Gaudeamus 2017

La mulți ani, Românie! (ca de fiecare 1 Decembrie, iese patriotismul la iveală și, deși nu sunt așa de siropos în general, cred că azi pot fi scuzat că urez un La mulți ani! românilor, nu?)

Steagul-României

Acestea fiind zise să trecem la motivul pentru care ne-am adunat azi pe blog.

S-a terminat (de ceva vreme) și Gaudeamusul de anul acesta. Am stat atât de mult ca să scriu despre târg pentru că am fost obosit și am avut altele pe cap.

Fără alte prelungiri, despre cum am văzut eu Gaudeamusul:

 

Miercuri: day 1, Gaudeamus:

No, miercuri, am avut o zi atât de pe fugă încât nu credeam că o să ajung la târg, dar, cumva, m-am eliberat suficient cât să pot să dau o fugă pe după-masa. Am ajuns, m-am salutat cu toată lumea cunoscută, am dat o fugă rapidă și cam aia a fost. După trebuia să ajung și la operă, la Madama Butterfly. Miercuri, gol, nu chiar așa de multă lume, cam liniște și o moleșeală generală.

Joi: day 2, Gaudeamus:

Joi.. joi am ajuns pe la prânz, am început să mă învârt, să stau mai mult de vorbă cu prieteni și, să-mi fac tura de cărți. Am luat o sacoșică de pânză și am pornit, cu listuța documentată cu titluri, prețuri în librării, prețuri pe net etc. Cred că am stat cam o oră-o oră jumate să-mi găsesc tot ce voiam să găsesc, să-mi selectez cărțile pentru comandă online (până la urmă am rămas doar la 3: Eu, robotul, ediția nouă, Metro 2033 și Infanteria stelară. Pe astea le-am găsit mai ieftin pe net decât la târg, cu diferențe semnificative). Ca să fiu sincer, îmi mai dădusem o comandă de black-friday, dar tot pe bugetul de Gaudeamus, și mi-am luat toată seria The Dark Tower și, ca bonus, Fahrenheit 451, cărțile ajungând abia în sâmbăta Gaudeamusului. Restul, mi le-am luat joi, plus încă una vineri pentru că nu am rezistat.

Per total avem așa:

Arhanghelul Raul — Ovidiu Eftimie (Nemira)

Bacalaureat — Ovidiu Eftimie (Nemira)

Eu, robotul — Isaac Asimov (Paladin)

Fahrenheit 451 — Ray Bradbury (HarperCollins Publishers)

Infanteria Stelară — Robert A. Heinlein (Paladin)

Metamorfoze — antologie de Oliviu Crâznic și Andreea Sterea (Crux Publishing)

Metro 2033 — Dmitri Gluhovski (Paladin)

Moștenirea Străbunilor — Maria Ileană (Tritonic)

Noir de București — antologie de Bogdan Hrib (Tritonic)

NOVA — Samuel R. Delany (Paladin)

O mie nouă sute optzeci și patru — George Orwell (Polirom)

Parfumul Cracoviei — Lucian Dragoș Bogdan (Tritonic)

Povestiri de la marginea realității 2 — Dan Rădoiu (Crux Publishing)

Secretul Regelui Nemuritor  — Mircea M. Țara (Crux Publishing)

Soldați ai terebentinei — Răzvan T. Coloja (Crux Publishing)

Tenebre 2: Labirintul — Daniel Timariu (Tritonic)

The Dark Tower (box set) — Stephen King (Hodder&Stoughton)

…și la sfârșit a mai rămas coșmarul — Oliviu Crâznic (Vremea) (primită ca împrumut)

Bonus! Revista Zin, Numărul 2

În rest, ziua de joi a fost cam lipsită de evenimente. Cărți, oameni simpatici, alte cărți, alți oameni simpatici. M-am întors acasă cu o sacoșă de cărți și cu un rucsac plin și burdușit. Am fost super încântat de captura mea, până am ajuns acasă și am dat ochii cu soția… Mi-a aruncat o privire care se încadra undeva între cu ce naiba ai venit acasă și ce-am vorbit noi… Din fericire, ținându-mă cu strictețe de lista validată anterior de ea, am supraviețuit fără probleme.

Tot joi seara, când am deschis într-un final laptopul, am dat peste o surpriză foarte plăcută.

Și joia s-a terminat foarte bine, liniștit, fără griji.

Vineri: day 3, Gaudeamus:

Vineri, tot așa, din motive care nu au ținut de mine (plus unul că am încurcat un autobuz și mi-am dat seama că nu-i bine când am ajuns prin Bucureștii Noi), tot pe la prânz am ajuns la Gaudeamus. Vineri am stat potolit cu cărțile, vineri am fost cumpătat, mi-am luat doar O mie nouă sute optzeci și patru.

Evident că vineri mi-am adus și masca de gaze pentru că motive. Chiar am dat de doi puști care și-au făcut o poză cu masca și apoi au cumpărat o carte. Asta nu-i mult, știu, dar au fost doi (am poză doar cu unul) care au intrat în stand doar pentru masca aia.

Ei, și ajungem la vineri seara. Undeva, pe la ora 6 fără ceva, eram entuziasmat alături de maică-mea și de soție. De ce? Pentru că, într-un final, numele meu apare pe hârtie. Vineri seara, pe la 6, am debutat oficial, deși începusem să dau autografe de miercuri.

Cumva, sper că fără a părea foarte cârcotaș, cred că ar fi mers mai bine dacă se păstra doar Noir de București (antologia thriller în care am apărut alături de 17 alți autori). Spun asta nu ca un reproș, ci ca o idee, din simplul fapt că este un proiect foarte amplu care merita timpul propriu doar pentru el, fără alte aspecte pe lângă.

Mă rog, neimportant. O să scriu cu altă ocazie despre acest volum. Tot atunci le voi mulțumi celor cărora trebuie să le mulțumesc, dar nu pot să merg mai departe fără a-l menționa pe Bogdan Hrib care mi-a oferit această posibilitate, să debutez într-un volum alături de autori pe care-i admir, alături de nume mari și consacrate. În caz că nu știți cine a scris ceva în cartea asta, uitați o listă cu poveștile:

I. D-ale poliției:

  1. Dănuț Ungureanu – Câteva zile cu Angel
  2. Daniel Octavian Bejan – Dacă într-o seară, vreun zid
  3. Michael Haulică – Gâtul din Tei
  4. Ștefan D. Guță – Noapte în Gara de Nord
  5. Bogdan Hrib – Crimă de cartier
  6. Daniel Timariu – Sara
  7. Ligia Enache – Care e visul tău?

II. Poveștile orașului:

  1. Horia Gârbea – Generația a treia
  2. Olga Delia Mateescu – Fantoma din Lacul Morii
  3. Bogdan Teodorescu – Bătrâna și casa

III. „Detectivi“ de București:

  1. Petru Breteanu – Sub vrăbii și sub mierle
  2. Lucia Verona – Câteva momente din viața unui anticar
  3. Tony Mott – Vin roșu pentru soțul meu
  4. Teodora Matei – Poveste pe strada Armenească

IV. Întâmplări „civile“:

  1. Dan Rădoiu – Trafic de organe
  2. Anamaria Ionescu – Personajul
  3. Silvia Chindea – Întâmplări anodine
  4. Lucian-Dragoș Bogdan – Colții ascunși ai orașului

Bun, se termină lansarea, reușesc să dau autografe, mai ales pentru niște oameni care mi-au tot dat, bucuros că pot, după cât m-au ajutat, să le întorc serviciul.

După asta, cu cărțile în rucsac, am făcut o oră de la piața presei până la Epic bar, unde ne-am adunat câțiva oameni, bloggers and friends, ca să stăm la o bere și să schimbăm păreri.

Aia a fost o ieșire chiar foarte simpatică, dar două lucruri am apreciat mult, amândouă dinspre Dan Rădoiu: 1) a fost primul care mi-a oferit o părere oficială (mai primisem una înainte de lansare), dură, sinceră, argumentată (omul mi-a zis în față că nu i-a plăcut de aia și de ailaltă și, deși încă mai cred că doar a vrut să termine mai blând, mi-a mai zis că nu-i rea ideea, dar că forma e problematică) Mulțumesc, Dan! 2) tot Dan mi-a oferit oportunitatea unui nou proiect de care nu am reușit să mă apuc cum trebuie și care sper să se concretizeze.

Boon, bere, glume, altă bere, alte glume și tot așa până când, într-un final, târziu, s-a spart gașca și ne-am dus la nani fiecare.

Ar mai fi de menționat un eveniment pe ziua de vineri, dar, personal, nu i-am dat atenție. Mi se pare nepotrivit ce s-a întâmplat, dar asta e, fiecare face ce vrea până la urmă… totuși, doar ca boicot personal, nu cred că o să mai cumpăr ceva de la Rao. Că o să și moară de foame că nu mai cumpăr eu o carte de la ei.

Sâmbătă: day 4, Gaudeamus:

Ziua de sâmbătă a venit cu trezit devreme, cu mâncat pe fugă și cu mers degrabă la târg. Înainte de a părăsit incinta călduroasă a propriei locuințe și a ajunge pe străzile reci, la cafeaua de dimineață (da, la mine e cafea, nu cafeluță. eu nu beau cafeluță…) maică-mea mi-a oferit o părere similară cu a lui Dan. Nici ei nu i-a prea plăcut, din alte câteva motive și din câteva motive similare. Nu are rost să mint cu chestiile astea și le scriu aici pentru că vreau să-i încurajez și pe alții să-mi scrie părerile lor despre povestea mea poveștile mele. Orice părere contează și îmi iau notițe despre ce a criticat fiecare cititor ca să știu ce să nu fac și ce să mai fac pe viitor.

Mai departe, ajung eu la târg, mă postez la stand și încep să dau indicații de lectură, încep să povestesc ce și cum despre cărțile de acolo, conving lumea să cumpere. Acum, spre deosebire de SciFi Fest, aici am convins oamenii ceva mai greu și știu și de ce, dar, despre asta, într-un articol viitor.

Sâmbăta a fost obositoare, abia am așteptat să se termine lansările care au ținut (la standul cu pricina) o oră, nu de alta, dar voiam să stau și eu cinci minute să respir, să iau o gură de aer, pentru că oboseala aia m-a lovit din plin.

Că tot vorbeam de lansări, au fost… să le numim altfel (asta e de bine): din păcate, organizarea s-a dat peste cap, dar nu datorită organizatorilor, ci din cauza repetiției pentru parada de 1 Decembrie… un drum de 20 de minute a ajuns să fie făcut într-o oră – o oră jumate. Întârzierile au fost de înțeles până la urmă, pentru că nu au ținut de participanți. Colac peste pupăză, cred că s-a văzut ok, motiv pentru care vă sfătuiesc să vedeți cu ochii voștri ce și cum, pentru că ele există filmate!

Ziua de sâmbătă nu s-a mai terminat la bere pentru mine nu de alta, dar eram prea obosit de la atâta stat în picioare și alergat.

Duminică: day 5, Gaudeamus:

Duminica a fost lejer. Dar lejer rău. Am ajuns, am stat, m-am mai învârtit puțin și apoi, pe la 11 jumate am ajuns pe la stand la Tritonic.

După o scurtă perioadă de plimbat și vorbit, a venit timpul lansării antologiei Povești din umbră, coordonată tot de Bogdan Hrib. Ne-am lălăit și amânat pentru că era o altă lansare lângă și oamenii vorbeau foarte tare. Am intrat pe film, alături de ceilalți șase autori și de Bogdan și am avut o lansare simpatică, scurtă, drăguță. Nu a vorbit nimeni prea mult sau prea puțin, am făcut și câteva glumițe, ce să mai… a fost minunat.

După am dat niște autografe, deși aici a fost o mică chestie care m-a cam deranjat… Când ai șapte autori și vi să-l susții doar pe unul, stai și tu să încerci să iei autografe și de la ceilalți. Mă uitam la rudele și prietenii unora dintre colegi și vedeam cum stau cu cărțile în mână și refuzau să ia alte semnături în afară de cei pentru care au venit. Nu am de ce să mă supăr prea tare, adică fiecare face ce vrea, dar… Mă rog, detalii.

Pe de altă parte, aici trebuie să mă plâng puțin, am avut prea puține cărți la lansare… Din ce au fost acolo, s-au dat toate, la modul că eu nu am un exemplar, nici măcar unul, de autor. Nici unul… Asta, să zicem că ar fi de bine, adică nu mă deranjează că s-au epuizat exemplarele, dar…

Mă rog, nu vreau să par nerecunoscător, din contră, mă bucur nespus că am reușit să facem cartea asta, că a fost publicată și că Bogdan ne-a împins de la spate, doar că m-a deranjat lipsa cărților la lansare, deși trebuie menționat că ele erau acolo, doar că nu suficiente.

 

Cam ăsta a fost Gaudamusul pe 2017 pentru mine, din spatele standului de la Crux și în fața scenei la Tritonic, debutând în două volume, recomandând cărți, schimbând păreri.

Sper să ne vedem și la anul, deși atunci eu s-ar putea să nu mai ajung pentru că s-ar putea să pice fix în weekendul cu examenul de rezidențiat. Că tot am ajuns aici, o s-o spun acum: din acest moment mă potolesc cu activitățile literare și de pe blog pentru că vreau să mă dedic mai mult, adică în totalitate, studiului. Asta nu înseamnă că mă potolesc complat, ci doar că o să reduc la un minim activitatea. După vedem ce-o fi.

 

Reclame

3 comentarii la „Gaudeamus 2017

  1. Bună, de unde se pot cumpăra antologiile respective?
    În afară de site-ul editurii – nu expediază decât prin poștă, iar eu cu poșta am avut ceva probleme.
    M-am uitat pe Libris, librarieonline, dar nu le-am văzut încă.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s