-a zis de cartea unui prieten și nu mai știu cum îl chema.

Eu: Încep să-i turui nume de autori, pe repede-nainte.

El: Stai așa, că aflu eu.

Eu: Zi-mi de autor.

El: Păi e într-o formație de rock.

Eu: Apa sâmbetii?

El: Da.

Eu: *iau un exemplar din Înainte de neant și i-l pun în față*

El: *scoate telefonul și se uită la mesajul pe care fix atunci îl primește* Da. Asta e!

Dimineața, pe la 11, vine o mămică cu un băiat de vreo 7-8 ani de mânuță.

Eu: pentru dumneavoastră sau pentru el?

Ea: Eh, eu nu mai am timp să citesc, pentru el.

Eu la puști, după ce m-am lăsat pe vine: Ce-ți place să citești?

Puștiul: SF.

Se uită maică-sa și vede la stand Aurel Cărășel: Am auzit de el.

Eu: Da. sunt așa și pe dincolo.

Puștiul: Le vreau pe astea (adică vol 1 și 2 din Galaxia sudică)

Eu după ce le cumpără, spre puști: auzi, ai vrea să-l cunoști și pe autor?

Puștiul, vă jur că nu exagerez, a făcut niște ochi mari și s-a luminat tot la față și a deschis gura de parcă tocmai venise crăciunul și a găsit cadouri sub brad.

Îi iau de mână, îi conduc la domnul Cărășel și îi zic: Domnule Cărășel, mă scuzați de deranj, dar aveți un tânăr fan care ar vrea să vă pună câteva întrebări și să vă ceară un autograf.

Evident, tipic domnului Cărășel, simpatic, l-a luat pe băiat la o masă, lăsând baltă conversația în care era implicat și au stat de vorbă câteva minute bune. I-am văzut apoi mergând spre clădirea bibliotecii. Puștiul țopăia de fericire și strângea cărțile alea la piept ca și cum erau cel mai important lucru pentru el.

Doi puști, pe la 8-9 ani (parcă) ajung la stand fix când era și Lucian pe acolo. Discutăm, le recomand de la el, că era și el acolo și, până la urmă, îi las să vorbească direct cu autorul. Simpatici rău, Lucian le-a oferit reducere de 5 lei la cărțile sale pentru că erau tinerei.

Cea mai drăguță chestie!!!! Vine sâmbătă la mine la stand o bunicuță cu o fetiță de 5 anișori. Se uită, le zic de cărțile de acolo. Ele că revin. Și sâmbătă au mai trecut de două ori, ultima dată, fetița nu voia să plece fără o carte. Duminică, revine bunica, se mai uită, pleacă. Revine, iar pleacă. Revine a treia oară, de data aceasta cu fetița care ținea în mână banii pentru carte.

Fetița: Pe aia o vrreau! (era puțin rârâită)

Eu: Uite, pentru că ești așa de drăguță, ți-o dau mai ieftin.

Fetița se luminează la față, zâmbește și o rupe la fugă după ce-mi dă banii.

Bunica: S-a dus la stand. A făcut singurică de joi până ieri tot felul de lucrușoare, cu mânuța ei, ca să le vândă aici. Își strânge banii la pușculiță și-și cumpără cărți. Dar nu din astea de colorat sau cu poze. Cărți de povești. Îi place să citească și să-i citesc și eu.

Nu termină bine că apare fetița cu o mustăcioară roz cu floricele pe un băț. Mă rog, eu mi-am luat mustăcioare, că ea îmi adusese să-mi aleg ceva dintr-o găletușă care avea pe puțin 40 de bucăți similare.

Bunica și fetița pleacă încântate și mă lasă singur la stand. În momentul ăla mi s-au înmuiat picioarele și mi-a venit să plâng. Un copil de câțiva anișori care citește, își strânge bani mereu ca să-și cumpere cărți. Dacă asta nu impresionează, nu știu ce o poate face…

 

Cam atât. Au fost mulți care au venit și au cumpărat. Au fost și care au revenit. Au fost și reticenți care au plecat cu cărți de autori români. Din punctul ăsta de vedere, eu sunt fericit.

Acum, o scurtă listă de mulțumiri:

Pentru organizatori, evident.

Pentru Bogdan că a avut încredere să lase standul pe mâna mea.

Pentru Deea, Șerban și Alex care nu doar că m-au lăsat să stau cu ei și că m-au luat la cafea, dar mi-au și luat ceva de mâncare.

Pentru Marian Coman, care, la rugămintea mea, mai mult cerere, și-a făcut timp, deși nu plănuia, să ajungă la Sci-Fi Fest și duminică, doar ca să-mi semneze cartea. Dacă asta nu-i dedicare pentru fani, nu știu ce e.

Tuturor celor prezenți care mi-au ținut companie pe acolo și care m-au felicitat pentru ce făceam la stand, cu scuzele de rigoare pentru posibilele momente mai ciudate (de exemplu, lui Alex i-am adus un posibil fan chiar omul se pusese să mănânce…).

Dar, cele mai multe mulțumiri, se duc spre tinerii care au cumpărat autori români.

 

*Am făcut ceva ce nu trebuia… Deci, eu la stand la Tritonic, când mi se cerea un anume gen de literatură, ceva ce nu aveam la stand, făceam recomandări… de la Crux. Nu cred că s-a supărat nimeni și sper că s-a și vândut ceva din cauza asta.

 

Cam atât. Sci-Fi FEST a fost o super experiență și, cu siguranță, vin și la anul. Și, doar ca să închei altfel, dintr-o discuție cu cineva și, după experiența mea de la stand, am o idee de un articooool… Just wait.

Aaaa, da, avem concurs pe blog, pe pagina de facebook.

Link-uri:

Crux

Tritonic

Știință și Tehnică

Advertisements

3 thoughts on “Sci-Fi Fest 2017 și alte evenimente

  1. Pingback: Diverse: Cum nu vinzi o carte #4: despre scrieri și marketing. | Catharsis Writing

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s