Vești bune! Atelier de creație!

Am absentat ceva vreme de pe blog, dar mi-am propus să revin, ușurel, că nu-i grabă. Așa că azi, încep cu o mică invitație la un mic atelier de creație.

Pe scurt, atelierul este organizat de cei de la Crux Publishing, și Epic Bar, și îl aduce pe scriitorul și criticul literar Oliviu Crâznic ca să îi învețe pe cei dornici să scrie mai bine.

Iată comunicatul integral:

Invitație eveniment „Ore de creație – Ingredientele esențiale ale unui roman de calitate”

cu scriitorul Oliviu Crâznic

Fidelă misiunii sale de a promova lectura și de a le oferi tuturor cititorilor și scriitorilor posibilitatea de a-și dezvolta creativitatea și abilitățile scriitoricești, editura Crux Publishing* organizează sâmbătă, 15 septembrie 2018, de la ora 15.00, la Epic Bar* în București, prima întâlnire a ciclului de evenimente cultural-educative „Ore de creație”.

Prima sesiune îl va avea ca „instructor” pe scriitorul Oliviu Crâznic* (autorul volumelor …Și la sfârşit a mai rămas coșmarul și Ceasul fantasmelor).

În cadrul sesiunii, participanţii vor avea ocazia să:

  • descopere diverse universuri ale imaginației,
  • înțeleagă cum se nasc și evoluează personajele unui roman,
  • afle unele trucuri și capcane ale procesului de scriere a unui roman,
  • dezbată tehnici narative, stiluri de a scrie, formule și ingrediente (secrete sau mai puţin secrete) care contribuie la crearea acelor poveşti memorabile pe care le iubim cu toții – și multe altele.

Cum citim când citim un roman? Ce ne impresionează cel mai mult? Ce ne determină să abandonăm o carte începută? Care sunt acele elemente fără de care un roman de calitate nu ar putea exista?

Vom răspunde la aceste întrebări (și la altele) împreună cu scriitorul și criticul literar Oliviu Crâznic, sâmbătă, 15 septembrie, începând cu ora 15.00, în mansarda Epic Bar.

Cum vă înscrieți la sesiunea de Ore de creație cu Oliviu Crâznic?

CINE POATE PARTICIPA: Evenimentul se adresează cititorilor, scriitorilor, bloggerilor de carte, promotorilor lecturii și culturii, precum și tuturor celor care doresc să descopere mici secrete ale „bucătăriei” literare.

DURATA SESIUNII: 2 ore (incluzând o pauză de 10 minute), cu 30 minute prelungire, în caz că întrebările/răspunsurile vor necesita alocarea acestui timp suplimentar.

NUMĂR DE PARTICIPANȚI: Numărul maxim de participanți este de 30. Rezervarea locului se face în ordinea înscrierii și se realizează la momentul achitării în avans a taxei de participare.

MODALITĂȚI DE PLATĂ: Având în vedere numărul limitat de locuri, plata în avans a taxei garantează rezervarea unui loc.

  • Taxa este de 65 de lei / persoană, plătibilă până la data de 10 septembrie, ora 13.00.
  • Plata se poate face prin virament bancar în contul editurii Crux Publishing – RO 28 INGB 0000 9999 0461 4794, deschis la banca ING Bank Agenția Dristor, CUI 33732428 sau cash la sediul editurii (Strada Boian nr. 81, bloc 1, ap. 18, sector 4, București).

ÎNSCRIERE: Vă puteți înscrie la eveniment pe adresa de email office@cruxed.ro cu titlul Înscriere Ore de Creație. Participanții vor menționa:

  • Numele complet (și numele complet al persoanei/persoanelor alături de care vin la eveniment, dacă este cazul) pentru rezervarea locului;
  • Adresa de e-mail și numărul de telefon pentru eficientizarea comunicării privind participarea la întâlnire;
  • Adresa de facturare pentru întocmirea documentelor fiscale;
  • Dovada plății în cazul viramentelor bancare (numărul/data tranzacției).

* Pentru înscrieri puteți folosi și formularul de înscriere disponibil aici.

În cazul în care o persoană nu mai poate participa la eveniment, returnarea taxei de curs se va realiza numai dacă retragerea este anunțată cel târziu cu 3 zile înainte de începerea evenimentului. Suma plătită nu mai poate fi returnată după începerea evenimentului.

BENEFICII: La finalul evenimentului, fiecare participant va primi pe e-mail, în format electronic, un material informativ realizat de editura Crux Publishing, în care se vor regăsi unele elemente dezbătute în cadrul prezentării, dar și alte aspecte legate de scriere creativă, tehnici literare etc. La cerere, editura poate elibera și diplome de participare.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la adresa office@cruxed.ro, la numărul de telefon 0722.70.49.75 sau să vizitați site-ul editurii Crux Publishing.

* OLIVIU CRÂZNIC (n. 1978) este scriitor (prozator și poet), antologist, publicist. În 2010, a publicat romanul gotic …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul (Ed. Vremea) și a devenit colaborator al revistei culturale EgoPHobia, în paginile căreia deține rubrica Studii fantastice. Ulterior, a publicat numeroase povestiri şi nuvelete (majoritatea se regăsesc în volumul de colecție Ceasul fantasmelor, Ed. Crux Publishing, 2015), fiind distins cu mai multe premii literare, inclusiv unul acordat de Societatea Europeană de Science Fiction. A fost publicat în diverse antologii şi reviste alături de nume importante ale literaturii universale contemporane sau clasice. Apare menționat în The Encyclopedia of Science Fiction (ed. J. Clute, P. Nicholls), iar operele lui sunt tratate în diverse reviste literare, făcând obiectul unor eseuri semnate de doctoranzi și de doctori în filologie. A fost invitat, în mai multe rânduri, să vorbească studenților Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București ori studenților Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, a participat la sesiunea științifică a Academiei Române – Divizia de Logică, Metodologie și Filosofie a Științei și a jurizat (împreună cu conf. univ. dr. Ana Maria Negrilă) Concursul de creație literară pentru studenți și masteranzi: Proză scurtă organizat de Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”. A participat, în calitate de moderator al serii dedicate literaturii științifico-fantastice, la cea de a VII-a ediție a „Festivalului Internațional de Literatură de la București”. A participat, în calitate de invitat, în repetate rânduri, la emisiuni culturale televizate sau radiodifuzate, precum și la diverse evenimente culturale. Pagină virtuală oficială: Facebook: Oliviu Craznic (https://www.facebook.com/oliviucraznicofficialpage).

*Editura Crux Publishing, fondată în 2014, s-a dedicat promovării literaturii române contemporane și scriitorilor români, precum și susținerii culturii românești prin organizarea de ateliere, evenimente și dezbateri cu scop creativ și educativ.

*Epic Bar s-a remarcat ca fiind unul dintre acele locuri speciale din București unde distracția, cultura și educația sunt la ele acasă și coexistă în armonie.  Locul de întâlnire al iubitorilor de cărți, board games, evenimente culturale, teatru și cinema, Epic Bar susține și promovează producțiile românești, fie că vorbim despre bere artizanală sau artă.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s