Fragment în premieră

Pentru că se apropie Final Frontier 2018 (24-25 martie), azi, cu întârziere și scuzele de rigoare, vă aduc un mic fragmențel din noul volum, Imperiul de sticlă, al Cătălinei Fometici.

La mulți ani, doamnelor și domnișoarelor!

Enjoy!

„Soldații negri nu renunţaseră la urmărire; erau destul de mulţi, judecând după tropotul bocancilor lor pe pardoseala de piatră cubică. Poate că unii dintre ei se rătăciseră în alte galerii; era întuneric acolo jos, foarte întuneric, şi era uşor să nimereşti pe alt drum. Poate că începuseră să îşi dea seama că era o capcană. Pe când îi aşteptam în sala principală, sprijinită de unul din vasele fatale, am avut o scurtă ezitare. Să arzi de viu încet, mocnit, e un mod cumplit de a muri. Dar apoi mi-am amintit de atrocităţile comise de ei şi ai lor atât în Aakra, cât şi peste graniţă, în întregul ţinut al Quthainului. Şi ei au ars oameni de vii. Au trimis la moarte copii şi tineri, cu minţile otrăvite de învăţăturile acelui zeu al infernului… „De ce?” urlasem în sinea mea, atunci când chipul surâzător al copilului dispărea într-o lumină strălucitoare. Poate că ei ar fi ştiut să-mi răspundă; mi-ar fi vorbit despre cântecele profeţilor lor şi despre poruncile acelui Zeu nemilos pe care îl slujeau. Să meargă, aşadar, să-şi întâlnească zeul. Să-i explice lui de ce. În final, în vreme ce paşii lor se apropiau, m-am hotărât: îi condamnasem deja la moarte pentru faptele lor; fără pecete şi semnătură, dar cu autoritatea pe care o deţineam ca prinţesă de Aakra. Eu eram judecătorul, tot eu aveam să le fiu şi călău.

Am prăvălit vasul de piatră spre ei atunci când i-am văzut apărând în gura tunelului. Vasul s-a spart. Lichidul dinlăuntru s-a revărsat cu un gâlgâit sinistru, învăluindu-le picioarele, îmbibându-se în hainele lor, în pielea lor. Un miros înţepător a umplut încăperea cea scundă, făcându-i să se dea înapoi, cu mâinile la nas, cu ochii iritaţi. Prea târziu însă. La contactul cu aerul, lichidul a prins să ardă violet, iar ei, peste măsură de surprinși, au ţipat.

Unde eşti acum, zeu al morţii? l-am invocat. Unde eşti ca să-ţi primeşti jertfele?… Sângele curge, carnea e pe rug, fumul se va înălţa spre cer în curând…

… În curând. Zbaterile lor disperate i-au făcut să răstoarne și alte vase aflate în vecinătatea lor; vasele neatinse explodau, focul se întindea cu repeziciune, înghițind totul în cale. Carnea ardea. Pereţii ardeau. Chiar şi aerul ardea. În zadar căutau ei să nimerească ieşirea, nimic nu îi mai putea salva acum…

(…)

… Dincolo de metereze, castelul cel vechi se cutremura din temelii și se scufunda în sine însuși, înghițit de flăcări înalte până la cer. Urletele lor de groază și durere încă îmi răsunau în urechi, fără să îmi dau seama dacă erau aievea sau în amintire.

‒‒ Ce naiba ai făcut acolo jos? m-a întrebat Konrad, stupefiat.

‒‒ Apa-care-arde, a șoptit Morwenna. Cumplit!…

‒‒ Am făcut ceea ce trebuia făcut, am răspuns liniștită. Lăsați-i să ardă.”

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s