Diverse: când devii subiect de fake news

O să păstrez un limbaj decent, deși nu mă obligă nimeni, o să mă calmez, deși nu mă obligă nimeni, o să stau calm și o să scriu articolul ăsta din simplul motiv că  vreau și pentru că a apărut un alt articol într-o publicație online, articol scris de un hater în care se spun diverse lucruri neadevărate care trebuie expliate (părerea mea).

Aș putea să nu scriu articolul. Ar trebui să nu-l scriu… Problema este că, deși aș vrea să-l ignor pe individ pentru că nu merită atenția mea și osteneala, e o zi de sâmbătă plăcută și vreau să scriu articolul.

Articolul inițial îl găsiți aici.

Cum am mai făcut și cu altă ocazie, o iau pe puncte:

„SFada de astăzi va avea de-a face cu viața dependentă de Internet, implicit cu dependența literaturii – cu toate nișele sale, inclusiv fantastica  – de instrumentele Internetului”: părerea mea, aici îi dau relativă dreptate autorului articolului, dar doar relativ. Da, internetul și interacțiunile prin intermediul internetului au creat o societate care funcționează altfel, însă, cred că noi, oamenii, dar mai ales scriitorii, ar trebui să folosească toate instrumentele pe care le au la dispoziție pentru a se promova, pentru a intra în contact cu alte persoane etc. Cred că ar trebui să începem să ne adaptăm condițiilor în care trăim.

„Trecerea din viața reală în literatură și înapoi nu se mai poate face decît cu aceste instrumente”: aici îl contrazic. Trecerea se face la fel de bine prin internet sau nu, diferența fiind că e mult mai ușor să o faci prin internet. Eu pot să comunic cu persoane pe care nu le-aș întâlni vreodată prin simplul fapt că folosesc internetul.

„iar eu am ajuns să cred că nu toate cele pe care „progresul” ni le-a pus la îndemînă ne sunt într-adevăr utile”: aici sunt de acord. Nu toate instrumentele sunt benefice. De aceea este nevoie ca utilizatorii internetului să învețe să-și selecteze sursele de informare, să aibă surse diferite și multiple (să vadă ambele părți ale poveștii, nu doar unul, că nu suntem anteniști sau rtv-iști) și să aibă o gândire critică și sceptică cu privire la informațiile pe care le primesc. Aici nu pot să-i ajut și nimeni nu poate. Aceste abilități se dobândesc în timp și sunt parțial subiective. (mică paranteză: nu folosește și autorul aceleași mijloace inumane prin publicarea acestui articol pe internet și pe facebook?)

„Facebook-ul, spre exemplu, cu simplificarea rudimentară a semnelor reacțiilor noastre emoționale, ne obligă să avem reacții rudimentare.”: aici ai intrat pe domeniul meu… sunt 8 emoții de bază, rudimentare, dacă vrei: furie, bucurie, iubire, surpriză, dezgust, rușine, mânie și tristețe. Toate celelalte derivă din acestea. Noi avem doar reacții rudimentare. Îmi pare rău, dar aici ai greșit…

„Dependența de like-uri (și de steluțe, pe goodreads) ne transformă mediul de comunicare”: asta vine din nevoia umană de aprobare, de apreciere și este inevitabilă. Facebook-ul doar intră în psihicul uman și dă o formă materială acestei nevoi. Se poate totuși să nu-ți pese (să te faci că nu-ți pasă de fapt) și să alegi să-ți selectezi sursele de aprobare.

„Iar capacitatea de „a da block” intră din facebook în relațiile noastre zilnice, devenite mult mai abrupte, de un alb-negru patetic și, pînă la urmă, inuman”: relațiile interumane sunt alb-negru, sunt gri, sunt colorate. Cum am spus și mai sus, sunt nevoi primale, instinctuale, imposibil de depășit la momentul actual. Faza cu block-ul… eu mi-am luat block de la oameni pe care i-am supărat că am fost sincer cu niște chestii… Mno, ce să zic acum… să dai block e ca și cum ai băga problema sub preș și a te face că nu-i acolo.

„alterarea este cauzată de intrarea în reflexul social a „rutinelor FB” (primele două cazuri) și de manipulare (în ultimul) executată asupra și prin intermediul unei „blogosfere””: manipulare există peste tot în jurul nostru. Ceea ce s-a încercat cu acest articol este fix o metodă propagandistă, antenistă, de manipulare, prin expunerea unor idei nefondate, a unor zvonuri, fără documentare și a unor teorii personale, ca fiind adevăr absolut. Dacă asta nu-i manipulare, atunci nu știu ce e…

„În preajma premiilor COLIN care s-au decernat în toamna anului trecut, juriul a cerut – prin mesaje FB – nominalizaților exemplare din cărțile lor”: doar eu sesizez absurditatea aici? Dacă au fost nominalizați, atunci nu trebuiau să fi fost citiți? Asta o dată. Alta: dacă juriul nu a citit acele cărți până atunci, atunci cu ce drept jurizau? Doar întreb, nu dau cu pietre și cu atac pe nimeni, dar mi se pare aberantă situația. Constant se laudă X și Y că sunt mari și importanți și că au o opinie îndreptățită, dar nominalizările sunt cărți necitite. De ce nu au nominalizat ceva citit de juriu deja? Sau juriul nu citește acele genuri/autori români?

„Este o practică înrudită cu „advance reading copy”, care la noi este confundată cu „exemplare de protocol””: ARC-urile se dau unor oameni care pot să marketeze repede și se dau pentru promovare, mai ales spre bloggeri/vloggeri/critici care pot să aducă cititori pentru că, prin ceea ce fac, ajung la un număr mare de oameni. ARC-urile se dau înainte de lansarea propriu zisă… Dacă deja s-a lansat, a fost nominalizată, de ce mai ceri cartea? Cumva speri să obți volumul gratis ca să nu dai banii pe el? Asta nu se numește mită? Tu primești foloase (bunuri materiale) pentru uz personal. A, da, nu se numește mită pentru că nu dai nimic la schimb. Ok, priceput. (mică paranteză, premiile Colin au fost în toamnă, dar prin vară a apărut o recenzie la cartea în cauză scris de autorul articolului sus-menționat; dacă deja a scris recenzia, de ce mai cere o carte? Dacă a făcut o nominalizare, de ce mai cere o carte?)

„Trebuie să i se răspundă autorului (…) că am apelat toți autorii și editorii ale căror cărți nu le-am avut în dublură sau nu le-am găsit la biblioteci”: se puteau cumpăra online. Sunt atâtea situri, inclusiv al editurii. Nu vorbim despre o țară unde tiraje de la 100.000 de bucăți sunt nimicuri și îți permiți să dai la toată lumea o bucată, vorbim de o țară unde tiraje de 500 de bucăți sunt foarte mari. Din acest motiv, nu mi se pare normal să se cerșească niște cărți pentru un concurs cu juriu. Părerea mea.

„Anumite reacții din fandom m-au surprins profund: a compara ștergerea unor materiale publicate cu divorțul sau cu block-ul pe facebook, sau „o ceartă între prieteni” – deci un fapt care nu este echivalent cu cenzura – m-au făcut să formulez, cu disperare, următoarea analogie: dacă „ficțiuni.ro” ar fi fost publicată pe hîrtie, iar cel care voia anumite pagini să dispară din exemplarele deja ajunse la cititori, și ar fi putut face acest lucru printr-un exercițiu armat stalinist, și l-ar fi adus la îndeplinire în ruguri aprinse în piețe, să zicem, asta nu ar fi fost cenzură?!” (referitor la dispariția articolelor lui Lucian-Dragoș Bogdan din ficțiuni.ro): orice limitare a exprimării opiniei poate fi considerată cenzură. Ștergerea unui comentariu de pe un blog sau de pe facebook, block-ul, sunt modalități de cenzură, dar de amplitudini diferite față de cenzura comunistă.

„Ar fi fost cenzură dacă nu ar fi apărut decît în samizdat, fiindcă nu i s-ar fi dat voie să apară… Oare ce ar fi în 2018 „samizdatul electronic”? Deschiderea unui blog propriu, a unei pagini pe FB? Cu „block” implicit dat de „stăpînire”.”: problema aici este că nu cred că autorul a priceput care este esența unui blog: Blogul personal/pagina de facebook reprezintă o proprietate privată care poate fi vizualizată public, ca o piesă de muzeu dacă vrei. Diferența este că, fiind proprietate privată, proprietarul poate să facă ce vrea cu ea, inclusiv s-o cenzureze după bunul plac.

„Cazul „Blogosfera SF” include foarte multe persoane din fandomul nostru.”: am crezut inițial că-i altă blogosferă, dar, de fapt, era vorba de blogosfera din care fac și eu parte, adică BLOGOSFERA SF&F… Cum spuneam, nici numele nu a fost preluat bine pentru că documentarea e grea… Alt aspect aici: repet: fandomul suntem noi care citim, nu voi care scrieți/publicați/coordonați. Dacă totuși se folosește fandom ca acel grup de oameni care scriu și ies la bere, atunci prefer să nu fac parte din fandom… (sunt oameni foarte drăguți acolo, oameni cu care mă înțeleg foarte bine, care fac parte din minunatul fandom, și pe care s-ar putea să-i supăr. Lor le cer scuze, dar, chiar nu vreau să fiu asociat cu anumiți indivizi din fandom…)

„Trecînd peste aserțiunea că, întîlniți față la față, toți cei care se vor simți lezați mai jos, NU se poartă ca atunci cînd „dialoghează” pe facebook”: poate colegii mei sunt mai temperați, nu pot să vorbesc în numele lor, dar, eu, personal, după evenimentele din ultimele șase luni, am ajuns la concluzia că mie chiar nu ar mai trebui să-mi pese că X sau Y se simt ofensați sau afectați de afirmațiile mele, deci, cum am zis și cu altă ocazie, o să-mi susțin părerile și online și face-to-face oricând, față de oricine, deși, probabil că pe viu, aș fi chiar mai vocal.

„(o altă platitudine care nu are nevoie de cercetătorii britanici pentru confirmare)”: poate că ar fi necesar un studiu în situația de față. Eventual și ceva documentare…

„iată teza: diseminînd ideea unui grup de opinie care să scrie despre aceeași carte, la aceeași dată, folosind blogurile personale, Horia Nicola Ursu a obținut în ultimele 14 luni, pentru cărțile de autori români de la editurile Nemira, Tritonic și Crux, o pondere de calitate falsă, în mediul electronic.”: … fiecare om are o opinie. Faptul că unii au ales să și-o exprime public nu are importanță. Fiecare cititor are o opinie despre cartea pe care o citește. Faptul că unii au ales să și-o exprime public nu are importanță. Ce contează cu adevărat aici este că un grup de tineri au ales să-și rupă din timpul lor, pe banii lor și să promoveze autori români contemporani fără să fie rugați sau plătiți să facă așa ceva. Ideea proiectului a fost de a semnala anumite cărți simultan pentru o marketare mai bună și pentru a exemplifica păreri diferite. Nu văd ce treabă a avut săracul Horia la toată faza asta… Nu s-a implicat în proiect, nu ne-a zis ce să citim, nu ne-a plătit, nici nu prea mă suportă pe mine și pe încă vreo doi din grup, deci… îmi pare rău, dar nu ține asta cu Horia, că-i a lui, că el ne-a folosit… Nu știu cum să dovedesc fără a lua toate extrasele de cont ale mele și ale lui din ultimele 14 luni și de a le compara, plus martori etc. E cuvântul meu/nostru că nu suntem plătiți, alături de cuvântul celor care aparent ne plătesc, împotriva cuvântului câtorva supărați care au ceva cu noi pentru că aparent nu prea ne mai place să le lăudăm cărțile (ale lor sau ale prietenilor lor), cărți care nu se ridică la standardele noastre. În tabelul alcăutit în grabă după 10 minute de documentare, chiar autorul articolului arată că sunt cărți de la mai multe edituri. Procesul de alegerea a constat în vot democratic și preferințe. Nu văd care e problema dacă acele cărți au fost cele care ne-au atras și pe care am vrut să le citim. Opiniile sunt doar opinii. Ele nu au teoretic valoare până când nu ții cont de ele. Faptul că noi ni le-am exprimat public, neplătiți, nu înseamnă că au o calitate falsă, mai ales având în vedere că sunt argumentate (hai să nu intrăm iar în discuția despre ce înseamnă argumentat și ce nu).

„Matricea de mai jos se referă, comunicațional, la blogul care a validat (1) sau nu (0) o anumită apariție de la o editură numită în coloana din stînga, pe luna respectivă. Semnul „-” semnifică absența referinței blogului respectiv pe subiectul dat.”: Ironia, bat-o vina… prin reducerea la binar a părerilor noastre (mai ceva ca goodreads, că acolo sunt măcar 5), autorul articolului devine fix ceea ce spunea că suntem noi… Literatura nu poate fi cuantificată în binar… Pur și simplu nu poate. Să nu mai vorbim despre faptul că o parte dintre recenziile noastre nu au fost înțelese de autorul articolului. De exemplu, la mine, cartea de la Tracus Arte (adică Acesta este trupul meu), a fost notă cu 0, adică nu am validat (nu înțeleg unde e linia dintre 0 și 1, dar fie). Nu știu cum să o spun, dar mie nu mi-a displăcut cartea cu pricina. Am fost de părere că aș mai citi dacă aș ști că autorul a mai cizelat puțin stilul.

„Această matrice nu ține cont de numele bloggerului, de numele autorului, de titlul cărții, întrucît acestea nu contează.”: eu aș spune că ar conta măcar numele autorului cărții și titlul cărții, pentru că, dacă ar fi acolo, s-ar vedea că autori care sar de la o editură la alta au primit note de 0 de la noi în condițiile în care ei sunt arondați uneia dintre editurile la care aparent noi am zis de bine. Să nu mai vorbim de faptul că între cărțile recenzate, au fost și antologii, iar acolo diferențele de opinie sunt la extreme, fiecare având altă poveste pe care o apreciem mai mult sau mai puțin. Apropo, numele bloggerului, chiar dacă îl știi, chiar dacă e public, nu prea ai voie să-l folosești fără acordul lui… Nu vorbesc de numele blogului, ci de numele autorului. Aia cam e o încălcare a legii…

„Calitatea cronicilor nu contează, de asemenea”: ba contează… una ar fi fost să spunem: Îmi place pentru că e interesantă, alta era să spunem: Cartea asta este interesantă pentru că… (3 pagini mai încolo) și pentru că (motiv final). Noi am scris recenzii din categoria a doua.

„Întrucît cei din „Blogosfera SF” nu sunt de formație filologică și se adăpostesc oricînd după scuza diletantului”: aceeași discuție din nou: dacă nu am studii de filologie, nu am voie să-mi dau cu părerea despre o carte pe care am citit-o pentru că….? Pentru că nu am voie la o opinie? Pentru că nu pot să am o opinie? Mai ușor cu atitudinea asta stalinistă care încearcă să cenzureze prin discreditare…

„teza manipulării trebuie susținute cu numere”: cum a făcut autorul articolului în cauză față de recenziile noastre, convertindu-le în binar. Alte numere nu am văzut…

„Se vede că orice carte, indiferent de autorul ei și, da, de calitatea ei, care nu este Nemira, Tritonic sau Crux, are foarte puține șanse să placă… „argumentat””: eu, personal, am dat în cărți nediscriminatoriu, inclusiv de la Nemira care ni le-a dat moca, inclusiv în cărți de la autori Tritonic puclicate în altă parte (motiv pentru cunoașterea numelor) (aici o listă cu ce am recenzat). Doi la mână, nu mă pune nimeni să argumentez. O fac (da, chiar o fac) pentru că așa vreau și pentru că eu cred că-l ajută pe autor/autoare să priceapă ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut… Vezi recenzia mea de la antologia Berg în care am luat pe pagină ce am considerat că ar trebui menționat…

„Da, Millennium Books, la care este patron Horia Nicola Ursu, cu asociați Michael Haulică (angajat Tritonic de-a lungul anului 2017) și Silviu Mihai Gheorghe (bloggerul de la assassincg.wordpress.com), are și el niște intrări timide. Cu „1”, bineînțeles.”: aici m-a depășit fraza, dar dacă e ce cred eu că a vrut să spună autorul, atunci nu văd ce treabă are Horia și/sau Michael cu Blogosfera SF&F…

„Explicație: manipulare înseamnă că bloggerii propriu-ziși (aleși de la clubul de lectură Nemira și Secția 14, rodați pe facebook) nu și-au dat seama ce fac, ei sunt – majoritatea – de bună credință”: Clubul de lectură Nemira: Jurnalul unei Cititoare, Everything and anything și Nantan Lupan. Secția 14: Iulia Albota și eu de vreo 3 luni, adoptat. Restul sunt doar tineri care vor să-și spună părerea, adunați împreună pentru că avem interese comune.

„Dacă ar fi știut, termenul corect ar fi fost „complicitate””: deci dacă ne exprimăm opiniile împreună suntem complici? E ca și cum ai zice că trei medici care vor să facă o operație de apendicită în același mod, cu mici diferențe, sunt complici în a salva viața pacientului…

„Cum au fost ei manipulați? Prin alegere și prin alegerea lecturilor lor, apoi prin dirijarea discuțiilor din grup.”: pe lângă faptul că sună a ceva antenist-conspiraționist, grupul în cauză este public, se poate înscrie oricine, poate propune oricine, poate vota oricine, doar o parte însă recenzează. Nu e chiar așa de obscur și se găsea la o simplă căutare atentă pe facebook, în finalul articolelor noastre sau dacă pricepea autorul ce îi tot răspundem de miercuri până acum…

-„Așadar, Blogosfera SF NU a fost concepută pentru „promovarea sf-ului românesc”, în general, ci a anumitor edituri”: e o contradicție aici, din simplul fapt că ce am recenzat, de la acele anumite edituri (SF și F), sunt cărți scrise de autori români. Asta o dată. Dacă voia să recenzăm altceva, autorul articolului putea să intre în grup și să propună altceva și să voteze. La fiecare eveniment mare, cineva a adunat toate aparițiile SF&F și le-a pus într-un sondaj și am votat după bunul plac. (ce fac eu aici se numește transparență, nu că nu ar fi, dar văd că e nevoie de explicații suplimentare).

„Concluzia este întărită de norul de agresivitate verbală de pe facebook, la întrebările pe care le-am ridicat membrilor blogosferei, dar și de răspunsurile date în interviurile luate persoanelor care au părăsit grupul”: autorul articolului a întrebat pe facebook pentru că aparent voia să-i facem noi documentarea, ceea ce nu mi se pare normal. Pe facebook, nu am fost agresivi verbal noi, cei din blogosferă, ci oameni care au început să troll-eze troll-ul, deși nici ei nu au fost agresivi, ci doar miștocari. Totuși, asta cu interviurile… a părăsit grupul doar un om. Aparent, cum spunea și el pe facebook, nu doar că nu a fost un interviu, ci a răspuns cu totul altceva decât cea a spus autorul articolului că a înțeles… Pe alții nu ne-a întrebat pe facebook nimic… Cum era aia cu manipularea?

„Căci, într-adevăr, acest experiment de marketing negativ combinat cu un grup de presiune pseudo-literară, dar cu mijloacele de socializare electronică și cu limbajul criticii literare diletante, nu mai are viață lungă.”: așa îmi place când se folosesc cuvinte mari ca să spui nimic… nu este un experiment. PUNCT! Nu facem marketing negativ, ci doar ne expunem opinii care sunt o formă de marketing. PUNCT! Nu facem presiune, ci doar expunem opinii în spațiul public, nu obligăm pe nimeni să țină cont de ele. PUNCT! Ce e aia pseudo-literar? Adică noi recenzăm ceva ce nu e literatură sau noi nu facem literatură cu recenziile? Dacă e prima… nasol dacă asta e părerea autorului, dar, atunci, de ce a mai scris articolul? Dacă e a doua: nu am zis că facem literatură, ci comentăm literatură… e o diferență. Limbajul e personal pentru că blogurile sunt personale… Nu e chiar așa de greu de priceput. Asta cu viața lungă… dacă e o presupunere, e ok, vedem noi cine are dreptate (depinde totuși ce înțelege autorul prin lungă). Dacă nu e o presupune, atunci e o amenințare, ceea ce nu e ok… deloc… să ameninți pe cineva că nu mai are viață lungă e o faptă penală… Sper că-i prima, totuși.

 

Cam atât am avut de comentat pe baza minunatului articol… Nu voiam să îl scriu pe al meu, am fost sfătuit să nu-l scriu, mi s-a spus că îi dau prea multă atenție și că ar trebui să-l ignor (transparență). Le dau dreptate celor care mi-au spus ce mi-au spus. Cu toate acestea, am simțit nevoie să scriu articolul meu, ca drept la replică, la niște fake news. Cei care ne urmăresc blogurile știu ce și cum și nu o să ia în seamnă articolul citat mai sus.

Concluzie: Blogosfera SF&F este un grup independent, non-profit, care scrie recenzii simultane, la cărțile autorilor români contemporani, cărți alese prin vot democratic. Cine spune altceva dezinformează.

Mulțumesc că ați avut răbdare până aici. Și mulțumesc pentru susținerea acordată.

Cât despre hateri… să facă ce știu ei mai bine și noi la fel și să ne vedem fiecare de treabă și cu asta basta!

Cius!

Reclame

2 gânduri despre &8222;Diverse: când devii subiect de fake news&8221;

  1. am un singur amendament: de unde știe cineva, dintre toți cei care ne-au spus că nu avem studii să ne dăm cu părerea, că nu am studiat filologia? Sunt cel puțin doi membri ai „Blogosferei SF&F” care au studii universitare filologice. Trecând peste asta, e ca și cum i-ai spune mamei mele că nu are dreptul de a-și da cu părerea despre o carte sau un film, pentru că nu are studiile necesare. Am vorbit despre mama, nu trebuia. Este valabil pentru orice cetățean al Universului.

    Apreciat de 2 persoane

    • Pe mine m-a distrat tonul didactic-superior. Trebuie neapărat să ai habar de diferența lovinesciană dintre diletantul de gradul unu și doi înainte să ai tupeul să te pronunți dacă o carte ți se pare faină sau nu.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s