Koa — nașterea unui zeu

Mereu mi-am dorit să am super-puteri. Numiți-mă cum vreți voi, dar mereu am vrut să fiu special. E cel mai clasic clișeu cu putință: copilul care se simțea singur și nedeosebit de restul voia să fie ceva mai mult. Nu asta ne dorim toți până la urmă? Am avut o familie iubitoare și destui oameni în jur, prieteni puțini, colegi mulți, cunoștințe nenumărate. Toți, fie, aproape toți, mi-au spus că sunt special. Că toată lumea e specială în felul ei.

Nu i-am crezut o secundă. Da, aveam note bune, învățam pe rupte, eram un surfer tare, de ce să mint. Aveam calități și eram peste medie, nu cu mult, dar peste. Nu îmi era de ajuns. Voiam mai mult. Continue reading

Orizontul negru

Luminile orașului, cele câteva care încă mai funcționau, mai mult focuri răzlețe, rămâneau parcă fixe, clipind de fiecare dată când un copac trecea între ele și geamul mașinii. De ce să fugi? Niciun loc nu era sigur. Dar părinții mei voiau să se ascundă în peșteri. De parcă acolo am fi în siguranță. Totul se termina.

Țin minte și acum acea seară nefastă de acum doi ani. Era prima dată când am vrut să mă uit la știri cu ai mei. Urma o dezbatere politică și, abia căpătând drept de vot, am hotărât să o urmăresc. Stăteam tolănit în pat și o ascultam pe crainică vorbind despre nimicurile întâmplate peste zi — un atac într-o bancă, ceva de corupție.

Continue reading