Blogosfera SF&F: Omnium, de Florin Stanciu

Nemira ni l-a pus în brațe pe Florin Stanciu. Nu la propriu, ci printr-o carte. Eu m-am entuziasmat destul de tare când am auzit că debutează din simplul motiv că îl cunoșteam, știam una alta despre el, mai citisem ceva. Când l-am auzit vorbind la AntareSFest chiar despre roman, inclusiv citind un fragment, m-am entuziasmat mai tare.

A trecut ceva timp de atunci, mi-am precomandat romanul și l-am cumpărat. Am intrat în posesia lui înainte ca autorul să-l poată semna și asta doar pentru că am primit un mail cu ceva zile înainte. Neimportant.

36353828.jpg

Povestea începe ușurel, cu un tip, Axxe Kaer, care lucrează pe o stație spațială de pe lângă un portal (capătul unei găuri de vierme). Tipul ăsta face parte din ceea ce a mai rămas din umanitate după un cataclism care a distrus Pământul. Respectivul incident apocaliptic a fost cauzat de ceea ce este numit Spinul lui Dumnezeu, o chestie (din lipsă de alt cuvânt mai bun) care a lovit scoarța cu o viteză foarte mare și care a produs schimbări atât de puternice încât nici măcar tardigradele nu i-au supraviețuit.

Cum spuneam mai sus, Axxe face parte din supraviețuitorii speciei umane, dintre aceia care au călătorit prin spațiu până la noua lor casă. El este un fel de arheolog, mă rog, lucrează cu arheologi care trimit drone prin gaura de vierme ca să redescopere istoria omenirii și e pasionat de experimente culinare.

Ei bine, tipul ăsta, Axxe, e un fel de șef pe departamentul lui când se întâmplă o chestie: o navă (mai repede o capsulă) trec prin portal, prin gaura de vierme. Asta nu e neapărat ceva foarte special până când afli că acea capsulă conține ceea ce pare a fi un organism viu. Dacă nu pare nimic special, asta e pentru că nu am menționat că materia vie nu poate trece și supraviețui prin gaura de vierme.

BOOM! Intrigă!

De aici vă descurcați singuri cu cititul și tot de aici încep eu să vă spun pe scurt (nu de alta, dar m-a terminat Gaudeamusul) despre cartea asta.

Pentru început, o chestie care mi-a plăcut a fost faptul că autorul și-a împrumutat vocea lui Axxe, dar și lui PHIL și Bot-ului.

Stai așa, că trebuie să explic ceva: volumul are 21 de capitole pentru că fiecare se întâmplă în câte o zi. Fiecare capitol are trei părți: un mic intro în care ni se explică un termen sau ni se dau niște date, povestea lui Axxe în sine și, în final, o mică notă din partea Bot-ului (asta e un fel de IA).

Și ce e așa de special? Nu-i primul care face asta. De acord, nu-i primul, dar o face puțin altfel. Povestea curge cum curge (ajung și acolo imediat), dar notele finale de la Bot sunt ceva diferit în sensul că nu au neapărat un rol explicativ, ci mai de grabă au un rol captivativ (pot să-i spun așa?), care să atragă cititorul, apelând la curiozitate. Și cine e mai curios ca un cititor de SF? Eh, o grămadă de lume, dar și SFani sunt curioși, nu?

Povestea lui Axxe. Oi… nu, nu oi animale, ci oi, oi, oi… Florin a reușit să scrie o poveste superbă, cel puțin din punct de vedere al ideii. Bun, v-am povestit până la intrigă, dar ce faceți când vă spun că nimic nu e ceea ce pare, că nimic nu e adevărat și că, totuși, totul s-a întâmplat?

Hai să o luăm altfel. Eu am început de ceva vreme să-mi notez chestii pe margine textului, am început să văd mai în profunzime niște lucruri, să apreciez altfel anumite aspecte. Pentru Omnium, mi-am notat vreo 2 pagini de întrebări după câteva capitole. Erau lucruri care nu se legau, care nu se pupau sau care se băteau cap în cap cu totul. Am zis că ceva nu-i ok. Am închis și am luat-o de la capăt, de la prima pagină. Recitit primele două capitole, am realizat două lucruri: a) întrebările mele se păstrau, b) mi-am notat și o teorie cu privire la final și la prima întrebare. Din păcate, asta a fost o mică dezamăgire pentru mine: teoria mea a fost spot on. Am dibuit finalul după primele pagini.

Asta nu e neapărat rău, mai ales că au fost și amănunte neașteptate care, pe parcursul lecturii, m-au făcut să mă gândesc că teoria mea inițială nu a fost tocmai corectă, doar ca apoi să mi se dezvăluie că am avut dreptate parțial.

Mda, sunt îmbârligat, știu, dar așa e și romanul la început.

Ar trebui să menționez și ceva despre stil, nu? Am un plus mare și un minus mai mic:

  • plusul vine din faptul că s-a văzut profesia de genetician a autorului și baza mare de documentare din spatele cărții. (aici aș recomanda să încercați să vă uitați și la clipul ăsta; se cam leagă de ce vrea să ne spună Florin).
  • minusul vine dintr-o problemă care nu știu cât de mult ține de el, cât de editor: cititorul de SF nu-i chiar tâmpit… nu vorbim de cititori inteligenți care pricep totul pentru că nu au nevoie de detalii, nici de cititorul care nu prea pricepe ceva, ci de cititorul care are o oareșce bază în spate. Adică, serios acum, nu cred că trebuia explicat ce înseamnă ermetic, de exemplu…

“Cât timp capsula era un obiect închis ermetic și deci între ea și mediul extern nu existau schimburi de materie…”

(Omnium, editura Nemira, colecția Nautilus, 2017, pag. 75)

Asta nu ar fi chiar așa de deranjat, dar… cam este.

O altă chestie ar fi infodumpul. Cumva, în general nu prea le apreciez, dar acum, fiind încadrat în orientările mele academice și personale, adică genetica și evoluția naturală și artificială, m-am simțit super citind. A fost ca o lecție, un curs dacă vreți, captivant, atrăgător și simpatic, pe care l-am urmărit cu atenție. Yes, I am a nerd and I am proud of it. Sunt genul ăla de om căruia îi place să descopere cum merg lucrurile, cum funcționează mașinile. Și ce mașină e mai inteligentă și mai avansată decât o ființă?

Acele infodumpuri lungi, poate anoste pentru unii cititori, eu le-am apreciat și m-au captivat.

Chestia e că, așa cum susțineam mai sus, lucrurile nu sunt ceea ce par, iar finalul.. finalul mi-a plăcut extrem de mult. Neașteptat, mă rog, s-a vrut neașteptat, dar structurat de așa natură cât să-mi placă, să fie fix pe gustul meu.

Acestea fiind zise, din păcate o să termin aici recenzia mea. Cum spuneam, nu am avut foarte mult timp la dispoziție și încă mă resimt, dar, sper că v-am convins să cumpărați această carte și să vă apucați s-o citiți. Nu veți regreta.

Luna viitoare, adică în decembrie, eu nu o să mai particip la acest proiect, nu de alta, dar nu pot s-o fac. Pe luna decembrie, la Blogosfera SF&F, bloggeri vor recenza antologia în care am apărut: Povești din umbră (v-aș da un link, dar încă nu e pe situl editurii, că abia s-a lansat; curând). O să vă povestesc ce și cum cu antologia, ce a scris fiecare și așa mai departe, dar nu vreau să se interpreteze că îmi fac singur reclamă, așa că o să-i las pe colegii mei să vă spună cum li s-au părut poveștile noastre și o să vă spun și eu separat ce și cum.

Până atunci, rămâneți cu celelalte păreri despre Omnium pe:

Assassin CG

Cu mintea la… SF

Everything and anything

Iulia Albota

Jurnalul unei cititoare

Reclame

3 gânduri despre &8222;Blogosfera SF&F: Omnium, de Florin Stanciu&8221;

  1. Pingback: Blogosfera SF&F: Florin Stanciu – Omnium | Assassin CG

  2. Pingback: Omnium – Florin Stanciu | Cu mintea la... SF

  3. Pingback: Blogosfera SF&F: Omnium – Florin Stanciu | Iulia Albota

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s