Împăratul Ghețurilor: Fragment

Am alt fragment pentru voi. De această dată din Ana-Maria Negrilă și al ei Împărat al ghețurilorLe găsiți pe amândouă (cartea și autoarea) la Final Frontier#8 alături de multe alte surprize!

Enjoy!

27658005_1846525232046633_4180749631745801889_n

         „Bariera se întrerupse și am pășit dincolo, în atmosfera apăsătoare a tunelului destul de prost luminat. M-am urcat în primul vehicul comun și am ales unul dintre locurile din spate. Acolo m-am rezemat de spătar și am închis ochii. Cred că am ațipit și nu am simțit când am pornit. Drumul în sens opus îl făcusem în taxiul anormalului, care apoi murise, și, deși nu trecuse mult de atunci, parcă se întâmplase cu ani în urmă. La un moment dat, mi se păru că vehiculul comun mergea, pentru că mă zgâlțâia în somn, apoi cineva veni printre scaune și se așeză lângă mine. Totuși, nu m-am trezit.

        Cred că atunci am început să visez că eram în mijlocul unei mulțimi de oameni distrându-se într-o încăpere foarte mică, dar plină de mobilă. În fața mea era un cămin enorm în care ardea focul, iar în mijloc, o masă mare de mahon și câteva scaune tapisate în pluș albastru. Nu cunoșteam pe nimeni, stăteam doar cu un pahar în mână și mă uitam în jur, dar nimeni nu se apropia de mine și nimeni nu-mi vorbea. La un moment dat, mi se păru că îl văd pe Tod trecând spre șemineu, aplecându-se și mutând cu vătraiul lemnele din foc. Pe masa de mahon erau mai multe lumânări groase, care pâlpâiau în curent, dar dintr-o dată, vântul bătu mai tare, pereții  tremurară, iar flăcările se stinseră. Am rămas pe întuneric și atunci am simțit o atingere. M-am trezit la timp să constat că bărbatul care se așezase lângă mine în timp ce dormeam își închipuise că aveam nevoie de companie.

         I-am prins mâna și i-am răsucit-o, apoi i-am înfipt arbaleta la câțiva centimetri în fața ochilor. Tresări și își retrase mâna. Totul fusese dintr-un reflex, apoi l-am recunoscut pe cel care trecuse pe lângă mine mai devreme. Probabil că îmi interpretase greșit privirea. Problema era că mă urmărise, iar eu eram destul de furioasă pentru că fusesem trezită din somn. Simțeam că, dacă nu controlam situația, aș fi fost în stare să-i înfig un disc în creier și să termin toată povestea. Totuși, nu voiam să atrag atenția asupra mea.

         –  Știi ce, iubițel, i-am susurat pe cel mai plăcut ton al meu. O să stai liniștit până la prima stație și atunci tu o să rămâi aici, iar eu o să cobor și toată lumea o să fie fericită. Apoi o să te duci direct acasă și o să te feliciți cât de deștept ai fost și cum ai scăpat tu cu viață!

         Ochii tânărului mă fixară larg deschiși.

         –  Ai înțeles? l-am întrebat.

         Se smulse cu greu din uimirea în care căzuse și dădu ușor din cap.

         –  Bine, am spus, dar nu mi-am schimbat poziția.

         Așa cum stăteam, părea că-i șopteam ceva la ureche. Mi-am sprijinit cotul pe umărul lui și m-am răsucit ca să stau mai comod, doar mai aveam ceva de mers. Aș fi putut să-l las în pace și, probabil, s-ar fi ridicat și ori s-ar fi mutat pe alt scaun, ori ar fi coborât repede, dar aveam și eu dreptul să mă distrez puțin, și apoi corpul lui iradia căldură, iar mie îmi era cam frig, și apoi nu era de fapt chiar urât, cu ochii albaștri ce mă priveau pieziș, și totuși poate nu vrusese decât să mă agațe, încurajat de faptul că mă uitasem la el mai devreme. I-am înconjurat gâtul cu brațul și i-am lipit arbaleta de ceafă, apoi mi-am așezat capul pe umărul lui. Mirosea frumos și respira încet; aproape m-ar fi prins somnul.

         – Ești nebună! îmi șopti.

         – Așa este, i-am șoptit și eu. Tot orașul e plin de nebuni. Bucură-te de aceste clipe pentru că vor fi ultimele.

         Nu știu de ce i-am spus asta, pentru că nu aveam intenția să îl omor. Nu a mai zis nimic și mi s-a părut că respiră și mai ușor. Ce-ar fi fost dacă, totuși, aș fi apăsat pe trăgaci și dintr-o dată trupul i-ar fi înțepenit, inima i s-ar fi oprit, iar pieptul nu i s-ar mai fi mișcat? M-am lăsat o clipă ispitită de idee, apoi vehiculul ajunse în stație.

        Am oftat ușor și mi-am ridicat capul de pe umărul bărbatului. L-am privit în ochi și, dintr-o dată, l-am sărutat, deși am simțit că se opunea. Arbaleta i se înfipse în ceafă și atingerea ei îl făcuse să tresară.

         –  Într-una din zilele astea o să vin după tine, i-am spus și dintr-o dată m-am desprins de el și am coborât tocmai înainte ca ușile să se închidă.

         Am rămas pe peron și l-am urmărit cum se îndepărta prin tunel. Lumina era prea slabă ca să-mi dau seama dacă se ridicase de la locul lui sau nu. În mână țineam portofelul pe care i-l luasem pe când îl sărutasem și îl mângâiasem cu arma. Fusese sigur că aveam să îl omor și nu își dăduse seama când îi umblasem prin buzunare. Ăsta era un alt obicei prost de care trebuise să mă las în ultima vreme.“

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s